Despre cine crezi că este vorba?
Din 8 iulie, la Antena 1, vedetele intră în jocul unor deghizări spectaculoase! Alături de campionul divertismentului, Dan Negru, fel de fel de personaje senzaţionale vor prinde viaţă la “Demascarea”. Transformările vor fi uluitoare, costumele şi machiajul de excepţie ascunzând impecabil identitatea vedetelor. În spatele acestui personaj demn de un film horror se ascunde una dintre cele mai frumoase femei din România. Poţi ghici despre cine este vorba?
În fiecare ediţie “Demascarea”, pentru a deconspira identitatea vedetelor mascate, două echipe vor intra în luptă. Fiecare echipă va avea un căpitan ales pe sprânceană, tot din lumea vedetelor autohtone. Aceştia vor pune cap la cap orice informaţie le oferă vedeta mascată, deşi indiciile nu vor fi multe. Fiecare vedetă le va prezenta un moment artistic special aşa că fiecare gest, fiecare mişcare, fiecare sunet va fi analizat cu atenţie.
Pentru momentul ei, frumoasa care se ascunde în spatele acestei măşti a trebuit să se pregătească timp de o săptămână cu un magician profesionist. După terminarea momentului, fiecare echipă a avut dreptul la o singură întrebare pentru vedeta mascată, prin care să răspundă doar afirmativ sau negativ. Astfel, un prim indiciu este că frumoasa din spatele măştii a avut la un moment dat un pictorial într-o revistă pentru bărbaţi. Îţi dai seama cine ar putea fi?
În vara aceasta, fiecare mascã ascunde o poveste. Zeci de vedete şi personaje celebre întrã în jocul mãştilor. Chipul, vocea, atitudinea … nimic nu îi trãdeazã. Sunt celebri… şi totuşi nu îţi poţi da seama cine sunt! Vedetele sunt pregãtite sã îi lase mascã pe telespectatori în show-ul verii, la Antena 1!
Programele moderate de campionul divertismentului, Dan Negru, multe dintre ele formate internaţionale, au stabilit recorduri de audienţă, iar Dan a reuşit să se impună nu doar un nume de referinţă în divertismentul de televiziune, ci şi să se reinventeze odată cu fiecare emisiune prezentată.
De-a lungul timpului, a prezentat la Antena 1 show-uri ca "Academia vedetelor", "Batem palma", "Ziua judecăţii", "Ciao Darwin", "Secret Talent", "Jocuri la Saint-Tropez", "Marea provocare", "O seară de vis", “Câştigi în 60 de Secunde”, "Plasa de stele", "Te pui cu blondele", iar lista nu se opreşte aici. De 12 ani prezintă show-ul din noaptea de Revelion, fiind singurul moderator român care se poate lăuda cu această performanţă demnă de Cartea Recordurilor.
Succesul lui Dan Negru s-a făcut cunoscut şi peste Prut, la începutul lui 2010 acesta primind o propunere de colaborare din partea unei renumite televiziuni din Republica Moldova. Dan a răspuns pozitiv invitaţiei de a prezenta un show, în direct, în prime-time, la Chişinău, astfel că îndrăgitul prezentator a revenit la a face naveta, ca odinioară, doar că de data aceasta pe ruta Bucureşti-Chişinău.