Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Investigatie realizata de APDETIC

Scriitorii se întreabă:

Unde se duc banii Copyro?

Deşi organismul de gestiune colectivă Copyro colectează remuneraţia pentru copia privată de la companiile de IT în numele tuturor scriitorilor, majoritatea acestora nu primesc banii care li se cuvin. “Majoritatea scriitorilor nu ştiu că au dreptul la o parte din banii proveniţi din remuneraţia compensatorie pentru copia privată. Mulţi dintre ei nu stiu nici că se plăteşte această remuneraţie pentru ei şi cu atat mai puţin despre criteriile pe baza cărora se distribuie banii colectaţi. Putem restrânge categoria celor care înţeleg despre ce este vorba la cei care profită de pe urma legii”, a declarat Ion Bogdan Lefter, scriitor şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO).

Conform prevederilor Legii drepturilor de autor, suma colectată din remuneraţia compensatorie pentru copia privată ar trebui distribuită astfel: 15% revine Copyro pentru administrare, iar restul sumei se împarte în mod egal între autori şi editori. Conform statutului Copyro, acesta trebuie să gestioneze transparent şi nediscriminatoriu drepturile încredinţate. Cu toate acestea, nu există informatii despre criteriile de distribuţie a banilor şi nici o listă clară a celor care beneficiază de aceste drepturi. „Nu cunosc acele criterii pe baza cărora sunt gestionaţi banii Copyro şi mă uimeşte să aflu că majoritatea scriitorilor înscrişi sau neînscrişi în Copyro habar nu au despre ce este vorba”, a declarat Gelu Vlaşin, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor.
Contactat telefonic, Mircea Cărtărescu, scriitorul român cu cele mai mari vânzări, a declarat că nu are prea multe informaţii legate de Copyro, iar despre remuneraţia compensatorie pentru copia privată nici nu a auzit.

O parte din banii proveniţi din remuneraţia pentru copia privată sunt justificaţi de Copyro prin burse şi premii acordate scriitorilor, iar o parte sunt distribuiţi unora dintre membri pe criterii necunoscute. Concursul pentru acordarea burselor şi premiilor nu este mediatizat, astfel încât scriitorii află despre el „din întâmplare”, cum este cazul lui Cosmin Dragomir, unul dintre scriitorii care au primit o bursă Copyro.
Una dintre condiţiile pe care un scriitor trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru Copyro  este aceea de a semna un mandat prin care împuterniceşte acest organism de gestiune colectivă să îi gestioneze drepturile de autor pentru toată viaţa. Informaţiile pe care scriitorii le primesc la înscriere despre condiţiile contractuale, despre sumele de bani care le revin şi drepturile pe care le au ca membri, sunt foarte puţine.  „Am încercat să mă interesez acum câţiva ani, dar informaţiile pe care le-am primit de la secretariat au fost atât de vagi, încât am renunţat din start. Despre condiţii nu mi s-a spus mare lucru, ceea ce ştiam era că trebuia să semnez un contract prin care să cedez drepturile de autor în favoarea Copyro, ceea ce mi se părea absurd”, a mai declarat Gelu Vlaşin.
Deşi Copyro cere companiilor de IT plata retroactivă a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, scriitorilor nu li se acordă drepturi de autor retroactiv pentru trei ani, aşa cum cere Legea drepturilor de autor. Încercând să se înscrie în Copyro, scriitorului Răzvan Ţupa i s-a spus că poate primi bani din drepturile de autor doar dacă are o carte publicată în anul 2006.

Scriitorii sunt de părere că organismul de gestiune colectivă Copyro ar trebui să gestioneze aceste fonduri mult mai transparent, iar banii să fie distribuiţi nu doar membrilor, ci şi celorlalţi posesori de drepturi de autor, chiar dacă nu sunt membri. Un exemplu de transparenţă poate fi situaţia din Spania. „Societatea Generală a Autorilor din Spania (SGAE) este o instituţie foarte puternică, cu departamente specializate de monitorizare a presei, buletine tipărite de informare, revistă şi o modalitate foarte transparentă de gestionare a drepturilor de autor”, a mai declarat Gelu Vlaşin, scriitor care a locuit caţiva ani în Spania.
„Până la urmă ceea ce nemulţumeşte pe toată lumea este sentimentul că în loc să se lucreze cu transparenţă pentru clarificarea lucrurilor, există grupuri interesate să profite, să nu spună despre ce este vorba şi să încaseze sume foarte mari de bani. Dacă artiştii ar înţelege că în joc au fost, în câţiva ani consecutiv,  multe miloane de euro colectate prin aceste mecanisme, atunci revolta ar fi mult mai mare”, a mai declarat Ion Bogdan Lefter.

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­—————————————————————————————————————————
Precizare:

Această investigaţie a modului de repartizare a banilor proveniţi din colectarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată a fost întreprinsă de APDETIC – Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, ai cărei membri sunt obligaţi prin lege să plătească această remuneraţie în favoarea COPYRO. COPYRO, ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor ar trebui să-i reprezinte pe toţi autorii de opere scrise şi grafice şi să le repartizeze în final sumele colectate. În calitate de plătitori ai unor sume importante, sub forma remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, membrii APDETIC manifestă un interes firesc pentru destinaţia acestor bani.

Despre APDETIC:

A.P.D.E.T.IC. este o organizaţie profesională non-profit, independentă, cu personalitate juridică ce reuneşte cele mai importante companii producătoare şi distribuitoare de echipamente de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din România. Asociaţia reprezintă peste 85% din piata de hardware din România.

A.P.D.E.T.I.C. are drept scop reprezentarea intereselor producătorilor şi distribuitorilor de echipamente de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor în relaţia cu Guvernul şi Parlamentul, ca şi cu asociaţiile de profil din străinătate, fiind un partener de dialog autorizat şi reprezentativ. Prin interacţiunea cu aceste foruri APDETIC işi propune dezvoltarea domeniului şi a pieţei echipamentelor IT&C în România şi promovarea unor standarde profesionale ridicate în activitatea companiilor din sectorul IT&C.
www.asociatiait.ro

Bucuresti, 16.07.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.