MARUL (the APPLE) ca fuziune a Cunoasterii si Iubirii
~ o mitologie redescoperita prin sincretismul artelor ~
Intr-o lume tot mai de-semnificata, mai de-simbolizata – pana la alienare, demersul regizoral al spectacolului "The APPLE" de pe scena "Teatrului de pe Lipscani" urmareste tocmai sa re-construiasca o sociogonie dinamica, avand in centrul sau impletirea destinului Femeii si Barbatului, de a lungul a catorva mii de ani de convietuire, dar si de conflicte sau de contestari reciproce. In principal, lupa este asezata deasupra pendularilor legate de asumarea diferentiata tumultuos a rolurilor sociale si profesionale a sexelor, nu atat de opuse pe cat am fi crezut initial.
Astfel, actorul, autorul si regizorul complet care este Ion PAREA, discipol "neascultator" al maestrului Dan PURIC, simte nevoia si reuseste sa dezvolte treptat o parabola gestualizata asupra relatiei generice masculin-feminin, fara sa evite reliefarea seismelor, avangardelor si neintelegerilor care au brazdat de-a lungul istoriei europene devenirea omului dual, dar cu aspiratia difuza de a lasa o urma pentru eternitate. In spectacol, trecerea prin diverse conditii si prin momente chiar de cumpana si dizarmonice este abordata cu mult curaj, dar si discret, fara stridente si provocari facile, in nota majoritatii spectacolelor ambitioase de astazi, care mai mult se focalizeaza pe soc si senzualizare, decat pe miezul comunicarii si pe solutii reflexive, care sa responsabilizeze interior spectatorul – ca partener de ideal, sa spunem, al regizorului si echipei teatrale…
In cazul de fata, tiptil-tiptil, sociogonia devine cosmogonie liricizata pentru ca autorul, in tandem cu scenografa de exceptie a piesei, Dna Doina LEVINTZA, impinge sacadat ritmurile catre un unghi alegoric si re-coagulant in ceea ce priveste regandirea raporturilor de iubire si comunicare dintre feminin si masculin. Ambivalenta dansanta a multor momente are parte si de o fina ironie marinimoasa a privirii interioare a autorului. Pe linia unor spargatori de canoane anteriori, precum Artaud sau Arrabal, autorul originar din Basarabia induce un fir initiatic si chatartic intregului show si obliga astfel fortarea unor limite de reflectie sau de contemplatie activa din partea publicului. Prin alegerea coredramei ca modalitate polisemantica de exprimare, ideea din spate devine mult mai accesibila, dar si mai seducatoare pentru aproape orice nivel de interpretare sau intelegere.
Evident, in spatele povestii, avem de-a face si cu un exercitiu de auto-depasire al intregii echipe de interpreti, care timp de peste o ora epuizeaza toate mijloacele de potentare a sensurilor si hipnotizeaza aproape prin virtuozitate si empatie. Partenera principala a protagonistului este Lia SINCHEVICI care se deda unui adevarat tur de forta, aliind elemente de balet clasic, dans contemporan, pantomima, plasticitate dramatica pura pentru a propulsa un chip rascolitor si enigmatic Femeii eterne sau eternului feminin… Masura autenticitatii actului teatral e data de fluenta si capacitatea de galvanizare emblematica pe care o pun in opera toti cei cativa membri ai echipei din care mai fac parte cu brio Alexandra POIANA si Galea BOBEICU, intr-o sudura frenetica, pusa si mai bine in valoare de plastica luminilor si de economia de mijloace cu forta persuasiva dificil de prevazut.
Desi aflat la debutul sau regizoral, artistul Ion PAREA probeaza o siguranta de sine de invidiat in expunerea unor argumente dilematice si a unor arderi interioare de o pregnanta profunzime. Altfel spus, nu ne prea aflam in fata unui simplu spectacol oarecare, ci a unui manifest artistic, orientat spre reconsiderarea expresivitatii corporale si a combinarii acesteia cu elemente de poezie, reverie usor supra-realista, refondare pe baza mithica sau mai bine zis a revalorizarii Sacrului camuflat doar temporar sub platosa ori zatul Profanului… Si datorita coloanei sonore de inalt nivel si plasticitate, national si universal, arhetipal si inovativ fuzioneaza cuceritor intr-un torent de culoare, vitalitate si sete de revelare a adevarurilor simple, dindaratul carcaselor, aparentelor, ratacirilor de etapa.
Echipa de tineri atat de talentati pe care se bazeaza regizorul Parea va strabate, mai mult ca sigur, mari si tari cu acest spectacol de rezistenta si prin aceasta renumele scolii noastre autentice de teatru gestual simbolic va putea din nou electriza scenele Lumii si cuceri multe constiinte de partea ideii centrale, anume ca Femeia si Barbatul sunt fatal meniti sa ramana impreuna pana la capat, pana la refacerea spirituala a Androginului originar.
