· active totale de peste 3 miliarde lei
· dublarea depozitelor atrase de la persoanele fizice
· creşterea portofoliului de credite cu 27%
· venituri operaţionale nete în creştere cu 15%
· profit net pozitiv
Bucureşti, 19 martie 2010. Intesa Sanpaolo Bank, subsidiară a Grupului Intesa Sanpaolo, a înregistrat în 2009 o dinamică pozitivă a performanţelor financiare ale băncii pe fondul dificultăţilor economice globale.
Nicola Calabró, Chief Executive Officer (CEO) Intesa Sanpaolo Bank declară: “Intesa Sanpaolo Bank a reuşit să încheie pe profit anul 2009 consolidându-şi statutul de bancă universală cu distribuţie naţională. Într-un mediu economic cât se poate de competitiv şi de dificil, banca a reuşit să atragă fonduri noi din piaţă şi, în acelaşi timp, să ofere credite pentru susţinerea activităţii şi dezvoltării companiilor şi a persoanelor fizice. Rezultatele favorabile ale bancii arată încrederea clienţilor în Intesa Sanpaolo, unul dintre cele mai solide grupuri financiare din lume”.
Intesa Sanpaolo Bank a înregistrat în cursul anului 2009 o creştere de 73% a depozitelor atrase de la clienţi până la 1,09 miliarde lei (257 milioane euro). Astfel banca şi-a dublat practic portofoliul de depozite atrase de la clienţii persoane fizice, de la 294 milioane lei până la 582 milioane lei. În acelaşi timp, depozitele clienţilor corporate au crescut cu 50% de la 328 milioane lei până la 495 milioane lei.
De asemenea volumul total de credite acordate de Intesa Sanpaolo Bank clienţilor a depăşit 2,33 miliarde de lei (550 milioane euro), în creştere cu 27%, cu mult peste media sistemului bancar local în 2009.
Activele totale Intesa Sanpaolo Bank au depăşit 3 miliarde de lei (766 milioane euro), la 31 decembrie 2009 în creştere cu 9 procente faţă de perioada similară din 2008. Veniturile operaţionale nete ale băncii au crescut cu 15% faţă de 2008 ajungând la 168 milioane lei (40 milioane euro).
Riccardo Parasporo, Chief Business Officer (CBO) Intesa Sanpaolo Bank precizează: “În 2009 banca noastră şi-a crescut cota de piaţă, atât pe segmentul creditelor acordate, dar mai ales pe cel al sumelor atrase de la clienţi. Evoluţia pozitivă a băncii s-a datorat sinergiilor cu banca mamă – Grupul Intesa Sanpaolo, diversificării portofoliului de clienţi şi adaptarea produselor la specificul pieţei şi mai ales al clienţilor noştri. În 2010 banca îşi va completa în continuare catalogul de produse şi servicii, îşi va moderniza reţeaua de unităţi şi va încerca mereu să rămână alături de clienţii săi prin servicii de calitate şi oferte inovatoare”.
Intesa Sanpaolo Bank a continuat în 2009 modernizarea reţelei de unităţi după noul concept de sucursală open space. De altfel 70% din reţeaua băncii adoptă acum noul design modern ce a fost bine primit şi apreciat de toţi clienţii. În plus, banca şi-a consolidat structura de canale alternative (brokeri, Call Center, Internet Banking) pentru a asigura accesul unui numar cât mai mare de clienţi la propriile produse şi servicii.
Intesa Sanpaolo Bank a luat parte cu succes şi la programul guvernamental Prima Casa în cadrul căruia a oferit numai în 2009 credite în valoare totală de circa 5 milioane euro. Dintre noile produse şi servicii lansate în 2009, putem aminti parteneriatul cu MoneyGram pentru a oferi servicii rapide şi sigure de transferuri de bani, noua platformă de carduri de credit MasterCard cu tehnologie Chip, Planul de acumulare pentru persoane fizice în lei şi euro şi primele proiecte dedicate finanţării autorităţilor publice locale pe partea de corporate.
Reţeaua băncii şi personalul au cunoscut de asemenea o uşoară creştere până la 96 de unităţi în toată ţara, respectiv 864 de angajaţi la sfârşitul anului 2009.
Date conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IFRS), raportate faţă de 31 decembrie 2008
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}