În această vară, postul Antena 1 le demonstrează românilor că este expert în farse. După “Noaptea erorilor” şi “Plasa de stele”, două formate de succes, Antena 1 lansează pe 4 iulie un show care va pune pe jar multe familii de români.
Dacă în primăvara lui 2010, Dan Negru le dădea plasă vedetelor cu ajutorul oamenilor obişnuiţi, în această vară un alt DANiel îi va atrage în cursă pe oamenii de rând, cu ajutorul vedetelor. Este vorba despre maestrul farselor, Daniel Buzdugan care le-a pus gândul cel rău părinţilor cu fete de măritat sau băieţi de însurătoare.
Astfel, vara aceasta, în fiecare duminică seara, începând cu 4 iulie Buzdugan şi complicii lui vor încerca nervii persoanelor trecute de prima tinereţe. Şi cum pentru un părinte, nimic nu este mai important decât viitorul copilului lui, două celebrităţi vor pretinde că vor să se căsătorească cu fata sau băiatul familiei victimă. Copilul-iubit sau iubită de vedetă- va fi mai mult decât îndrăgostit, astfel că părinţilor nici prin gând nu le va trece că este vorba despre o glumă. Întâlnirea celor patru va avea loc acasă la vedetă şi, din când în când, li se vor alătura invitaţi surpriză.
“Iubirea face farse”, căci aşa se va numi noul show de la Antena 1, moderat de Daniel Buzdugan, este un format franţuzesc recent, prezentat românilor de Intact Production şi Antena 1. Telespectatorii îl vor putea urmări în fiecare duminică seara, de la ora 20.30, înaintea showului cu premii Super Bingo Metropolis care continuă să le aducă românilor premii substanţiale.
{mosloadposition user10}