Ultimul sfert de secol s-a identificat cu marile transformări ale României, cu o serie de evenimente istorice de maximă importanță, precum și cu una dintre cele mai mari crize economice. Drumul parcurs de Iridex, un grup de companii cu capital privat integral românesc, a fost extrem de intens în cei peste 25 de ani de activitate pe piața românească, fiind marcat de numeroase borne, aflate toate sub același numitor comun: inovarea.
Grupul Iridex este alcătuit din următoarele companii: Iridex Group Import-Export, Iridex Group Plastic, Iridex Group Servicii Salubritate București, Iridex Group Salubritate Costinești. La nivelul întregului grup, cifra de afaceri este de circa 75 de milioane euro, cu o contribuție anuală la bugetul național de peste 15 milioane de euro, iar numărul angajaților este de peste 700.
Imagine de ansamblu privind prezența IRIDEX la nivel național
Iridex Group
Iridex Group este cunoscut ca un grup de firme românești capabile să execute proiecte mari de infrastructură, depozite de deșeuri municipale și periculoase, precum și lucrări speciale de construcții. În același timp, este cunoscut și pentru personalul calificat, pentru echipamentele și materialele de construcții prietenoase cu mediul pe care le utilizează. Companiile din Grupul de firme IRIDEX operează 5 depozite de deșeuri, 3 stații de sortare, 2 stații de tratare mecano-biologică (TMB) și 3 stații de compostare deșeuri, care, astfel, realizează gestionarea deșeurilor pentru o populație de peste 1 000 000 de locuitori.
Momente relevante pentru grupul Iridex:
1. Primul promotor de materiale geosintetice din România – peste 40 milioane de m2 geosintetice instalate în: parcuri eoliene, infrastructură rutieră, infrastructură de cale ferată, stabilizare de versanți, depozite de deșeuri (periculoase, nepericuloase, industriale, menajere) etc.;
2. Construirea a 40% dintre instalațiile de compostare existente în România;
3. Peste 2,5 milioane de recipienți pentru deșeuri furnizate autorităților locale si companiilor de salubritate din sectorul privat;
4. Realizarea primului depozit conform de deșeuri din România la București în anul 2000;
5. Implicarea în construcția a peste 80% din totalul depozitelor conforme din România;
6. Operatorul celui mai mare CMID (Centru de Management Integrat al Deșeurilor) din România – București, Chiajna;
7. Prima instalație de epurare a levigatului cu osmoză inversă – București, Chiajna;
8. Prima instalație de colectare și valorificare a gazului de depozit prin cogenerare din România – București, Chiajna;
9. Realizarea uneia dintre primele clădiri Smart din România – București, Șoseaua București-Ploiești nr. 17;
10. Realizarea primei instalații eoliene din România.
În cei peste 25 de ani de activitate calitatea serviciilor, produselor și expertizei grupului Iridex a fost recunoscută în numeroase ocazii, compania primind peste 30 de premii și trofee, dintre care:
1. Premiul Smart City Industry Awards, București 2017;
2. Trofeul IAGI pentru înalta calitate și dificultate a lucrării executate în condiții meteo extreme, Los Angeles, 2014;
3. An de an am primit Trofeul Calității 2010-2017 pentru execuție de lucrări cu materiale geosintetice în domeniul ingineriei mediului, respectiv managementul deșeurilor și protecția mediului.
Anul 2017 a marcat orientarea grupului de firme Iridex către soluțiile digitale din domeniul managementului deșeurilor, eficienței energetice, clădirilor inteligente și agriculturii inteligente. Acest efort este dublat de implicarea în proiecte de cercetare-dezvoltare, alături de instituții prestigioase din țară și din străinătate, precum și într-unul dintre cele mai active clustere din România – Start Inovare.
Prin urmare, grupul românesc deține astăzi un portofoliu variat de produse și servicii care se adresează următoarelor sectoare: infrastructură mare (infrastructură municipală, mediu, energie, transporturi); construcții civile și industriale; agricultură, bunuri de larg consum cu aplicații în agricultură, echipamente pentru irigații; managementul deșeurilor – proiectare, construcție, operare (deșeuri municipale, industriale, din agricultură, industria alimentară etc);
„Alături de o echipă puternică, loială și devotată am construit brandul Iridex pe piața din România. Credem că inteligența creativă, sârguința și consecvența au contribuit la îmbunătățirea noastră continuă și, astfel, am ajuns lideri pe piața infrastructurii de mediu. Suntem susținuți de spiritul nostru de echipă și de parteneriate strategice cu firme de renume pe plan național și internațional.
Le mulțumim partenerilor și angajaților pentru drumul parcurs împreună!”, declară Corneliu Pascu, Președinte Iridex Group.
La mulți ani, Iridex!