SEZONUL 1, PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA, VA FI DIFUZAT ÎN EXCLUSIVITATE LA UNIVERSAL CHANNEL DIN LUNA MAI
Oricine are un secret…iar Olivia Pope are ca obiectiv apărarea şi protejarea imaginii publice a elitei americane încercând să le păstreze secretele în culise. Aflaţi cum reuşeşte aceasta să fie şi respectată şi temută în acelaşi timp în acest nou serial plin de intrigi. SCANDAL, sezonul 1 este difuzat în exclusivitate la UNIVERSAL CHANNEL începând cu data de 8 mai, în fiecare marţi, de la ora 22:00.
Realizat de aceiaşi producători ai serialelor “Anatomiei lui Grey” şi “Clinica”, “Scandal” are ca subiect intrigile şi acţiunile de culise întreprinse de Olivia Pope, de profesie manager de imagine şi gestionar de top al crizelor. Acest serial, având o abordare complet nouă şi provocatoare, urmăreşte povestea Oliviei şi a echipei sale de profesionşti, care încearcă să apere reputaţia clienţilor în ciuda tuturor posibilelor consecinţe. Dar nu numai clienţii sunt cei care încearcă să-şi ascundă secretele. Odată cu evoluţia intrigii, atât preşedintele Statelor Unite, Fitzgerald Grant, fostul şef al Oliviei, cât şi şeful personalului său, vor fi mereu cu ochii pe mişcările Oliviei.
"Scandal" îi are în distribuţie pe: Kerry Washington ("Ray") în rolul Oliviei Pope, Henry Ian Cusick ("Lost") în rolul lui Stephen Finch, Columbus Short ("Stomp the Yard") în rolul lui Harrison Wright, Guillermo Diaz ("Half-Baked") în rolul lui Huck, Darby Stanchfield în rolul lui Abby Whelan, Katie Lowes în rolul lui Quinn Perkins, Tony Goldwyn ("Ghost") în rolul lui President Fitzgerald Grant şi Jeff Perry ("Anatomialui Grey") în rolul lui Cyrus.
Scenariul serialului “Scandal" a fost scris de Shonda Rhimes ("Anatomia lui Grey”, "Clinica"). Rhimes şi Betsy Beers ("Anatomia lui Grey”, "Clinica") sunt producători executivi şi Judy Smith este producător co-executiv. Regia este semnată de Paul McGuigan. "Scandal" este produs în 2012 de studiourile ABC Studios.
Nu pierdeţi PREMIERA primului sezon din SCANDAL în data de 8 mai de la 22:00, numai la UNIVERSAL CHANNEL!
Atunci când ai probleme – care îţi pot ruina viaţa – există doar o persoană pe care o poţi suna…. Olivia Pope. Olivia (Kerrz Washington) este omul potrivit care face problemele să dispară înainte ca cineva să ştie că acestea au existat. Pentru cei bogaţi, puternici şi chiar şi pentru preşedintele SUA, Olivia este o legendă vie a domeniului în care activează. Succesul său se datorează regulii ei de aur şi anume încrederea în propriile instincte.
Oricât de atent ai fi, atunci când îţi câştigi existenţa gestionând situaţii de criză, este imposibil ca viaţa privată să nu fie afectată. Ea şi echipa sa, mănâncă, doarme, trăieşte şi respiră crize. Este vorba despre o viaţă plină de adrenalină. În fiecare săptămână, echipa se află într-o cursă contra cronometru pentru a reduce primejdia anunţată de probleme si de intrigi, înainte ca acestea să provoace dezastre de proporţie. Ei trebuie să se confrunte şi cu problemele personale. Se pot numi „gladiatorii în costume”, dar încetul cu încetul, Olivia şi echipa sa îşi dezvăluie fisurile din propriile armuri.
Creatoarea serialului, Shonda Rhimes, oferă un ghid din interiorul culiselor şi dormitoarele celor bogaţi şi puternici, prin realizarea celui mai aşteptat serial al anului – unul despre care în mod sigur toată lumea va vorbi.
Despre serial
Un fost consultant de relaţii cu media al preşedintelui Statelor Unite, Olivia Pope (Kerry Washington) şi-a dedicat viaţa protejării şi apărării imaginii publice şi a secretelor elitei ţării. Respectată şi temută în acelaşi timp, Olivia, părăseşte Casa Alba pentru a-şi deschide propria firmă de administrare a situaţiilor de criza. Ea speră să înceapă un nou capitol al vieţii sale atât profesional cât şi din punct de vedere personal, însă nu poate tăia în totalitate legăturile cu propriul trecut. Cu timpul devine clar că angajaţii ei, care sunt specialişti în rezolvarea probleme altora nu îşi pot rezolva propriile probleme.
„Scandal” are în distribuţie actorii: Kerry Washington ("Ray") în rolul Oliviei Pope, Henry Ian Cusick ("Lost") în rolul lui Stephen Finch, Columbus Short ("Stomp the Yard") în rolul lui Harrison Wright, Guillermo Diaz ("Half-Baked") în rolul lui Huck, Darby Stanchfield în rolul lui Abby Whelan, Katie Lowes în rolul lui Quinn Perkins, Tony Goldwyn ("Ghost") în rolul lui President Fitzgerald Grant şi Jeff Perry ("Grey’s Anatomy") în rolul luiCyrus.
Scenariul serialului „Scandal” a fost scris de Shonda Rhimes ("Anatomia lui Grey", "Clinica"). Rhimes şi Betsy Beers ("Anatomia lui Grey") sunt producătorii executivi. Judy Smith este co-producător executiv. Paul McGuigan semnează regia serialului.
Echipa de producţie:
Producător Executiv / Creator: Shonda Rhimes
Producător Executiv: Betsy Beers
Co-Producător Executiv: Judy Smith
Regizor: Paul McGuigan
Distributie:
OLIVIA POPE……………………………………………………………………….Kerry Washington (Ray)
STEPHEN FINCH……………………………………………………………….Henry Ian Cusick (Lost)
HARRISON WRIGHT………………………………………………….Columbus Short (Stomp the Yard)
HUCK…………………………………………………………………………………….Guillermo Diaz
ABBY WHELAN………………………………………………………………….Darby Stanchfield
QUINN PERKINS…………………………………………………………………Katie Lowes
PRESIDENT FITZGERALD GRANT…………………………………Tony Goldwyn (Ghost)
CYRUS BEENE…………………………………………………………………..Jeff Perry (Grey’s Anatomy)
Biografiile actorilor:
KERRY WASHINGTON
Olivia Pope
Originară din New York, Kerry Washington a avut reprezentări împreună cu grupul de adolescenţi al teatrului Tada și a absolvit mai târziu The Spence School din Manhattan. A câştigat o bursă Presidential Arts Scholarship la George Washington University, şi, în 1994, a câştigat programul naţional YoungArts. În 1998 a absolvit Magna Cum Laude şi Phi Beta Kappa la George Washington University.
Cariera ei la Hollywood a început odată cu rolul din 2001 în filmul "Save the Last Dance", pentru care a primit premiul Teen Choice Award pentru Best Breakout Performance. În 2002 a jucat în "Lift" şi a fost nominalizată la Independent Spirit Award categoria “Cea mai bună actriţă” pentru interpretarea rolului lui Niecz. Apoi, în 2004 a primit premiul Hollywood Life Breakthrough Award, iar anul următor a primit Young Artist Award from Americans. În acelaşi an Kerry Washington a câştigat NAACP Image Award la categoria „Cea mai bună actriţă într-un film de acţiune” pentru rolul Della Bea Robinson, soţia fermierului Ray Charles, jucat de Jamie Foxx în filmul „Ray”.
Kerry Washington a primit critici pozitive pentru rolurile din „The Last King of Scotland” – film în care a jucat alături de Forest Whitaker şi care i-a adus în 2007 o nominalizare la NAACP Image Awards la categoria „Cea mai bună actriţă într-un rol secundar” – şi pentru "The Dead Girl" şi "Lakeview Terrace", filme în care a jucat alături de Samuel L. Jackson şi Patrick Wilson. Recent a jucat în filmul lui Tyler Perry "For Colored Girls”, împreună cu Whoopi Goldberg, Phylicia Rashad şi Janet Jackson, şi în filmul "Night Catches Us", pentru care a pimit o nominalizare la premiile NAACP la categoria „Cea mai bună actriţă”. Va avea rolul principal în următorul film al lui Quentin Tarantino"Django Unchained", în care va juca alături de Jamie Foxx şi Leonardo DiCaprio.
Pe micile ecrane Washington a apărut în documentarul lui Howard Zinn "The People Speak" împreună cu Matt Damon, Josh Brolina şi Sean Penn. Productia a avut premiera pe History Channel în 2009. Ea îşi imprumută vocea prinţesei Shuri din seria animată „Pantera neagră” produsă de BET. În 2010 şi-a făcut debutul pe Broadway în hit-ul provocator al lui David Mamet, „Race”.
Pe lângă cariera de actor, Washington este un membru activ al grupului non-profit V-Counsel, axat pe artă şi educaţie, primind distincţia U.S. Conference for Mayors’ Artist-Citizen Award, pentru implicarea civică. În 2009 a fost delegată de către preşedintele Barack Obama să participe la Comitetul Prezidenţial pentru Artă şi stiinţe umane.
Kerry Washington s-a născut în Bronx şi în prezent locuieşte în Los Angeles.
HENRY IAN CUSICK
Stephen Finch
Henry Ian Cusick a studiat la The Royal Scottish Academy of Music and Drama înainte să se alăture teatrului Citizens Theatre, unde a jucat primele sale roluri principale printre care: Dorian Gray în "The Picture of Dorian Gray," Hamlet în "The Marowitz Hamlet" şi Horner în "The Country Wife." La Edinburgh International Festival, apare în rolul lui Stolzius în "The Soldiers" şi în cel al lui Tasso în "Torquato Tasso", roluri pentru care primeşte o recomandarea specială pentru premiul Ian Charleson Award.
Alte realizări teatrale includ rolurile lui Cassio în "Othello", al lui Demetrius în "A Midsummer Night’s Dream" şi al lui Pompey în "Antonio şi Cleopatra" pentru Royal Shakespeare Company; Green în "Richard II", Arthur în "The Machine Wreckers" şi Dollabella în "Antonio şi Cleopatra" pentru Royal National Theatre; Nick în "The LA Plays" pentru The Almedia şi Le Vicomte De Valmont în "Les Liaisons Dangereuses" pentru Liverpool Playhouse.
Pe micile ecrane Henry Ian Cusick a apărut în numeroase producţii britanice printre care a avut rolul principal în serialele "Casualty," "The Book Group" şi "Two Thousand Acres of Sky," un rol în "Waking the Dead," roluri episodice în "Happiness" şi "Midsomer Murders", şi roluri principale în filmele "Murder Rooms: The White Knight Stratagem", "Dinosaur Hunters" şi "Carla". El a apărut şi în producția scoţiană "Taggart". În SUA a avut un rol în "24" şi a apărut în filmul "Perfect Romance." Recent a fost nominalizat la Emmy pentru rolul din serialul "Lost."
Pe marile ecrane Henry Ian Cusick a jucat în "Hitman," împreună cu Timothy Olyphant şi Dougray Scott, în "Possession," şi în filmele independente "Half Light," "9/Tenths," "The Gospel of John," "Richard II" şi "The Contract".
Henry Ian Cusick a fost născut în Peru şi crescut în Trinidad şi Scoţia.
GUILLERMO DIAZ
Huck
Guillermo Diaz a devenit un actor cunoscut publicului după ce a jucat în rolul lui „Scarface" în filmul cult "Half Baked," din 1998, alături de Dave Chappelle şi Jim Breuer. El a mai jucat şi în alte hit-uri printre care "Party Girl", filmul aclamat al lui Nigel Finch "Stonewall", "200 Cigarettes" împreună cu Christina Ricci, şi "High School High."
În 2001 Diaz a jucat rolul lui Kid în "Chelsea Walls", film regizat de Ethan Hawke, şi a fost invitat special în câteva seriale tv precum: "Third Watch," "Without a Trace" and "The Shield". Apoi în 2004 varianta de studio "The Terminal" a celebrului producător Steven Spielberg.
Pe lângă realizările cinematografice, Diaz este bine cunoscut atât pentru multiplele aparaţii în serialul "Weeds", în care joacă rolul lui Guillermo, cât şi pentru performanţele din "Chappelle’s Show" pentru Comedy Central. Recent a apărut în producții tv de succes precum "The Closer", "Criminal Minds" şi "Royal Pains". Diaz a mai apărut în mod regulat în rolul asistentului Angel Garcia în serialul NBC "Mercy", şi a avut rolul detectivului Frank Cordero în "No Ordinary Family". În 2010 a jucat rolul lui Poh Boy în comedia, marca Warner Bros., "Cop Out", împreună cu Bruce Willis şi Tracy Morgan.
Diaz locuieşte în prezent în Los Angeles.
DARBY STANCHFIELD
Abby Whelan
Darby Stanchfield este cel mai bine cunoscută pentru rolul lui Helen Bishop din serialul marca AMC câştigător al unui premiu Emmy, "Mad Men". A crescut într-un sat izolat cu specific pescăresc, Dutch Harbor, Alaska. Are un master în arte de la The American Conservatory Theatre.
Pe lângă rolul din "Mad Men", activitatea din televiziune include rolul lui Shannon Gibbs, prima soţie a sergentului Gibbs (Mark Harmon’s) din "NCIS". A jucat rolul doctorului April Green în "Jericho," şi cel al fostei soţii a lui Nathan Fillion în "Castle". A mai apărut şi în "How I Met Your Mother," "Burn Notice," "CSI:NY," "CSI:Miami," "24," "Bones," "Nip/Tuck," "Without a Trace," "Monk," "Strong Medicine" şi "Angel."
Stanchfield a apărut în filmul lui Adrienne Shelley, "Waitress", împreună cu Nathan Fillion şi Keri Russell, şi alături de Josh Duhamel într-o adaptare a operei lui Oscar Wilde, "The Picture of Dorian Gray."
Stanchfield a înregistrat o serie de piese radiofonice pentru NPR, printre care piesa lui Neil Simon, "Biloxi Blues", împreună cu Josh Radnor şi Justine Bateman, produsă de LA Theatre Works. În prezent locuieşte în Los Angeles.
KATIE LOWES
Quinn Perkins
Katie Lowes a interpretat şi a cântat aproape toată viaţa. Absolventă a NYU Tisch School of the Arts, a fost distribuită în piesa "Four Saints in Mexico" şi imediat după aceea a primit primul rol în episodul pilot "Rescue Me", iar ulterior a primit un rol în "Hate" jucând alături de Marcia Gay Harden. De atunci, Lowes şi-a câștigat reputaţia de talentată actriţă de film, televiziune şi teatru.
La începutul carierei, Lowes a fost invitată specială în multe seriale televizate printre care "Guiding Light", "Damage Control", "As the World Turns", "The Sopranos" şi "NCIS." În 2008 a primit rolul lui Brandy Buffkin în CW’s "Easy Money". A ajuns pe marile ecrane cu rolurile principale din "Transformers 2", marcă DreamWorks şi din "Super 8", regizat de JJ Abrams.
Lowes a jucat şi în filme independente cum ar fi "Dinner for Four", "The Job", "Callers", "Bear" şi "Café". A jucat recent în productiile tv de succes: "The Closer", "Grey’s Anatomy", "Private Practice", "Castle" şi "Leverage".
Pe lângă realizările teatrale, Lowes este membru fondator al IAMA Theatre Company în Los Angeles, oraş în care locuieşte cu logodnicul său.
TONY GOLDWYN
Preşedintele SUA, Fitzgerald Grant
Având o vastă activitate în filme şi în televiziune, Tony Goldwyn este unul dintre cei mai talentaţi actori şi regizori de la Hollywood. Goldwyn şi-a început cariera de actor pe scena, participând timp de sapte sezoane la festivalul Williamstown Theater. Activitatea sa teatrală de la New York include piese precum "The Water’s Edge", "The Dying Gaul" la teatrul Vineyard, "Holiday" alături de Laura Linney, "Spike Heels", împreună cu Kevin Bacon, şi "The Sum of Us", piesă pentru care a câştigat un premiu Obie.
Ca actor de cinema, Goldwyn a atras pentru prima oara atenţia publicului în rolul infractorului din filmul din 1990 "Ghost". A continuat să apară în numeroase filme precum "The Pelican Brief", alături de Julia Roberts şi Denzel Washington, "Kiss the Girls", în filmul lui Oliver Stone, "Nixon", "The Last Samurai", alături de Tom Cruise, şi în recenta reecranizare a clasicului lui Wes Craven, "The Last House on the Left". Şi-a împurmutat vocea şi pentru filmul animat, produs de Disney în 1999, "Tarzan". Mai recent, Goldwyn a apărut în reecranizarea, marca CBS Films, a filmului "The Mechanic," împreună cu Jason Statham şi Ben Foster.
Roluri notabile în televiziune au fost cele din "The Good Wife", "Dexter," "Law & Order: Criminal Intent", "Without a Trace", "The L Word", miniseria HBO "From the Earth to the Moon", "Frasier", "Murphy Brown" şi "Designing Women", unde a jucat pentru prima oară rolul unei victime infestate cu HIV într-un serial difuzat în prime time.
Pe lângă performanțelor din domeniul actoriei, Goldwyn a debutat ca regizor în 1999 cu filmul "A Walk on the Moon", care i-a avut drept protagonişti pe Diane Lane şi Viggo Mortensen. Premiera filmului a avut loc la Festivalul de Film Sundance şi a primit aprecieri pozitive din partea criticilor. A mai regizat şi filme precum "The Last Kiss", bazat pe filmul lui Gabriele Muccino "L’Ultimo Bacio" şi comedia romantică "Someone Like You". Pe micul ecran a regizat showuri prestigioase cum ar fi "Justified", "Damages", "Dexter", "The L Word", "Law & Order," "Grey’s Anatomy", "Private Practice" şi "Without a Trace".
Originar din Los Angeles, Goldwyn locuieşte în prezent în acelaşi oraş, împreună cu soţia şi fiicele sale.
JEFF PERRY
Cyrus
Jeff Perry este un actor, profesor şi co-fondator al Companiei de Teatru Steppenwolf, unde a lucrat pe postul de director artistic şi a contribuit la înfiinţarea Şcolii de la Steppenwolf, unde continuă să predea şi să regizeze. Perry a jucat în – şi ocazional a regizat—mai mult de 40 de producţii Steppenwolf. Multe din meitele sale actoriceşti sunt datorate filmelor "Balm in Gilead", "The Time of Your Life", "Picasso at Lapin Agile", "The Grapes of Wrath", "The Caretaker" şi "Streamers." În 2008 Perry a fost nominalizat pentru un premiu Drama Desk la categoria “Cel mai bun actor secundar dintr-o piesă de teatru”.
Pe lângă impresionantele realizări teatrale ale lui Perry, acesta a cunoscut succesul şi pe marile şi micile ecrane. După ce s-a mutat în Los Angeles, Perry a apărut în câteva filme, printre care "Remember My Name", "A Wedding", "The Grifters", "Storyville", "Wild Things" şi "The Human Stain". A avut roluri şi pe micile ecrane printre care rolul inspectorului Harvey Leek în drama "Nash Bridge", şi roluri în "My So-Called Life," "LA Law" şi "Prison Break."
Recent Perry a fost invitat special în "Lost", "Fringe" şi "CSI: Crime Scene Investigation". A jucat şi rolul tatălui înstrăinat al lui Meredith Grey, Thatcher Grey, în serialul faimos "Grey’s Anatomy".
COLUMBUS SHORT
Harrison Wright
Columbus Keith Short, Jr. s-a născut în in Kansas City, Missouri. La vârsta de trei ani a început să joace în spectacole pentru familia sa. În adolescenţă, Short a apărut în diverse reclame televizate şi când era în anul terminal la Orange County School of the Arts, i s-a oferit un rol în spectacolul "STOMP!" de pe Broadway. Apoi a fost coregraful lui Birtney Spears pentru turneul "In the Zone", lansându-şi cariera în divertisment.
Short îşi începe cariera de actor în filmele din 2006 "Save the Last Dance: 2" şi "Accepted", alături de Jonah Hill şi Justin Long. În 2007 a apărut în show-ul lui Aaron Sorkin, "Studio 60 on the Sunset Strip," în rolul lui Darius. Mai târziu în acelaşi an cariera sa a evoluat odată cu rolul principal din "Stomp the Yard" (marca Screen Gem), film care a fost numărul 1 în box office. În plus a jucat şi în "This Christmas", alături de Idris Elba, Regina King şi Chris Brown.
În 2008, Columbus Short a jucat într-un fil al lui Darnell Martin "Cadillac Records", alături de Beyoncé Knowles, Jeffrey Wright şi Adrien Brody, în rolul tânărului şi talentatului interpret de harpă, Little Walter. A câştigat un premiu NAACP Image Award pentru Best Supporting Actor in a Motion Picture pentru acest rol, astfel confirmându-şi şi abilităţile de musician. Short a lucrat cu premiata Avila Brothers, pentru albumul său numit "Act One: Dimes and Dolls". El cântă deasemenea la chitară bas, pian şi tobe.
Pe lângă succesul din drame, comedii şi muzică, Columbus Short a jucat deasemeni în filmul de acţiune "Armored", împreună cu Matt Dillon şi Laurence Fisbourne. Apoi a jucat alături de Kate Beckinsale în adaptarea marca Dark Castle a cărţii comice "Whiteout", un thriller lansat în 2009. Alte merite cinematografice le-a obţinut şi pentru "The Losers", "Death at a Funeral" şi "Stomp the Yard 2: Homecoming."
Columbus Short are deasemeni o pasiune pentru scris şi pentru producerea filmelor și pentru televiziune. A fost producătorul executive pentru "Stomp the Yard 2: Homecoming" şi "Strange Fruit" prin intermediul companiei proprii de producţii de film, Great Picture Show Productions.
În prezent locuieşte în Los Angeles
REZUMATUL EPISOADELOR
Episodul F001 – Pilot
Shonda Rhimes este scenarista unei noi drame intrigante ce oferă detalii private din viaţa celor bogaţi şi influenţi.
Olivia Pope, un fost consultant relatii cu media al preşedintelui Statelor Unite este expertă în rezolvarea problemelor înainte ca cineva să ştie că acestea au existat. Oricât de atent ai fii, atunci când îţi câştigi existenţa gestionând situaţii de criză, este imposibil ca viaţa privată să nu fie afectată. În fiecare săptămână, în timp ce echipa se află într-o cursă contra cronometru pentru a reduce primejdia anunţată de problemele pline de intrigi înainte ca acestea să provoace dezastre de proporţie, ei trebuie să se confrunte şi cu problemele personale
Episodul F002 – Dirty Little Secrets
OLIVIA POPE ŞI ASOCIAŢII ACCEPTĂ CAZUL DC MADAM SHARON MARQUETTE ATUNCI CÂND CLIENŢII AMENINŢĂ SĂ PROVOACE PROBLEME ELITEI DIN WASHINGTON
Când noul client al lui Pope şi al Asociaţilor, DC Madam Sharon Marquette, este investigat, echipa are nevoie să facă tot posibilul pentru a ţine restul clienţilor sub control. Lista clienţilor cuprinde legăturile, aşteptările şi activităţile celor influenţi din DC – şi pentru că Olivia trebuie să îşi protejeze clienţii, o să aibă mult de lucru pe lângă cazul iniţial. Între timp, Quinn întâmpină nişte probleme cu fostul intern al preşedintelui, Amanda Tanner.
Episodul F003 – Hell Hath No Fury
CÂND FIUL UNUI MILIONAR ESTE ACUZAT DE VIOL, PROBABIL NICI OLIVIA POPE ŞI ASOCIAŢII NU ÎL POT SALVA
Echipa, împotriva propriei voinţe, se hotărăşte să ajute fiul unui milionar care este acuzat de viol, dar în ciuda faptelor, imaginea publică este greu de schimbat, iar acesta este un caz pe care echipa s-ar putea să-l piardă. Între timp, Olivia insistă ca Amanda Tanner să-i devină clientă, dar nu îşi poate ignora trecutul legat de preşedinte, atunci când prima cerinţă a Amandei este o întâlnire cu preşedintele.
BIOGRAFIA PRODUCĂTORILOR
SHONDA RHIMES
Scenarist / Producător executiv
Shonda Rhimes este creatoarea serialului de succes "Anatomia lui Grey", care urmăreşte viaţa personală şi profesională a unor rezidenţi chirurgi din Seatlle, şi a serialului "Private Practice" (Clinica), care urmăreste viaţa lui Addison Montgomery şi a prietenilor ei din Oceanside Wellness Group. Rhimes este de asemenea scenaristul şi producătorul executiv al serialului produs de ABC, „Scandal”.
"Scandal" gravitează în jurul vieţii particulare şi profesionale a managerului specializat în situaţii de criză şi al echipei sale.
Aflat la al optulea sezon, "Anatomia lui Grey" continuă să fie apreciat de spectatori şi de critici. Pentru munca depusă pentru seriale, Rhimes a primit titlul de "Television Producer of the Year" oferit de Asociaţia Producătorilor din America, Globul de Aur pentru "Outstanding Television Drama" în 2007, premiul Lucy pentru excelenţa în televiziune din partea Women in Film, premiul NAACP Image Award pentru "Outstanding Writing in a Dramatic Series”, premiul asociaţiei scriitorilor pentru cel mai bun serial în 2006, pe lângă numeroase nominalizări la Emmy pentru "Outstanding Drama Series and Writing for a Drama Series", Rhimes a primit şi premiul RAINN Hope în 2010 şi un premiu Glsen Respect Honoree în 2009.
Pe lângă succesul din televiziune, Rhimes a mai scris şi scenariul filmului artistic "Princess Diaries 2: A Royal Engagement" apărut în august 2004 şi produs de Disney. Pe deasupra, scenariul ei original "Crossroads" a apărut în 2002, produs de Paramount. A fost co-autoare la "Introducing Dorothy Dandridge", produs de HBO, serial care a fost nominalizat la numeroase premii, şi pentru care actriţa Halle Berry a câştigat un Glob de Aur şi un premiu Emmy pentru cea mai buna acriţă într-un miniserial, pentru rolul lui Dandridge.
Rhimes a lucrat ca regizor de cercetare la documentarul Tollin-Robbins/Mundy Lane "Hank Aaron: Chasing the Dream" care a fost nominalizat pentru un premiu Emmy, un Oscar şi a fost câştigătorul unui premiu Peabody şi a unui premiu NAACP Image. A fost invitată în calitate de orator la USC School of Cinema-Television, unde a ţinut câteva cursuri despre scenarii
Rhimes este licenţiată în literatură engleză la Universitatea Darthmouth. Ea este director la "Black Ungerground Theatre and Art Association". Munca ei a fost recompensată cu numeroase premii pentru excelenţă.
Având ambii pãrinti profesori, Shimes îi considerã pe acestia vinovati de plăcerea ei nestăpânită de a citi cărui. Este mezina unei familii cu sase copii, s-a nãscut si a crescut în Chicago. Acum trăieste în Los Angeles.
BETSY BEERS
Producãtor executiv
In ultimii ani, Betsy Beers a fost producătorul executiv al serialului de succes „Anatomia lui Grey” şi a serialului înrudit „Private Practice”, iar acum este producătorul serialului „Scandal” produs de ABC. În cel de-al optulea sezon, „Anatomia lui Grey” a primit numeroase premii, inclusiv Globul de Aur pentru Best Television Series, premiul Screen Actors Guild pentru Outstanding Performance by an Ensamble in a Drama Series şi premiul Writers Guild of America pentru Best New Series. Serialul a fost nominalizat de două ori consecutiv la premiul Emmy pentru Outstanding Drama. Pentru munca depusă pentru serial, Beers a fost nominalizată de două ori la premiul Television Producer of the Year de către Producers Guild of America, câştingând unul dintre premii. Recent, Beers s-a asociat cu Shonda Rhimes şi compania acesteia, Shondaland, pentru a dezvolta şi produce proiecte de film şi televiziune, printre care „Off the Map”.
Înainte de incursiunea în televiziune, Beers a fost preşedintele companiei Mark Gordon. Cât timp a lucrat aici, a controlat dezvoltarea filmelor artistice și a proiectelor de televiziune, printre care „Anatomia lui Grey”. În timp ce lucra la Mark Gordon Company, a ajutat la producerea filmelor artistice "The Horax" în care a jucat Richard Gere şi "Casanova" cu Heath Ledger, ambele filme fiind regizate de Lasse Hallstrm.
Anterior, Beers a fost presedintele Dogstar Films, companie deţinută de Mike Newell, unde a produs filme precum "200 Cigarettes", care avut o distribuţie cunoscută printre care Ben Affleck, Dave Chapelle si Kate Hudson, şi "Best Laid Plans" în care a jucat Reese Witherspoon. A produs filme de referinţă precum "High Fidelity" în care a jucat John Cusack, regizat de Stephen Frears şi "Pushing Tin" în care a jucat Billy Bob Thornton, Cate Blanchett şi Angelina Jolie. A fost deasemenea producător executiv al filmelor artistice "Safe Passage" în care a jucat Susan Sarandon şi "Witchhunt", produs de Gale Ann Hard în care a jucat Dennis Hopper.
JUDY SMITH
Co-producător executiv
Judy Smith este fondatoarea şi preşedinta Impact Strategies, o firmă de Relaţii Publice, cu sedii în Washington DC şi Los Angeles. În ultimii 25 de ani, şi-a folosit calităţile comunicative, cunoştinţele media şi judecata în domeniul politic şi legal pentru a ajuta clienţi ce se confruntă cu o gama largă de probleme şi provocări atât în Statele Unite cât şi în străinătate.
Smith şi-a demonstrat calităţile în timpul celor mai importante evenimente din zilele noastre, printre care, scadalul politic Iran-Contra, urmărirea penală a fostului primar din Washington DC, Marion Barry, războiul din Golf din 1991, protestele din Los Angeles, audierile lui Justice Clarence Thomas de către Curtea Suprema, Monica Lewinsky în timpul scandalului Preşedintelui Clinton, dezbaterile în cadrul congresului în scandalul Enron şi reacţia Fundaţiei Naţiunilor Unite şi a Organizaţiei Mondiale a sănătăţii împotriva epidemiei SARS.
Cunoscută mai mult în cercurile media pentru cunoştinţele ei de consultant în situaţii de criză, în timpul carierei sale, Smith a fost consultantul multor persoane publice, printre care Monica Lewinsky, senatorul Craig din Idaho, Wesley Snipes, familia Chandra Levy, fundaşul NFL Michael Vick şi al altor personalităţi importante.
În afară de munca ei de consultant în comunicare, Smith este şi consilier al unora din cele mai importante corporaţii, asociaţii comerciale şi organizaţii non-profit. A oferit consultanţă strategică pentru probleme în comunicare corporatistă incluzând situaţii de criză, fuziuni şi achiziţii, contramandări de produse, procese pentru proprietate intelectuală, poziţionare corporatistă. Deasemenea, şi-a oferit ajutorul companiilor BellSouth, Union Pacific, Starwood Hotels, Nexel, Federated Department Stores, United Healthcare, Americhoice, Wal-Mart, Radio-One Inc, Waste Management Corporation şi American International Group Inc. în domenii precum relaţii publice şi investiţii.
În America, Smith continuă să se implice în probleme de politică publică care privesc ţara. A lucrat cu Departamentul de dezvoltare urbană şi a locuinţelor la campanii naţionale pentru conştientizarea crizei imobiliara, şi cu Fundatia Robert Wood Johnson la găsirea unei metode de a combate obezitatea la copii. A fost consultant în comunicare pentru entităţi guvernamentale şi autorităţi municipale precum Comisia de alegeri şi asistenţă a Statelor Unite, Cincinnati, Detroit şi
districtul Prince George, Maryland.
Smith a fost consultant şi pentru şefi de stat internaţionali, şi executivi ai unor corporaţii importante, din Filipine, Haiti, Jamaica, Turcia şi Caicos şi Zimbabwe (Campania salvaţi Zimbabwe). In plus, a oferit consiliere conducerii Arabiei Saudite în timpul campaniei "War on Terrorism" .
Inainte de a fonda Impact Strategiei, Judy Smith a fost asistentă şi secretarul de presă al preşedintelui George H.W Bush în 1991. Ocupând acest post, Smith a consiliat Cabinetul Preşedintelui pe o gamă variată de probleme naţionale. Smith a supravegheat răspunsul Administraţiei în cazul scandalului sexual din timpul candidaturii lui Clarence Thomas, protestele din Los Angeles şi întreruperea funcţionării guvernării federale. Smith a fost partener la mai multe firme de relaţii publice cu sediul la Washington. In 1997, a fondat JAS Communications, unde a avut clienţi din domenii precum sport, divertisment şi politică, printre care cei mai importanţi au fost Monica Lewinsky şi familia acesteia în timpul procesului cu Clinton.
Înainte de cariera în avocatură, Judy Smith a lucrat ca scriitoare şi specialistă în relaţii publice pentru diferite publicaţii şi organizaţii private. Are licenţa în Relaţii Publice de la Boston University si a absolvit American University Washington College of Law din Washington, unde a fost prima femeie de origine afro-americana care a avut funcţia de editor executiv al revistei Law Review.
Ca rezultat al carierei impresionante a lui Judy Smith, Shonda Rhimes, creatoarea serialelor de televiziune Anatomia lui Grey şi Private Practice (Clinica), a scris Scandal, care se bazează pe cariera lui Smith de consilier în situaţii de criză. Serialul are ca subiect principal viaţa personală şi profesională a unui consilier de imagine specializat. Smith este producătorul co-executiv al proiectului şi oferă cunoştinţe avizate în legătură cu administrarea situaţiilor de criză.
Judy Smith este autoarea unei viitoare cărui despre administrarea situaţiilor de criză ce va fi publicată în martie 2012 de Free Press, un produs al tipografiei Simon & Schuster Inc. Smith a primit numeroase premii în comunicare şi conducere şi este activă în organizaţii în folosul comunităţii.