Vineri, 1 octombrie, de la ora 23.00, Prima TV difuzează filmul Între chin și amin, pelicula românească cu 51 de premii internaționale.
În timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată, destinate deţinuţilor politici, în care au suferit peste 3 milioane de oameni. Dintre aceştia, 800.000 au murit. Parte a acestui sistem represiv, Experimentul Piteşti rămâne în istorie drept una dintre cele mai sinistre tentative de spălare a creierului şi „reeducare” prin tortură din blocul de est. Majoritatea deţinutilor supuşi experimentului erau studenţi de elită, tineri care se opuneau regimului comunist, dar şi membri ai fostelor partide politice. Nu se ştie numărul exact al victimelor, însă se estimează că au fost torturaţi între 1000 şi 5000 de oameni.
Filmul este un omagiu adus tuturor acestor oameni care au suferit în temnițele comuniste în perioada 1945-1989. Este o mărturie despre rezistență prin credință, despre onoare și iertare. Regizorul Toma Enache a pătruns cu curaj în acel infern, a îmbinat întâmplări de o duritate extremă cu o poveste de dragoste și a reușit să realizeze un film ritual, bine documentat, cu o forță interioară care răzbate în cotidian.
În rolurile principale îi puteţi vedea pe Ana Pârvu, Vali V. Popescu, Kira Hagi şi Constantin Cotimanis. Din distribuţie mai fac parte: Ciprian Nicula, Ioachim Ciobanu, Laurenţiu Stan, Csaba Ciugulitu, Victoria Cociaş, Teodora Calagiu Garofil, Dragoş Stoica, Bogdan Sălceanu, Iany Panait și Remus Stănescu.
Regizorul Toma Enache spune: Între chin și amin este un film clasic, care aduce în faţa spectatorilor o poveste tulburătoare de viaţă, petrecută într-una din cele mai crunte perioade din istoria modernă – reeducarea din puşcăriile comuniste. Filmul are la baza întâmplări reale care m-au marcat puternic atunci cand le-am aflat, indiferent că s-au întâmplat în închisoarea din Sighet, în cea din Piteşti sau în altă parte. Discuțiile pe care le-am avut cu câțiva supravieţuitori m-au ajutat să înteleg şi mai bine evenimentele din acea perioadă. Biografiile personajelor principale înglobează lucruri teribile, trăite de mii de deținuți politici din perioada comunistă, însă conțin şi esenţa unor caractere unice şi extrem de puternice. Intenţia mea a fost să arătăm că există o altă lume dincolo de această lume concretă, o lume suprasensibilă, cu valori transcendente (dragostea, Dumnezeu, binele), că există o valoare superioară vieţii, care are ca efect tocmai triumful acesteia, atunci când totul pare pierdut. Am considerat că a venit momentul ca realitatea brutală a Fenomenului Piteşti, despre care nu s-a putut vorbi timp de zeci de ani şi care a adus suferinţe inimaginabile unui număr semnificativ de oameni, să fie spusă în sfârşit cu voce tare, printr-un film artistic. Aşa se face că am decis să investesc toată energia şi economiile mele în acest film.”
Vineri, 1 octombrie, nu rata filmul Între chin și amin pe Prima TV.