Luptătorul va juca rolul soţului înşelat în premieră la “Plasa de stele”
Marţi, 11 octombrie, Dan Negru revine cu o ediţie de senzaţie a emisiunii “Plasa de stele”. Alături de el va fi şi îndrăgitul sportiv Ionuţ Iftimoaie, un talent nedescoperit într-ale actoriei. Luptătorul a acceptat provocarea lui Dan Negru de a deveni actor într-o farsă incredibilă cu prize stricate, uşi blocate, picioare în ghips, soţii vinovate şi amanţi ascunşi în dulap! Victima nu va fi însă celebrul sportiv, ci un electrician care devine brusc martorul şocat al unor evenimente incredibile!
Povestea farsei începe cu un telefon. Ionuţ Iftimoaie, vedeta-complice, cheamă un electrician să-i repare prizele stricate şi îi dă întâlnire în faţa casei, pretinzând că vine de la aeroport, iar soţia nu este acasă. Întâmplarea va face însă ca uşa din faţă să fie blocată şi vedeta să aibă un picior în ghips. Pentru că i-ar fi fost dificil să se deplaseze, Ionuţ apelează la mărinimia electricianului, rugându-l să meargă prin spatele casei şi să intre pe uşa de acolo. Din acest moment, lucrurile vor lua o întorsătură ciudată, electricianul descoperind-o pe “soţia” lui Ionuţ Iftimoaie cu amantul.
Mărinimia victimei va fi din nou pusă la încercare, când soţia îl va ruga să nu spună nimic pentru a nu-i distruge căsnicia. Între timp, amantul se va ascunde în dulap de unde va comunica într-un mod extraordinar de comic cu victima. Aparent paşnic, amantul îşi va schimba brusc comportamentul, lovindu-l în mod neaşteptat pe soţul înşelat. Marţi, 11 octombrie, telespectatorii vor descoperi cum a evoluat întreaga poveste şi care au fost reacţiile martorului, într-o nouă ediţie a emisiunii “Plasa de stele”.