Redactor Șef, “Ziarul românilor” – Atena
– Cum e să gestionezi un ziar în altă țară?
-Foarte greu. Din fericire nu mă ocup de acest domeniu. Nu am niciun fel de talent în afaceri. Există un departament de marketing al ziarului care se ocupă de partea economică. Totdeauna un ziarist….trebuie să fie doar un ziarist. Cunosc foarte puține persoane care sunt multitalentate și au, în egală măsură, talent și la negocieri și în ceea ce privește scrisul. Dincolo de talent (pentru că fiecare meserie implică cel puțin să ai o înclinație către acel domeniu), eu cred în meserii și nu în Mafalde. De obicei oamenii care știu multe, fac multe…ori nu știu nimic bine, ori nu fac nimic foarte bine. Sunt adepta calității și nu a cantității și chiar cred că trebuie să existe meserii și oameni potriviți în fiecare post. În al treilea rând există o neconcordanță, marketing-ul și jurnalismul nu se “pupă”, după părerea mea. Este ilogic ca eu să discut despre reclame și sponsorizări și tot eu să scriu…de bine sau de rău. Jurnalistul trebuie să scrie ceea ce vede, ceea ce crede, indiferent de interesul economic. Sigur, ceea ce spun e aproape de utopie în economia asta de piață, dar totuși, se poate. E mai greu, dar se poate, nu e imposibil!
-Cum e să fii Redactor-Șef?
-Super! Într-adevăr a întârziat să-mi placă, sunt mai multe responsabilități, dar sunt și multe avantaje. Primul și cel mai important ar fi că te simți mai liber și cred că senzația asta de libertate merită toate sacrificiile. Când spun responsabilitate…cea mai covârșitoare cred că este aceea că ești obligat, prin natura funcției, să fii drept, neutru, obiectiv. Asta e greu pentru că noi, oamenii, suntem atât de subiectivi, în general! E greu să „funcționezi” dincolo de simpatii și antipatii, dincolo de avantaje și dezavantaje. Spun că a întârziat să-mi placă, în general nu îmi doresc funcții, pentru că totdeauna am crezut că oamenii din „rândul II” sunt mai puternici și mai relaxați, tocmai pentru că nu sunt atât de expuși. Dar fiecare „linie umană” are avantajele și dezavantajele ei.
– Cum vedeți presa din România?
– Am citit cu stupoare o declarație a fostului ministru Berceanu, care spunea că presa locală este mai bună decât cea centrală. Nu, e mai controlabilă. Colegii sunt la fel de talentați, atât cei din provincie, cât și cei din București. (Sigur, vorbesc de cei care sunt talentați, pentru că în presă sunt multe persoane care nu au ce căuta, compensate, slavă Domnului!, de ziariști excepționali). Presa locală este aproape total controlată de Putere, iar dacă nu e de partea guvernanților, atunci e cumpărată de ceilalți. Constanta este cuvântul „cumpărată”. Sigur, toate regulile au excepții! În provincie nici nu ai foarte mult de ales, pentru că toți sunt „o gașcă”… sau alta. Sunt legați între ei prin tot felul de legături, fie economice, fie de rudenie. Presa centrală este, desigur, mult mai “aerisită”.
– Care sunt diferențele cu presa din România?
– Un săptămânal pentru românii din străinătate trebuie să fie conceput puțin altfel decât unul „de acasă”. Românii din străinătate au de ales între mai puține publicații, iar spectrul cititorilor este foarte larg. În afara informațiilor generale, cred că un ziar bun trebuie să cuprindă și articole specifice segmentului de cititori care nu sunt majoritari. O mare problemă a fost să decid procentajul de știri din România, comparativ cu cele din Grecia. Am făcut un sondaj și majoritatea au spus că doresc mai puține informații de aici și mai multe din țară. Ei trăiesc aici, marea majoritate știu ce se întâmplă, în linii mari. Îi interesează tot ce se întâmplă în România, nu vor să piardă contactul cu țara. O altă problemă este reprezentată de faptul că aici trebuie specificat mai des și mai clar…cine e fiecare. Poate că în România unii sunt V.I.P-uri, alții sunt foarte cunoscuți. Pentru românii „de afară” ei trebuie prezentați, altfel sunt „iluștri anonimi”.
– Care sunt piedicile pentru un ziar de limbă română?
– Primul lucru dificil este obținerea dreptului de editare a unei publicații de limbă străină. Criteriile sunt foarte dure. Noi avem norocul că avem „în spate” un trust de presă, proprietara ziarului fiind, la rândul ei, o foarte cunoscută jurnalistă, astfel încât am întrunit criteriile de obținere a licenței. Al doilea lucru dificil este rețeaua de difuzare. Există un monopol pentru ziarele de limbi străine, o singură firmă, așa că difuzarea nu este hotărâtă de noi. Sigur că există și o fațetă bună, în sensul că ziarul ajunge peste tot, chiar și în insule. Nu există însă nicio altă posibilitate legală de difuzare a ziarului.
– Cum e primit ziarul românesc?
– Presa românească nu e la fel de vandabilă ca cealaltă parte a presei de limbă străină. În Atena cred că conaționalii noștri citesc mai puțin. Există cititori fideli și există unii care cred cu tărie că ziarul românesc trebuie să existe. Există și alții care se informează direct de la posturile românești de televiziune sau de pe internet. Majoritatea românilor din Grecia nu folosesc însă internetul. Am ajuns la concluzia că cei care citesc constant ziarul sunt românii care nu trăiesc în marile orașe, ci cei care se află în sate, comune, insule, cei care se simt puțin mai „singuri”, mai departe de casă. Spectrul cititorilor, așa cum spuneam, este foarte larg. Există greci născuți în România, este vorba și despre foștii studenți greci din România, apoi frații noștri din Republica Moldova, profesorii universitari și studenții de la Facultatea din Salonic, catedra de limbă română și pentru cei din Xanti (Komotini). Chiar nu știi unde ajunge ziarul și cine-l citește, așa încât fiecare trebuie să găsească ceva nou și ceva interesant.
Ioana Diaconu: Scriu, parcă, de când mă știu. Am lucrat foarte mulți ani în turism, dar asta nu m-a împiedicat să scriu. Colabărările mele au început la “Gazeta de Sud” din Craiova, unde aveam o rubrică de modă și cosmetice. Așa am început, acum 17-18 ani. Venită în Grecia am colaborat la primul ziar românesc de aici „Actualitatea românescă”, pentru ca apoi să devin director PR al acestui ziar. Așa am părăsit turismul și am început să mă ocup, exclusiv, de ziaristică. Apoi am fost redactor la un alt săptămânal de limbă română din Grecia, „Săptămâna”. În Grecia eram specializată în politică, celelalte articole fiind de natură culturală, în marea majoritate. Totuși, nu de puține ori, s-a întâmplat să scriu rubrica sportivă sau pe cea de știință. Nu credeam că voi reuși. În fine, în România am lucrat în presa din Argeș. Timp de 2 ani…am scris de toate, începând cu editoriale și terminând cu pamflet. Acum, după atâția ani de presă, chiar le-am încercat pe toate și consider că am dreptul să aleg ce scriu. Nu consider că scriu la fel de bine având la bază o temă socială sau culturală, tocmai de aceea sunt foarte bucuroasă când citesc articole bune scrise de alți redactori, care, indiscutabil, au mai mult talent decât mine în a expune aceste subiecte. Sigur, un ziarist bun este cel care poate scrie oricând, despre orice și da, sunt de acord. Un ziarist bun este însă și cel care își cunoaște limitele, care știe exact unde are randamentul maxim și unde „poate ridica pălăria” în fața alora.
