Pe cât sunt de micuțe, pe atât de valoroase sunt modestele sardine. Excelentă sursă de nutrienți, grăsimi sănătoase (monosaturate și polinesaturate) și antioxidanți, sardinele mai au și marele avantaj de a nu fi prea bogate în calorii. Și totuși, nefiind lipsite de proteine, ele reprezintă o alternativă grozavă la carnea roșie, cea pe care tot mai multe persoane au început să o cam evite. Și cum proteinele sunt importante pentru că ele furnizează organismului aminoacizi esențiali pe care acesta nu îi poate produce deși are zilnic nevoie de ei, sardinele sunt soluția care rezolvă problema.
Cum peștele este lăudat că are un conținut semnificativ de acizi grași Omega-3, cum să fie tocmai sardinele cele care să dezamăgească din acest punct de vedere! Nici vorba! Este chiar motivul pentru care sunt atât de apreciate și de consumate, în special de persoanele care au grijă de sănătatea lor prin grija față de nivelul de colesterol din sânge, față de tensiunea arterială, de sistemul cardiovascular și nervos. Cum ar veni, se poate spune despre sardine că sunt cel mai gustos… tratament.
Copil, adult ori senior, orice categorie de vârstă are numai beneficii de pe urma consumului de sardine. O dată pentru că au un conținut mare – recunoscut – de calciu și vitamina D. Ce zici dacă îți spunem că o conservă de sardine are tot atâta calciu cât au două pahare de lapte?
Și ca să vezi ce grozavi sunt acești mici peștișori, îți mai spunem că datorită fosforului, vitaminelor B2, B3, B12 și seleniului, organismul uman are numai de câștigat de pe urma consumului de sardine. Oasele puternice, funcționarea optimă a sistemului nervos, digestiv și a celui imunitar, a glandei tiroide și a metabolismului, sunt doar câteva dintre „realizările” cu care sardinele s-ar putea lăuda fără să exagereze cu nimic.
Știai că…
… sardinele conțin aminoacizi care sunt foarte importanți pentru producerea colagenului și reglarea nivelului de insulină, hormonul secretat de pancreas?
Dacă toate aceste informații te-au convins să incluzi sardinele în alimentația ta (deși e cel mai probabil să fie deja!), noi mai avem doar să îți dăm niște sugestii de preparate rapide, sănătoase și sățioase. Coci un cartof, îl tai în jumătate și îl scobești cu lingurița. Miezul îl amesteci cu o conservă EVA Sardine în ulei vegetal și pasezi totul cu furculița, adaugi două fire de ceapă verde sau o jumătate de ceapă roșie (tocate fin) și măsline negre tocate mărunt. Opțional poți adăuga o linguriță de maioneză. Umple jumătățile de cartof copt și scobit și… gata gustarea! Preferi gustul acrișor? Folosește EVA Sardine în ulei vegetal cu lămâie și înlocuiește măslinele negre cu unele verzi.
La fel de rapid poți prepara o salată de paste (penne) sau năut cu EVA Sardine în sos tomat, baby spanac, ceapă roșie, ulei de măsline și oțet balsamic.
O gustare și mai rapidă de-atât, pentru o seară liniștită în canapea, la film? Felii de baghetă, prăjite, cu unt și EVA Pateu de ton. Sau pâine Wasa cu pateu de ton amestecat cu maioneză și rondele fine de ardei iute. Ce zici, încerci în seara asta?