Iulia Mărginean, realizatoarea emisiunii Apel de urgență, difuzată de PrimaTV, în fiecare luni de la ora 20.30, a fost, pentru câteva zeci de minute, mai degrabă voluntar decât jurnalist. Echipa medicilor de pe ambulanță, împreună cu echipa Apel de urgență au ajuns la un caz, un bărbat căzut inconștient într-un autobuz.
S-au început imediat tehnicile de resuscitare la care Iulia Mărginean a participat activ. Ea a ajutat la compresiile toracice și la ventilații. Manevrele au durat minute bune căci munca era îngreunată de spațiul mic în care se desfășura activitatea și de faptul că bărbatul avea căile respiratorii blocate. Pentru scurt timp, Iulia a fost mâna dreaptă a medicului Nicoleta Cimponerescu și a demonstrat că oricine poate și trebuie să știe câteva dintre tehnicile care pot salva o viață.
Manevrele au fost încununate cu succes iar persoana a fost dusă la spital într-o stare stabilă. Este pentru prima oară când Iulia Mărginean se află în poziția de a aplica exact ce a învățat cu ocazia unui alt episod din Apel de urgență. Atunci, voluntarii de pe ambulanță i-au arătat pe un manechin care sunt primele măsuri pe care să le iei în asemenea cazuri.