Etex Building Performance (Siniat si Promat România), producător de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi și parte a Grupului Etex, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții și pionier în domeniul construcțiilor ușoare, investește în progres. Sprijinim 20 de copii de clasele a IX-a și a XI-a din mediul rural să primească educație de calitate și să își sporească șansele de reușită în viitor. Alți 800 de copii învață acum în școli mai primitoare și datorită contribuției Etex Building Performance pe parcursul ultimilor ani.
“Considerăm că educația este o investiție în viitor. O societate educată este o societate prosperă. Elevii care fac parte din programul “Vreau în clasa a 9-a” primesc ajutor direct, prin meditații la principalele materii de studiu, dar și îndrumare sub forma unor ședințe de mentorat și consiliere vocațională pentru ca fiecare să-și descopere aptitudinile și abilitățile și, îndrumat de un expert în domeniu, să își creioneze parcursul educațional și profesional” a spus Andrei Popa, Director General SEE al Etex Building Performance.
Elevii din programul „Vreau în clasa a 9-a”, susținut de Etex Building Performance, învață la 12 licee din județul Cluj. Alături de sprijinul de specialitate, cei 20 copii primesc lunar un ajutor financiar sub forma unei burse în bani din care își acoperă parțial cheltuielile generate de frecventarea liceului. La finalul anului școlar, adolescenții vor merge într-o tabară de vară, experiență de care se bucură mai puțin de 30% dintre elevii de gimnaziu, potrivit statisticilor.
Etex Building Performance (Siniat și Promat România) crede cu tărie că educația este cea mai importantă resursă pentru a construi o societate orientată spre dezvoltare și în ultimii ani s-a implicat în mai multe proiecte menite să îmbunătățească condițiile în care copiii învață. În 2022 și 2023, Etex Building Performance a sponsorizat cu materiale de construcții 10 școli care aveau nevoie de reabilitare. Aproape 800 de elevi învață acum în clădiri mai sigure și curate.
“Școlile au fost reabilitate respectând standardele europene în domeniu, inclusiv standardele de eficiență energetică și folosind cele mai calitative materiale. Am donat pereți, plafoane, placări, produse de înaltă calitate, rezistente la foc, cu grad ridicat de etanșeitate și izolare termică pentru ca elevii să poată studia în cele mai bune și sigure condiții” a spus Andrei Popa, Director General SEE al Etex Building Performance.
Responsabilitatea socială este o componentă esențială a strategiei Etex de dezvoltare pe termen lung. Etex Building Performance vede investiția în educația generației tinere drept o investiție în viitor- 56% dintre copiii care renunță la studii după absolvirea învățământului gimnazial invocă motive de natură financiară. Situația este îngrijorătoare mai ales în mediul rural unde numai 4 din 10 adulți au diplomă de bacalaureat.
Despre Grupul Etex
Etex este un producător global de materiale de construcții și un pionier în domeniul construcțiilor ușoare. Etex dorește să inspire oamenii din întreaga lume să construiască spații de locuit sigure, durabile, inteligente și frumoase.
Înființată în 1905, cu sediul central în Zaventem, Belgia, Etex este o companie de familie cu peste 13.500 de angajați la nivel global. Aceasta operează peste 140 de unități în 45 de țări și a înregistrat venituri de 3,7 miliarde de euro și un REBITDA de 645 de milioane de euro în 2022. Etex încurajează o cultură de colaborare și grijă, un spirit de pionierat și o pasiune de a face mereu mai bine pentru clienții săi.
Etex are cinci centre de cercetare și dezvoltare care sprijină cinci divizii globale:
- Building Performance: soluții pentru construcții uscate, inclusiv plăci de gips-carton și plăci de fibrociment, tencuieli și produse formulate, protecție pasivă împotriva incendiilor și produse asociate.
- Exteriors: o gamă de materiale estetice din fibrociment pentru utilizare în agricultură, arhitectură și exteriorul rezidențial.
- Industry: produse de protecție împotriva incendiilor și de izolare de înaltă performanță pentru industria construcțiilor și OEM (Original Equipment Manufacturer).
- Insulation: vată minerală de sticlă și polistiren extrudat (XPS) pentru izolare termică și acustică.
- New Ways: soluții modulare offsite de înaltă tehnologie bazate pe cadre din lemn și oțel.
Portofoliul global al Etex include mărci comerciale de top precum Cedral, Durlock, Equitone, Eternit, Gyplac, Kalsi, Pladur, Promat, Siniat, Superboard și URSA.
În România, Etex operează două unități de producție de materiale de construcții sub brandul Siniat: fabrica de gips-carton de la Turceni și fabrica de ipsosuri, gleturi și tencuieli pe bază de ipsos de la Aghireșu. Compania furnizează produse din ipsos și sisteme de gips-carton pentru numeroase proiecte din industria hotelieră, clădiri de birouri, clădiri rezidențiale, spitale, centre comerciale și spații industriale.