Invitații Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”, în ediția de luni, 15 mai, de la ora 21:00 se numără printre personalități apreciate din lumea artei: pictorul Adrian Ghenie și Ovidiu Șandor, colecţionar de artă și președintele Fundației Art Encounters, care a făcut posibilă după 14 ani prima expoziție personală a lui Adrian Ghenie în România.
„Clișeele cu care am plecat, și sigur n-am fost singura, să îl întâlnesc pe Adrian Ghenie:
– un pictor capricios, care nu dă interviuri și despre care mai mult se bănuiesc/inventează, decât se știu, detalii. Așa și e, preferă să tacă și e jenat să fie numit „cel mai de succes” sau „cel mai bine vândut”. Nu vrea declarații exclusive, evită să fie scos din context, trece toate examenele de modestie.
Despre el, ca despre orice clișeu misterios, poți să spui orice, e greu să te combată cineva, „legendele” suportă orice enormități. Nu mă mir că după ce l-am ascultat câteva ore, pe el, Adrian Ghenie cel adevărat, am încă în minte replici, mici ironii, detalii excepționale din normalitatea acestui artist devenit, abrupt, poate prea abrupt, legendă urbană”, spune realizatoarea Irina Păcurariu despre apreciatul pictor, pe care la „Rețeaua de Idoli” îl vom cunoaște într-un dialog sincer, dincolo de aparențe.
Adrian Ghenie s-a născut în 1977 la Baia Mare. În anul 2001 a absolvit Universitatea de Arte din Cluj-Napoca, și a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, Galeria Plan B, extinsă ulterior și în Berlin.
Până în anul 2013, Adrian Ghenie și-a împărțit viața între România și Germania, însă, în cele din urmă, a ales Berlinul, unde este considerat unul dintre reprezentantii noului val al artei vizuale românești. Printre cele mai bine vândute tablouri ale sale, se numără „The Sunflowers in 1937”. Pictura inspirată de lucrarea celebrului pictor Vincent van Gogh „Floarea Soarelui” a fost vândută prin celebra casa londoneză de licitații Sotheby’s la prețul de 3.117.000 de lire sterline, stabilind un record pentru artistul român.
Cel de-al doilea invitat al „Rețelei de Idoli”, președintele Fundației Art Encounters, Ovidiu Șandor, a făcut din arta contemporană o pasiune. Deși antreprenor, oferă timp achiziției de artă pentru o colecție de peste 600 de lucrări. Ovidiu Șandor a făcut posibilă după 14 ani prima expoziție personală a lui Adrian Ghenie în România. Întâlnirea cu echipa „Rețeaua de Idoli” a avut loc la Timișoara, cu ocazia expoziției-eveniment „Adrian Ghenie: The Impossible body/Corpul imposibil”, în care tablourile au fost inspirate de pandemie și izolarea în spațiul domestic.
„Nu mi-aș fi închipuit niciodată că vocea care îl calmează pe Adrian Ghenie e a lui Victor Rebengiuc. Ascultă, aproape „pe repeat”, atunci când e în atelier și lucrează, „Inimă de câine” a lui Bulgakov, în varianta radiofonică. Știe că înregistrarea are 1 oră și 38 de minute, pentru că după fiecare redare a piesei ia pauză de țigară. Îi dă play iar când se reapucă de pictat. Ca să-l audă din nou pe Victor Rebengiuc. Și limba română.
Am o lungă listă de „nu uita” despre acest om. Unul născut sub semnul atât de rar al unicității. Pot să pricep de ce Ghenie este inspirat de personalități mari, de oameni care au schimbat cursul civilizației. De ce lucrările sale au întotdeauna o poveste de spus, iar personajele istorice sunt un punct de intrare pentru spectatori în acele povești, pentru că el, cu firescul, erudiția, modestia și chiar inadaptarea lui de artist, unul care se hrănește din singurătate, este el însuși dintre cei care fac istorie.
Nu are excentricități majore: mănâncă simplu, ia câteodată un avion spre câte un loc unde, extravaganța absolută, se plimbă câteva zile cu câte un taxi. Altădată închiriază un apartament într-un bloc obișnuit din Italia. Bea cafele, se uita la Netflix, devine obișnuit, deși anonim știe și el, nu mai poate rămâne vreodată”, a adaugat Irina Păcurariu.