Compania ista România lansează programul Economii Garantate, în sprijinul cetățenilor din blocurile cu încălzire centralizată, interesați în economisirea costurilor cu încălzirea, și implicit într-un cost scăzut al facturilor la utilități.
Prin noul său program, ista garantează economii de minim 20% la consumul înregistrat la branșamentul blocului, pentru primul sezon de contorizare cu repartitoare de costuri. În situația în care economia garantată după primul sezon de încălzire nu se realizează, ista va restitui integral, într-o singură tranşă, banii plătiţi de beneficiari pentru repartitoarele de costuri.
Cea mai nouă generație de repartitoare de costuri ista oferă precizie maximă, transmisia datelor la distanță, fiabilitate mare datorită materialelor inovative din care sunt realizate și asigură o facturare corectă a consumului individual după principiul “Plătesc cât consum”.
Programul ista Economii Garantate vine în susținerea instalării de repartitoare de costuri la blocurile de apartamente cu încălzire centralizată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind eficienţa energetică şi contorizarea individuală, menţionate în Directiva Europeană Nr. 27/2012 a Parlamentului European şi transpuse în România prin Legea Nr. 121/2014 privind Eficienţa energetică.
{mosloadposition user9}