Volumul total de investiții alocat proiectelor din economia reală a ajuns la 303 miliarde de euro – înregistrând o creștere de 42 miliarde de euro în primul semestru al anului 2018 -, potrivit celor mai recente informații din Platforma de date deschise a Comisiei Europene.
“Noile date primite din statele membre arată că implementarea politicii de coeziune continuă să se accelereze și să sprijine creșterea economică în întreaga Europă. România, alături de Bulgaria, Cipru, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovacia, Spania și Ungaria, se numără printre statele membre cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește creșterea numărului de proiecte selectate”, a subliniat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.
Nivelul alocărilor pentru proiecte specifice, din totalul bugetului politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020, este în prezent de 62%, comparativ cu 54% cât era la finalul anului 2017. De asemenea, din totalul investițiilor planificate în aceeași perioadă prin fondurile politicii de coeziune, volumul cheltuielilor făcute în cadrul proiectelor selectate până acum a crescut cu 15%, iar investiții în valoare de 75 miliarde de euro au fost deja finalizate.
Platforma de date deschise oferă date financiare actualizate privind politica de coeziune.