Miercuri, 8 iunie, a avut loc la Iași cea de-a 3-a ediție a concursului național Power – Bartending Competition, o competiție care a devenit un adevărat campionat național de bartending. Criteriile de departajare a concurenților la un astfel de concurs sunt Speed Opening, Flair și Entertainment. Din juriu au făcut parte personaje cunoscute în lumea bartenderilor precum Luca Valentin, Ivanov Ionuț, Campo Claudiu, Dinu Răzvan sau Benois.
Dintre toți concurenții prezenți, Ionuț Toader, reprezentantul Restaurantului Forza Rossa Caffe, a ocupat locul 2 în clasamentul general, la o mică diferență de învingătorul concursului. Demonstrațiile lui au delectat publicul și juriul, Toader fiind desemnat cel mai bun bartender din București.
«Sunt bucuros că am participat la acest concurs și că am fost foarte aproape să câștig. Ambianța a fost deosebită si tuturor le-a plăcut prestația mea. M-am bucurat mult să reprezint culorile Forza Rossa la acest eveniment și aștept cu nerăbdare urmatoarele concursuri », a declarat Toader.
De altfel, Ionuț a realizat demonstrații și la lansarea Restaurantului Forza Rossa Caffe. El este recunoscut atât prin calitatea si originalitatea cocktail-urilor preparate cât și prin modul spectaculos în care le pregătește.
Restaurantul Forza Rossa Caffé este prima locaţie din România şi din Sud-Estul Europei care propune clienţilor săi combinații spectaculoase, bazate pe conceptul de coffee design și de gastronomie moleculară. Restaurantul se află în Bucureşti, pe Calea Victoriei nr. 1-5, lângă Ferrari Store. Este deschis zilnic de la 10.00 la 23.00 şi are valet parking.