Intesa Sanpaolo Bank Romania S.A. a înregistrat la nivelul anului 2007 o evoluţie pozitivă a rezultatelor obţinute de bancă, reflectată şi de principalii indicatori financiari, conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IFRS):
· Total active: 1,791 milioane RON (+63% faţă de decembrie 2006)
· Portofoliu credite : 1,118 milioane RON (+99% faţă de dec. 2006)
· Depozite clienţi : 647 milioane RON (+27% faţă de dec. 2006)
· Total venituri nete: 82,8 milioane RON (+35% faţă de dec. 2006) Nicola Calabró, Chief Executive Officer (CEO) Intesa Sanpaolo Bank declară: „România este o piaţă strategică şi o prioritate pentru dezvoltare accelerată a grupului Intesa Sanpaolo. Pentru susţinerea acestei dezvoltări, Intesa Sanpaolo va beneficia şi de o creştere substanţiala a capitalului social în viitorul apropiat.”
Riccardo Parasporo, Chief Business Officer (CBO) Intesa Sanpaolo Bank precizează: “Pentru anul în curs obiectivul nostru este să ne impunem pe piaţă ca o bancă universală în urma unei creşteri strategice în zonele cele mai atractive ale ţării. În acest sens vor fi lansate o serie de produse şi servicii noi pe partea de retail, iar reţeaua teritorială a băncii va ajunge la 90 de unităţi la finalul acestui an.”
Intesa Sanpaolo Bank este noul nume sub care activează banca pe piaţa locală de la începutul acestui an (13.01.2008), ca urmare a strategiei de rebranding la nivel global a grupului Intesa Sanpaolo.
{mosloadposition user10}