şi va continua extinderea şi anul acesta
Intesa Sanpaolo Bank deţine în prezent o reţea de 92 de unităţi după ce în 2008 şi-a dublat practic reţeaua teritorială. Cele mai noi sucursale inaugurate de Intesa Sanpaolo Bank sunt cele din Bucureşti (3 unităţi), precum şi cele din Râmnicu Vâlcea şi Arad. În primul trimistru al anului banca va mai deschide alte 4 – 5 unităţi. De asemenea în cursul acestui an Intesa Sanpaolo Bank va inaugura şi primele sucursale speclializate, dedicate unui anumit segment de piaţă (private banking, respectiv large corporate).
Riccardo Parasporo, Director general adjunct Intesa Sanpaolo Bank declară: „După ce anul trecut am deschis de aproape 4 ori mai multe sucursale decât în 2007, obiectivul nostru este să ne consolidăm statutul de bancă universală cu distribuţie naţională. În plus vom încerca să extindem la nivelul întregii ţări noul model pilot de sucursală open space implementat cu succes anul trecut în Piaţa Unirii din Bucureşti, în premieră la nivelul întregului grup Intesa Sanpaolo”.
Reţeaua Intesa Sanpaolo Bank este formată din unităţi universale, ce se adresează atât persoanelor fizice, cât şi companiilor şi IMM-urilor. Intesa Sanpaolo Bank oferă clienţilor săi de la operaţiuni bancare clasice (conturi curente în lei şi valută, depozite bancare cu dobânzi speciale, carduri şi credite), până la Internet Banking, noul pachet de produse şi servicii Lider, soluţii financiare complexe şi asistenţă bancară dedicată investitorilor străini prin intermediul structurii I-Desk. De asemenea, unităţile Intesa Sanpaolo Bank efectuează operaţiuni de schimb valutar şi dispun de câte un bancomat (ATM).
{mosloadposition user10}