“Plasa de stele” aduce şi în această săptămână motive bune pentru ca telespectatorii să râdă alături de Dan Negru şi de vedetele care ajung să fie victimele farselor acestuia. De această dată Ionela Prodan a căzut în plasa întinsă cu meticulozitate de echipa campionului divertismentului. Artista s-a trezit cu o adevărată piaţă improvizată chiar în faţa casei sale.
Cu un complice de nădejde, chiar fiica artistei, Ana Maria, Dan Negru a putut regiza în voie o farsă de proporţii. Într-o zi, când Ana Maria l-a înştiinţat că mama sa va lipsi o bucată bună de timp de acasă, o întreagă echipă de la Plasa de stele a mers la casa cântăreţei şi a improvizat o piaţă, chiar în faţa locuinţei.
Echipa nu s-a dat în lături de la nimic: au pus rogojini pe poartă, au înfipt verze în ţepuşele de la gard, au adus oi, găini, tarabe cu toate legumele şi fructele posibile, dar şi produse tradiţionale, făcute chiar de mâna „ţăranilor” cu pricina. Actorii Plasei de stele, proprietarii pieţei improvizate, îmbrăcaţi în ţărani precupeţi şi-au improvizat şi un pat de dormit pe o rogojină.
În momentul în care Ionela Prodan s-a întors acasă, a găsit o adevărată piaţă în faţa casei sale. Ba mai mult, spre şocul artistei, a decoperit că unul dintre precupeţi tocmai ieşea din toaleta improvizată chiar lângă locuinţa sa.
În zadar s-a certat artista cu ei, pentru că precupeţii au refuzat să plece. Situaţia a devenit tot mai tensionată şi părea că va scăpa de sub control în orice moment. Tocmai de aceea, echipa de la Plasa de stele s-a gândit că ar fi potrivit să vină şi un reprezentant de la protecţia consumatorului. În realitate tot actorul Plasei de stele, acesta este mituit de negustori şi pleacă cu portbagajul plin, lăsându-i pe oameni să-şi vândă marfa în continuare acolo, nestingheriţi, spre disperarea Ionelei Prodan.
Şi ca şi cum ce se întâmplase până atunci nu ar fi fost de ajuns, apar şi nişte clienţi nemulţumiţi de marfa cumpărată care, drept răzbunare aruncă cu ouă direct în poarta artistei, făcând ca întregul loc să arate ca după bombardament. Dacă a reuşit cântăreaţa să îşi stăpânească nervii până la finaltelespectatorii Antenei 1 vor putea urmări duminică, 5 iunie, de la ora 20:20, în cadrul emisiunii „Plasa de stele”.