One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, a înregistrat tranzacții în valoare totală de 362 de milioane de lei în primul an de la listarea companiei la Bursa de Valori București. Prin urmare, ONE este a noua cea mai tranzacționată companie în perioada iulie 2021 – iulie 2022 în ceea ce privește valoarea absolută tranzacționată. În plus, din punct de vedere al lichidității raportat la free float, One United Properties a fost a opta cea mai tranzacționată companie din indicele BET, raportul dintre lichiditate și free-float ridicându-se la 27%.
„Le mulțumim tuturor acționarilor care au avut încredere în noi în ultimul an și suntem mândri că ne-am îndeplinit toate promisiunile pe care le-am făcut investitorilor noștri – începând cu faptul că ne-am concentrat pe lichiditate, includerea în indicii majori, creșterea acoperirii din partea analiștilor, până la preocuparea noastră continuă pentru transparență, guvernanță și sustenabilitate. De când ne-am exprimat intenția de a ne lista la Bursa de Valori București, am analizat toate modalitățile prin care putem crește vizibilitatea pieței de capital românești față de investitorii instituționali globali. Strategia noastră funcționează, deoarece chiar și într-o perioadă extrem de volatilă ca cea din ultimele 12 luni, am reușit să depășim piața locală și majoritatea companiilor din indicele BET, demonstrând că și companiile antreprenoriale pot oferi o creștere solidă, menținând în același timp o politică stabilă de dividende”, au declarat Victor Capitanu și Andrei Diaconescu, co-CEOs și cofondatori One United Properties.
One United Properties este a treia cea mai mare companie antreprenorială listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București și cel mai mare dezvoltator imobiliar listat pe piața de capital locală. Acțiunile companiei au debutat la BVB pe 12 iulie 2021, în urma unui IPO de succes, în cadrul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru dezvoltări viitoare atât în segmentul rezidențial, cât și în cel de birouri. La 30 iunie 2022, Compania avea peste 5.500 de acționari.
În primul an de la listare la BVB, prețul acțiunilor One United Properties a crescut cu 21%, depășind semnificativ indicele de referință al Bursei de Valori București, BET, care a crescut cu 1,85% între 12 iulie 2021 și 11 iulie 2022. Doar opt companii de tip blue chip, inclusiv ONE, au înregistrat o evoluție pozitivă în această perioadă, iar doar două, Nuclearelectrica și Romgaz, au înregistrat o evoluție a prețului acțiunilor mai bună decât One United Properties. De la listarea la BVB, compania a plătit un dividend brut de 75 de milioane de lei, distribuit în două tranșe, una în decembrie 2021, iar alta în mai 2022.
Din septembrie 2021, acțiunile ONE sunt incluse în indicele BET, principalul indice al Bursei de Valori București care urmărește cele mai lichide companii, în indicii BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR și BET Plus. În plus, în decembrie 2021, acțiunile ONE au fost incluse în indicele FTSE Global All Cap, care urmărește performanța acțiunilor cu capitalizare mare, medie și mică la nivel global, FTSE Global Small Cap, segmentul cu capitalizare mică din cadrul grupului de indici FTSE Global Equity și FTSE Global Total Cap, care include companii mari, mijlocii, mici și micro.
Din iunie 2022, acțiunile One United Properties sunt incluse în indicele FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging, care urmărește performanța companiilor imobiliare listate și a REIT-urilor pe piețele emergente. One United Properties este prima companie imobiliară din România inclusă în acest indice. În urma includerii acțiunilor One United Properties, indicele FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging este format din 33 de emitenți, dintre care doar doi sunt europeni, unul român și unul ceh.
One United Propertie se află în prezent în curs de derulare a unei operațiuni de majorare a capitalului social, cu scopul de a atrage până la 470 de milioane de lei, pentru a fi investiți cu prioritate în noi dezvoltări imobiliare. În prima etapă a operațiunii, care se desfășoară în perioada 27 iunie – 26 iulie și este intermediată de BRK Financial Group, acționarii care dețineau acțiuni ONE la 20 mai 2022 și, în consecință, au primit drepturi de preferință ONER01 pe 23 mai, pot subscrie în operațiunea de majorare a capitalului social. Acțiunile rămase vor fi apoi oferite investitorilor instituționali globali într-un plasament privat, intermediat de Unicredit Bank, Raiffeisen Bank și Swiss Capital.