Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Intesa Sanpaolo Bank deruleaza prima campanie de imagine in Romania

Intesa Sanpaolo Bank Romania, parte a grupului Intesa Sanpaolo – una dintre primele 10 instituţii financiare din lume, derulează în prezent prima campanie TV de imagine. Campania instituţionala face parte dintr-un proiect internaţional de comunicare şi promovare la nivelul Europei Centrale şi de Est a băncii mama – Grupul Intesa Sanpaolo. Astfel campania este difuzată concomitent în toate cele 13 ţări din regiune în care Intesa Sanpaolo a investit, marcând astfel etapa finală a procesului de rebranding internaţional al grupului. Obiectivul campaniei este de a comunica stabilitatea conferită de apartenenţa fiecarei bănci din regiune la unul dintre cele mai importante şi solide grupuri financiare internaţionale.


Spot-ul TV a fost realizat de agenţia Saatchi&Saatchi Italia, împreuna cu regizorul german – Matthias Zenter. În România planificarea media s-a realizat cu ajutorul agenţiei Brand Connection şi a inclus un mix între canalele PRO TV, TVR2 şi PRO Cinema. Campania de imagine a fost susţinută şi de o nouă platformă online a băncii concepută de agenţia de web design Emblem. Noul design al web site-ului băncii www.intesasanpaolobank.ro are o formulă grafică deosebită, conform noii identităţi vizuale globale a Grupului Intesa Sanpaolo.

"Intesa Sanpaolo Bank Romania şi-a propus să fie recunoscută ca o bancă inovativă cu acoperire naţională şi un lider al calităţii produselor şi serviciilor oferite clienţilor. Desemnată recent banca cu cea mai dinamică dezvoltare ca urmare a performanţelor înregistrate în cursul acestui an, Intesa Sanpaolo Bank va continua strategia de creştere organică pe piaţa locală. Campania de imagine va fi urmată în viitorul apropiat şi de alte strategii de promovare axate pe produsele oferite de bancă, atât persoanelor fizice, cât şi companiilor", a declarat Riccardo Parasporo, Director general adjunct Intesa Sanpaolo Bank.

Intesa Sanpaolo Bank este numele sub care activează banca pe piaţa locală de la începutul acestui an (14.01.2008), ca urmare a strategiei de rebranding la nivel global a grupului Intesa Sanpaolo. În urma fuziunii la nivel global dintre grupurile Intesa şi Sanpaolo IMI, banca a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, România devenind o piaţă strategică şi o prioritate pentru extindere alertă a noului grup Intesa Sanpaolo. În prezent Intesa Sanpaolo Bank deţine o reţea de 84 unităţi teritoriale la nivelul întregii ţări.

Bucuresti, 20.11.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.