Noul program al UE pentru educație, formare și tineret va sprijini un număr mai mare de studenți din țările din sudul Mediteranei: acesta a fost mesajul transmis de comisarul european Androulla Vassiliou cu ocazia „summitului” universitar organizat la Nicosia. Comisarul a declarat că noul program, care va fi lansat în ianuarie 2014, se va baza pe succesul programelor existente Tempus și Erasmus Mundus. Începând cu 2007, au fost alocate peste 140 milioane EUR pentru proiecte care au permis universităților din sudul Mediteranei să creeze noi programe de învățământ, cursuri de formare pentru profesori, noi metode de predare și să investească în echipamente. În plus, au fost alocate burse în valoare de 150 milioane EUR unui număr de peste 4 500 de studenți din regiune, pentru a-i ajuta să își efectueze o parte a studiilor în UE. De asemenea, peste 750 de membri ai personalului didactic universitar au luat parte la schimburi organizate cu universitățile europene.
Peste 200 de universități din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și UE sunt implicate în schimburi. Universitățile din Franța, Italia, Spania, Germania, Egipt și Iordania sunt cele mai active universități din cadrul programului. Începând cu 2004, aproape 800 de studenți și membri ai personalului didactic universitar din țările din sudul Mediteranei au beneficiat, de asemenea, de finanțare pentru programe de masterat și doctorat în cotutelă.
„De la lansarea sa în 2004, programul Erasmus Mundus a înregistrat un succes enorm. Îmi face o deosebită plăcere să anunț că noul program ne va permite să sprijinim un număr și mai mare de schimburi. Investițiile în tineret reprezintă cele mai bune investiții, în Europa și în țările din sudul Mediteranei. Dorim să sprijinim tinerii, care joacă un rol esențial pentru schimbările sociale și politice, precum și pentru prosperitatea viitoare a regiunii”, a declarat comisarul.
„Ziua de informare” organizată la Universitatea din Nicosia a oferit posibilitatea Comisiei să discute planurile sale de viitor cu reprezentanții mediului universitar din regiunea sud-mediteraneeană. „Dorim să ne demonstrăm angajamentul în favoarea unei cooperări de durată cu vecinii noștri în domeniul învățământului superior”, a adăugat comisarul Vassiliou. Evenimentul a reunit peste 150 de funcționari din administrația publică, personal didactic universitar și părți interesate provenind din Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Palestina, Iordania, Israel, Liban și statele membre ale UE.
Context
Programul Erasmus Mundus are rolul de a îmbunătăți calitatea învățământului superior prin burse de studii și cooperare academică între universitățile din Europa și cele din restul lumii. Programul oferă sprijin financiar instituțiilor și burse persoanelor fizice. Este disponibilă finanțare pentru:
• masterate și doctorate europene în cotutelă (inclusiv burse);
• parteneriate cu instituții de învățământ superior din afara Europei și burse pentru studenți și cadre didactice universitare;
• proiecte de promovare a învățământului superior european în întreaga lume.
Programul Tempus încurajează cooperarea instituțională în vederea reformării și modernizării sistemelor de învățământ superior din țările învecinate, inclusiv cele din sudul Mediteranei. În general, proiectele au un buget de până la 1,5 milioane EUR și se concentrează pe domenii precum crearea de noi programe de învățământ, modernizarea metodelor de predare și învățare, parteneriate îmbunătățite cu întreprinderile și o mai bună guvernanță în învățământul superior. Începând cu 2003, aproximativ 220 milioane EUR au fost alocate prin programul Tempus pentru a sprijini modernizarea instituțiilor de învățământ superior din țările din sudul Mediteranei. Începând cu 2007, programul Tempus a finanțat 110 proiecte, la care au participat aproape 200 de instituții de învățământ superior.
Finanțarea alocată programelor Erasmus Mundus și Tempus a crescut considerabil ca urmare a „Primăverii arabe”. În 2011, programul Tempus a primit o finanțare suplimentară de 20 milioane EUR, ceea ce a permis crearea a patru noi parteneriate universitare și acordarea unui număr de aproximativ 560 de noi burse pe lângă cele 525 planificate inițial pentru candidații din sudul Mediteranei. În 2012, bugetul pentru programul Erasmus Mundus a fost dublat, peste 35 milioane EUR fiind disponibile pentru finanțarea a 10 parteneriate. Grație acestei finanțări, aproximativ 1 500 de studenți din afara UE și 400 de cetățeni din UE vor primi burse pentru a studia în străinătate.
Noul program al UE pentru educație, formare, tineret și sport va continua să promoveze cooperarea între țările din UE și țările din sudul Mediteranei. Studenții din țările din sudul Mediteranei vor beneficia de sprijin pentru obținerea de diplome în cotutelă, precum și de burse de nivel înalt pentru a participa la programe excelente de masterat în cotutelă. Bursele de doctorat vor fi finanțate prin viitorul program Marie Sklodowska Curie.
Pentru prima dată, la programul Erasmus vor putea participa și universități din afara UE.
Pagini Utile
-
Un studiu care prezintă principalele realizări ale programului Tempus în țările din sudul Mediteranei
-
Erasmus Mundus
-
Comisia Europeană: Pagina de internet Educație și formare
-
Urmăriți-o pe Androulla Vassiliou pe Twitter: @VassiliouEU