Today’s, agenție online de marketing, a analizat datele sărbătorilor lunii februarie: Valentine’s Day și Dragobete. Anul acesta, spre deosebire de 2016, oamenii au fost mai interesați de Valentine’s Day, iar căutările pe motorul de căutare Google arată că sărbătoarea internațională încă este mai populară decât cea locală. În cifre, acest lucru a însemnat că a atras un interes de patru ori mai mare.
Cu ocazia sărbătorii de Valentine’s Day, cei mai căutați termeni pe Google au fost „ziua indragostitilor“, în creștere cu 45% față de anul 2016 și numele sărbătorii „Valentine’s Day“, sintagmă care a înregistrat o creștere de 40% față de anul precedent. De cealaltă parte, căutările pentru Dragobete au scăzut față de anul trecut cu 63%. Chiar și așa, e interesantă „dependența“ între cele două: odată cu interesul pentru Valentine’s Day crește și numărul căutărilor pentru Dragobete. Firesc, căutările sunt mai numeroase în ziua evenimentului și în cea de dinainte.
Tendința în căutări se menține pentru ambele sărbători până pe 14 februarie. Apoi, interesul pentru Valentine’s Day descrește, în timp ce pentru Dragobete e constant până la un vârf în jurul datelor de 22 și 23 februarie.
Cele mai folosite expresii în căutarea pe Google au fost „cadouri de Valentine’s Day”, „cadouri de ziua indragostitilor”, „mesaje de ziua indragostitilor”, „ziua indragostitilor 2017”. Mai mult, femeile au fost de două ori mai interesate de găsirea unui cadou pentru partener decât bărbații. Astfel, expresii precum „cadouri de Valentine’s Day pentru el“ au fost mai dese decât „cadouri de Valentine’s Day pentru ea“.
Pregătirile pentru idei de mărțișor au început și ele. Conform căutărilor înregistrate de Google, până în prezent sunt de trei ori mai multe pentru ziua de 8 martie decât pentru cea de 1 martie. Today’s menționează însă aici că sărbătoarea de pe 8 martie este percepută cu precădere ca fiind „Ziua mamei“ și mai puțin „Ziua femeii“. Tocmai de aceea, prima expresie a înregistrat până acum cu 37% mai multe căutări decât a doua. De asemenea, căutările după sintagma „martisoare” au fost mai frecvente, astfel că „martisoare handmade” a înregistrat cu 33% mai puține căutări în Google decât prima.