Pe 13 iunie a intrat în vigoare primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Violența împotriva femeilor și violența domestică afectează aproximativ una din trei din cele 228 de milioane de femei din UE.
Prin incriminarea anumitor forme de violență împotriva femeilor în întreaga UE, inclusiv online, și prin consolidarea accesului victimelor la justiție, la protecție și la sprijin, directiva urmărește să asigure drepturile fundamentale de egalitate de tratament și de nediscriminare între femei și bărbați.
Noile norme sunt decisive împotriva violenței de gen și interzic mutilarea genitală a femeilor, căsătoriile forțate și cele mai răspândite forme de violență cibernetică, precum partajarea neconsimțită de imagini intime (inclusiv deepfake-uri), urmărirea cibernetică și hărțuirea cibernetică (inclusiv exhibiționismul cibernetic). Violența cibernetică este o problemă urgentă care trebuie abordată, având în vedere răspândirea exponențială și impactul dramatic al violenței online. Noile norme ale UE vor ajuta victimele violenței cibernetice din statele membre care nu au incriminat încă aceste acte.
Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: «Pentru prima dată, incriminăm violența cibernetică pe criterii de gen, cum ar fi partajarea neconsimțită de imagini intime, inclusiv „deepfake”-uri, care este un coșmar pentru multe femei. Acest tip de violență este adesea motivul pentru care femeile părăsesc viața publică. Violența online este o violență reală, iar violența împotriva femeilor este o problemă în fiecare minut.”
Helena Dalli, comisara pentru egalitate, a adăugat: „Această directivă oferă un răspuns detaliat la o problemă generalizată. Ea abordează prevenirea violenței bazate pe gen, protecția și sprijinirea victimelor, precum și pedepsirea adecvată a făptașilor. Acesta este un pas important în direcția eradicării violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.”
Statele membre trebuie să transpună directiva în legislația lor națională până la 14 iunie 2027. Mai multe informații sunt disponibile aici.