Înainte de Ziua Europei, Comisia Europeană acordă astăzi, 8 mai, Premiul european Jan Amos Comenius pentru învățământul de înaltă calitate despre Uniunea Europeană, în valoare de 8.000 de euro. Din partea României, căștigătorul este Colegiul Național “Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț. Premiul este acordat unui număr de 22 de școli din întreaga Europă pentru creativitate în învățământul despre Uniunea Europeană și subliniază importanța predării și a învățării despre UE într-un mod care să reprezinte o inspirație.
Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat:
„Acordarea premiului Jan Amos Comenius pentru prima dată astăzi școlilor și profesorilor pentru eforturile lor creative de predare a cursurilor despre Uniunea Europeană și valorile sale este foarte simbolică. În ajunul celei de a 70-a aniversări a Declarației Schuman, care reprezintă baza unui proiect de pace bazat, în primul rând, pe solidaritatea europeană, școlile și elevii din întreaga Europă se confruntă cu cea mai perturbatoare situație din perioada de după război. Șaptezeci de ani mai târziu, doar prin astfel de eforturi creative și prin solidaritate vom fi în măsură să depășim această criză și să ne reconstruim chiar mai puternici decât înainte.”
Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat:
„Să învățăm despre Uniunea Europeană la școală nu este un lux, ci o necesitate. Trebuie să consolidăm cunoașterea și înțelegerea de către cetățeni a Uniunii Europene de la o vârstă fragedă. Școlile noastre sunt în măsură să promoveze o sensibilizare critică cu privire la tot ceea ce ține de Uniunea Europeană și un sentiment de apartenență la aceasta, în moduri care inspiră. Sunt încântată de faptul că acest premiu acordă recunoaștere și vizibilitate unor astfel de activități valoroase.”
Fiecare școală câștigătoare va primi un premiu în valoare de 8 000 EUR și un trofeu.
Context
Premiul Jan Amos Comenius pentru un învățământ de înaltă calitate despre Uniunea Europeană este un concurs care se adresează liceelor din întreaga UE. Concursul la nivelul UE a fost lansat la 6 noiembrie și au aplicat școli din 24 de state membre. Fiecare candidatură a fost evaluată de evaluatori externi independenți. Evaluatorii au identificat 22 de câștigători (a se vedea anexa). Premiul este un proiect-pilot propus de Parlamentul European și pus în aplicare de Comisia Europeană.
Școlile câștigătoare utilizează o gamă largă de metode de implicare în predarea de cursuri despre Uniunea Europeană.
În 2018, Recomandarea ConsiliuluiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent de Promovare a valorilor comune, a educației favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării a identificat predarea și învățarea cu privire la originile, valorile și funcționarea UE ca prioritate politică. Premiul își propune să prezinte bune practici în materie de predare, care să fie orientate către obiectivele recomandării.
Jan Amos Comenius (în limba cehă: Jan Amos Komenský) a fost un filosof, pedagog și teolog ceh, considerat părintele educației moderne. El a fost ultimul episcop al sectei Frații Moravi înainte de a deveni refugiat religios și unul dintre primii campioni ai educației universale, concept care va fi preluat, în cele din urmă, în cartea sa „Didactica Magna”. Ca educator și teolog, a condus școli și a consiliat guvernele din Europa protestantă în perioada de la mijlocul secolului al XVII-lea.