Vă invit să citiți un interviu în exclusivitate cu Bogdan Hrib, scriitor, fondator și consilier editorial Tritonic, lect. univ. dr. la FM – SNSPA. O discuție mai lungă, dar foarte interesantă, pentru care îi mulțumesc lui Bogdan, despre editură, momente inedite din activitate, cititori, scris, citit, promovare, cărți și multe alte lucruri.
Să începem cu câteva cuvinte despre editură. Tritonic Media s-a lansat în 1993, iar în 2011 Tritonic Books a preluat portofoliul. Care a fost direcția pe care și-a propus-o editura la început?
Cred că de la început am vrut să facem de toate… Am vrut să avem o editură fără să știm exact cu ce se mănâncă și priveam lucrurile destul de idealist (eram doi asociați atunci); prima carte a fost un volum de poezii ale asociatului meu și a doua carte, semnată tot de noi doi, despre „Publicitatea a patra dimensiune a comerțului”, un volum care încerca să sistematizeze… nevoile unei noi companii. Erau anii în care fiecare avea un SRL, din ăla cu ImpEx sau ExIm (dacă știți la ce mă refer, :)), dar prea puțini se gândeau la foi cu antet, pliante sau cataloage, agende sau calendare… Acum e desuet sau chiar penibil, atunci sigur era necesar. Cred că am vândut vreo 500 de exemplare… Dar sistematizarea pe colecții a apărut un pic mai târziu prin 98-99, prima a fost și cea care a rămas până acum nava-amiral la Tritonic Academic – Colecția Comunicare Media
Venituri dorite? Am vrut să facem cărți… să promovăm cultura… chestiuni din astea idealiste. Nu cred că ne doream neapărat un anumit nivel de bogăție, poate mai curând o creștere constant și naturală. Dar capitalismul nu este chiar un vis frumos, mai apar și coșmaruri… Deci am pornit cu pasiune și idealism… Cumva cam tot acolo am rămas. Au existat de-a lungul timpului mai multe companii care au apărut, apoi au dispărut… Am încercat să dezvoltăm direcții noi, unele nu prea au mers, dar cred că spiritul Tritonic a rămas la fel.
Despre cititori? Tare aș vrea să știm cum au fost ei înainte de 1989 și cum au evoluat / involuat ei în ultimii 30 de ani. Nu știm exact și cred că nimeni nu are o imagine de ansamblu pe toate feliile de public. Am încercat să-i prindem. Câteodată a fost prea târziu, câteodată prea devreme…
Ce s-a schimbat în strategia editurii de atunci și până acum?
Mai bine zis de câte ori s-a schimbat? Cred că ar trebui să vorbim de mai multe / câteva momente astrale ale pieței de carte din România. Și mă refer mai curând prin astral la… găuri negre. Un moment a fost devalorizarea masivă a valutei în 1997, care a sărăcit antreprenorii (să nu uităm că pe vremea aceea leii se schimbau la BNR prin… fixing, parcă așa se chema, intrai la licitație și a doua zi aveai mărci sau dolari; ei bine într-o noapte cursul s-a prăbușit și chiar am văzut amici care au albit în acele zile!), al doilea a fost criza financiară din 2008, până spre 2012, 2013 și acum de curând multi-criza: pandemie, criza energetic, război în Ucraina. Între aceste perioade complicate piața se refăcuse și consolidase… Tritonic a avut câțiva ani foarte dificili după criză financiară – se acumulaseră mulți bani de încasat de la librării, unul dintre principalii clienți Diverta a intrat în insolvență și ne-a tras și pe noi… Înainte de criză cea mai mare parte a volumelor noi erau traduceri, iar tirajele depășeau curent 2-3.000 de exemplare, după 2012 ne-am repoziționat spre autori români. Aș zice cu oarecare lipsă de modestie că am fost printre primii editori care au început să publice programatic, susținut și coerent autori români mai ales în genurile numite de nișă, genre fiction, adică SF & Fantasy, Mystery & thriller și Romance. Colecțiile existau deja și nu a trebuit să inventăm nimic, dar am redus investițiile în titluri străine – un titlu nou presupune inițial plata drepturilor de traducere, traducerea în sine, abia apoi producția cărții; manuscrisele românești erau direct trimise în redactare și apoi în producție fără mai blocăm sume consistente de la început.
De altfel cele două direcții mari – fiction și non-fiction au alternat de mai multe ori (mai ales după anul 2000), ca priorități, în planul editorial Tritonic. Dacă în primii ani după 2000 colecțiile academice păreau a se dezvolta exploziv, cam din 2006 (pe fondul creșterii pieței și a tirajelor) au explodat și traducerile de ficțiune (am avut o colecție Premium, în care apăreau volume hardcover, dar a ținut doar un an, a urmat criza!). După 2009-2010, am continuat pe ficțiune românească, iar din 2015 am repornit în viteză și Tritonic Academic. Acum, din 2020, ficțiunea a frânat din nou și a rămas partea non-fiction… Cam așa.
Cum a evoluat piața de carte în ultimii 4-5 ani? Care a fost impactul pandemiei asupra Editurii Tritonic? Dar al conflictului din Ucraina?
Evoluat sau involuat? Greu de spus. Nu cred că la nivelul editurilor a fost marea problemă, cei care aveau site și cei care lucrau cu librării online s-au reorientat. Micile librării fizice cred că au fost cele mai afectate. După o cercetare pe care am realizat-o prin interviuri cu câțiva bloggeri/ bookstagrammeri nu au reieșit modificări majore în comportamentul cititorilor-cumpărători: nu s-a citit considerabil mai mult, ba din contră și nici nu s-a cumpărat mai mult, poate cam la fel. Desigur unele date sunt nesigure, iar părerile sunt personale și subiective. Dar cred că până în final de 2019 piața a tot crescut constant, dar încet, fără să ajungă la nivelul din 2008. Pandemia și apoi multi-criza din acest an a frânat din nou elanul cumpărătorilor români. Cred totuși că există un nucleu „dur” de cititori care va permite pieței să supraviețuiască. În mod direct conflictul din Ucraina nu pare să fi avut efecte, mai curând criza energetică și creșterea tuturor prețurilor. Ultimul Gaudeamus mare de la RomExpo a dovedit, totuși, că nu am fost în 2022 la nivelul lui 2019, desigur e tot o părere bazată pe informații insuficiente. Piața își va reveni probabil în 2023/2024, cât de cât… dar mi-este teamă că vom rămâne tot la coada Europei. Și aici e o problemă sistemică, e vorba de educație și deprinderi, obiceiuri și plăceri. Cei 7 ani de acasă plus cei 12 de învățământ obligatoriu nu sunt deloc orientați spre lectură… Aici e mult de discutat și de… schimbat.
Cum estimați că va arăta piața de carte în România în 2023?
Cu câțiva (10-15) jucători foarte mari și mari, cu câțiva medii și cu mulți în zona de self-publishing (vanity publishing), adică doar companii care doar prestează servicii. Așa ar fi grav dacă ar fi structura unei pieți mari, cum e SUA sau Marea Britanie. La noi va aluneca puțin spre monopolul celor care au multe traduceri de fiction și non-fiction și care pot negocia cu distribuitorii/ librarii de pe poziții cu destul de multe zerouri. Cei mai mici nu prea pot negocia. E normal, oarecum… Și cred că tirajele medii vor mai scădea puțin, nu mult pentru că nu mai au unde să scadă. Din nefericire câțiva editori mici și importanți cred că vor trece greu peste încă o iarnă… În rest, va fi la fel. Poate că era mai bine să mă întrebi cum va arăta în 2024 sau în 2034… Cum ziceam, încet-încet piața se va polariza: câțiva mari, foarte mari și cei mici, stingheri și instabili și puțin vizibili. Dar poate că am eu o vedere pesimistă. Desigur vor exista lovituri de tun ale jucătorilor mici, pentru câte un titlu, două puternic promovate și care vremelnic vor propulsa în lumina reflectoarelor un nume de autor sau o marcă de editură. Dar atât. Deja am văzut că la Gaudeamus în decembrie au lipsit jucători care mi se păreau importanți. Mă refer, de exemplu, la „Herg Benet” sau „Casa de pariuri literare”. Sper totuși să-i revăd. Și nu pot să nu observ că au apărut jucători mici despre care nu știam nimic. Sper să reziste. Sper să nu fie doar pasiune, ci și profesionalism. Și un investitor puternic, ar fi bun…
Să vorbim puțin despre profilul cititorului din țara noastră. Vânzările de carte arată că lumea încă mai cumpără cărți, ceea ce este extraordinar. Cum arată profilul cititorului Editurii Tritonic?
Despre profilul cititorului aș vrea să știu și eu un pic mai multe. Nu am aflat încă exact, deși împreună cu două colege de la Facultatea de management din SNSPA am scris mai multe articole pe tema librăriilor și experiențelor din librării, modelul cititorului român. Ce pot spune cu siguranță: există o mulțime de nișe, de felii (subțiri) de public.
La o privire din avion aș zice că noi suntem un pic norocoși: în partea academică e mai simplu: ne cunoaștem clienții și ei ne cunosc pe noi și ne urmăresc… Ne adresăm specialiștilor, cercetătorilor, profesorilor, doctoranzilor, uneori chiar studenților din domeniile respective… La ficțiune e mai greu, cred că avem un nucleu mic de cititori care citesc SF, alții în zona de Mystery & thriller și alții la poveștile de dragoste. Dar mai mult decât atât autorii cei mai bine vânduți (vorbesc despre ei mai jos) au (mici) grupuri de fani. Interesant e că n-aș zice că sunt grupați pe o anumită zonă geografică sau interval strâns de vârstă. Pasiunea pentru un anumit tip de scriitură și pentru anumite personaje ține mai mult de empatie și de puterea se seducție (nu e un termen forțat, chiar așa e!) a unui autor. În pandemie ne-a fost mai greu pentru că nu prea am avut evenimente fizice, dar în 2019 organizam peste 100 de evenimente pe an: lansări, conferințe, participări la târguri… Și acum ne luptăm pentru fiecare nou cititor în parte, iar evenimentele fizice sunt perfecte pentru că putem să oferim celor prezenți un fel de Show… „Valul Tritonic”, atunci când suntem 3 sau 4 autori prezenți… Sau mai exact așa eram. Vom mai vedea în 2023.
Au devenit cărțile un bun de lux?
Nu, nicidecum… Cartea nu e un lux. Cititul a devenit o provocare a… luxului intelectual. Filmul e foarte popular pentru că nu trebuie să-ți imaginezi prea multe, vezi o poveste mestecată de regizor și producător, pe când într-o carte trebuie să-ți imaginezi o lume pe care NU o vezi. E un lux. Ai nevoie de multă imaginație, disponibilitate, răbdare…
Dacă te refereai la preț…. Toată lumea cumpără la reducere. Chiar dacă o carte la apariție poate costa 40-50-60 de lei (sau și mai mult, cum am constatat la Gaudeamus!), sigur se va găsi repede pe undeva cineva cu o mare reducere… Într-un articol pe care l-am scris despre primele efecte ale C-19 asupra industriei de carte, chiar în 2020 a reieșit că singurul cuvânt cheie, magic aș zice (cu tristețe) e… reducere! De trei ori reducere!
Ce s-ar putea face pentru ca tinerii să citească mai mult?
Să le tăiem Netflix, Disney+, Paramount+, HBO… evident glumesc…
Părinții ar trebui să-i obișnuiască de mici cu obiectul carte, să le aibă în casă peste tot, pe noptieră, sub pernă, copiii să-i vadă pe părinți că citesc. Și astfel vor încerca și ei. Să recunoaștem că cei mici au o doză de mimetism. Dacă nu-I văd pe alții și dacă nu au cărți la îndemână de unde să aibă poftă de citit?
Joi 14 septembrie 2017
Să revenim puțin la cititorii Editurii Tritonic. Care sunt top 5 cele mai vândute titluri ale editurii de la înființare și până acum? Dar top 5 cele mai vândute serii/colecții?
Păi nu e chiar echitabil să la băgăm pe toate în același coș… au fost perioade și perioade. Am mai adăuga la top și cel mai vândut autor. Așadar:
1. Cele mai vândute cărți: Volumul de călătorii „54/25” semnat de Bogdan Teodorescu a ajuns la a treia ediție. La fel și „Călător prin Lumea Mare”. Apoi a existat un volum numit „Plante de leac” pe care l-am vândut o vreme. Romanul meu „Filiera grecească” s-a vândut bine în timp. Nu avem un top general. Multe volume au avut vânzări de 2, 3 sau 5000 de exemplare, dar nu neapărat din primul foc, din primul tiraj sau din primul an. Au fost cazuri în care ediția a doua sau doar retipărirea au adus vânzări mai mari ca prima apariție. N-aș putea să fac un top mai exact.
2. Colecția Comunicare media este cea mai vândută, dar are peste 200 de titluri în 23 de ani. Într-o vreme mergea bine colecția SFFH, adică SF, fantasy & horror. Ar trebui să pomenesc de trilogia „Omul-fluture”, semnată de Teo Matei și Lucian-Dragoș Bogdan și de seria „Tenebre” a lui Daniel Timariu. Dar am mai redus motoarele și acum se mișcă mai bine colecția Mystery & thriller unde avem câteva serii de succes: „Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan” semnată de Teo Matei, seria Gigi Alexa (sau Anotimpurile), autoare Tony Mott, seria „Vagabond” a lui Lucian Dragoș Bogdan și, cu voia domniilor voastre, fără modestie, seria Stelian Munteanu și cea „Noir de…” scrisă și respectiv coordonată de mine.
3. În privința autorilor cred că e destul de simplu: 1. Bogdan Teodorescu; 2. Dumitru Borțun 3. Teodora Matei; 4. Tony Mot; 5. Lucian-Dragoș Bogdan. Dar să se rețină că fiecare dintre ei are multe titluri publicate și deci au de unde să strângă vânzări…
Care a fost cel mai interesant feedback primit de la cititori?
Ce înseamnă interesant? Am povestit în cartea mea „Editor de unul singur. Management în industria cărții” câteva întâmplări, unele vesele, unele triste și la fiecare lansare le cam repet. Așa că le găsiți acolo. Aș zice că cel mai neașteptat și suprinzător moment s-a petrecut acum puține zile, în decembrie, la Gaudeamus, când o doamnă de-o vârstă respectabilă a venit la mine și m-a întrebat dacă sunt chiar Bogdan Hrib, co-autor, împreună cu Mihai Panait, la „Publicitatea a patra dimensiune a comerțului” (am mai pomenit de acest volum, e al doilea publicat de Tritonic în istoria sa, în 1994!). I-am răspuns afirmativ și atunci mi-a declarat că nu credea că mă va întâlni vreodată și că volumul mai sus pomenit a apărut în bibliografia folosită de ea într-un doctorat pe care l-a susținut în anul 2000, mai ales că pe atunci nu prea erau volume în română despre articole promoționale și publicitate. M-am bucurat atât de tare încât n-am întrebat-o ce fel de doctorat a obținut…
Dar cea mai amuzantă sau înduioșătoare întâmplare?
Mai bine tristă… sau tragicomică, cum am zis în „Editor de unul singur”. Să reiau o poveste, tot de la un Gaudeamus. Era prin 2008 și tocmai vândusem unui domn un exemplar mare, frumos, hardcover din prima ediție la „Blestemul manuscrisului” (semnat împreună cu Răzvan Dolea, al doilea volum din seria Stelian Munteanu) și când i-l întindeam, cu cel mai regizat zâmbet din lume, l-am întrebat: „Doriți și un autograf? Știți, sunt unul dintre autori.” Iar domnul foarte serios și vizibil deranjaz mi-a răspuns: „Doamne ferește, cum să-mi murdăriți cartea?!” și a plecat. Am rămas mască.
Cum sunt selectate cărțile care apar la editură? Care sunt criteriile avute în vedere?
Aici e simplu. Așa cum am zis de mai multe ori până acum: pe pile.
Nu e niciun mister, în zona academică ne cam cunoaștem între noi, în plus colecțiile au coordonatori care sunt profesori universitari și volumele au și referenți științifici. În zona de ficțiune primim recomandări, apoi citim manuscrisele, apoi ne întâlnim cu autorii și dacă nu simțim niciun fel de rezerve, rețineri, incompatibilități, mergem mai departe și publicăm. Suntem pe o piață atât de mică încât pentru autorii români nu avem agenți literari, dar cei străini au tot mecanismul pregătit: agenți locali, agențiile lor originale, dosare de marketing și promovare… Dar preferăm să ne cunoaștem cu autorii. În două, trei cazuri aș zice că autorii îmi sunt prieteni: Johana Gustawsson, Thomas Enger sau Mark Voltenauer…
Ce ar trebui să știe un autor român înainte să trimită un manuscris/ propunere pentru editură? Ce criterii aveți în vedere?
Ufff, aici sunt multe de spus (scris). Cred că ar trebui întâi de toate să știe cui se adresează, adică să nu trimită manuscrise de un anumit gen către o editură care nu publică așa ceva. Asta înseamnă că ar trebui să fie bine informat, să cunoască piața și să aibă network… Să participe la lansări, târguri, cenacluri, cluburi literare, să publice în reviste online… În fine sunt mulți pași. Poate că cel mai important e ca, înainte de a scrie, să citească enorm. Și când zic enorm, înseamnă câteva mii de volume… desigur, din cele care îi plac, poezie sau memorialistică, fantasy sau crime fiction…
Cât contează notorietatea autorului pentru acceptarea lui ca scriitor?
Nu prea înțeleg ce vrei să spui prin „acceptarea ca scriitor”. Occidentalii folosesc termenul de „author” mai curând decât cel de „writer”. Și ești autor dacă ai publicat un volum, orice fel de volum, în orice fel de format. Dar de aici până la notorietate e drum lung. Sau poate ești notoriu pentru că ești un actor celebru, sau „anchor man” (vezi Richard Osman, autor de romane polițiste, apărut la noi la Crime Scene Press!) sau pentru că ești om politic sau activist… Notorietatea e necesară pentru vânzări, nu pentru a fi credibil, sau recunoscut sau acceptat. Un poet minunat poate fi iubit doar de câteva sute de fani…
Care e formatul de carte preferat de cititorii români (print/ebook/audiobook)? Diferențe în funcție de vârste. Ce tip de carte credeți că va fi preferat în 5 ani?
Cred că tot nu știm care e profilul exact al cititorului român…Dar mi se pare că cel mai mult se citește pe hârtie, sigur dacă nu punem la socoteală „furăciunile de pe net” unde se zice că poți găsi „moka” tot ce dorești. Ebook-ul a avut deja un maxim în Occident, acum pare să scadă puțintel și să crească din nou volumul de vânzări la cărțile pe hârtie. Apare și cititorul-ascultător de autdio-book, mai ales în ultima vreme în România au apărut câțiva jucători importanți, dar cred că ponderea în piața e micuță. Poate va mai crește puțin, n-am date. Una peste alta, cred că există un echilibru și se va păstra. Hârtia (reciclată!) rezistă!
Care au fost planurile editurii pentru 2022?
Planurile au fost rezervate. După doi ani de pandemie am preferat să mergem doar la sigur, doar o singură traducere de ficțiune și puține manuscrise de autori români, încă o antologie Noir – „Noir de Cluj” lansată și promovată la Cluj la FICT- Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Câteva zeci de volume academice.
Și o foarte bună relație cu Libris, mai ales cu libris.ro cei care ne-au ajutat foarte mult în timpul pandemiei. Acolo se găsesc toate cărțile noastre. Și la Librăria Eminescu din centrul capitalei. Am participat și la majoritatea târgurilor din Caravana Gaudeamus. Și bineînțeles la Gaudeamusul cel mare din decembrie, deși…sincer perioada n-a fost chiar fericită și așteptările au fost un pic mai mari… dar asta e.
Multi-criza: post-covid, energia + războiul – nu ne-a prins cu stocuri mari și pentru majoritatea titlurilor reușim să estimăm aproape exact tirajele vandabile. Așadar nu am câștigat mult, dar nici nu am riscat mult. (Să recunoaștem că suntem și o echipă destul de mică…)
Ce vă propuneți pentru 2023?
Să rezistăm cât mai bine și să ne concentrăm pe volume cu tiraje mai mici, dar cu vânzare sigură. Volume în sfera academică. Și să avem câteva vârfuri de vânzări în ficțiune, prin traduceri puternic promovate, eventual și prin invitarea autorilor străini.
Și vom îmbunătăți prezența noastră pe piață mai ales în librăriile fizice. Sunt multe locuri unde nu prea ajungem, iar cititorii par să-și dorească în continuare să cumpere și din librăriile fizice, într-un procent destul de mare. Fac o paranteză – lucrez acum la o cercetare prin care sper să aflu cum preferă românii (mă rog, o parte dintre ei, pentru că extrapolările și generalizările sunt periculoase!) să cumpere cărți, cum ar trebui să arate o librărie, unde și alte multe detalii. Sper ca spre toamnă să am toate informațiile analizate.
Vom schimba site-ul tritonic.ro cu unul nou, care e deja pregătit și aproape gata de lansare.
Cam atât cred… Vor mai fi și surprize.
Ne puteți spune câteva dintre titlurile pregătite pentru 2023?
Anul viitor aniversăm 30 de ani. Va fi și un an al marilor… retipăriri! Desigur, glumesc, dar numai cu jumătate de gură. De exemplu vom retipări un thriller de succes din anii 2000, romanul „Spada”, semnat de Bogdan Teodorescu, parte a Trilogiei Manipulării (vor apărea toate trei în 2023!), vom relua probabil și alte volume de ficțiune și chiar academic ușor uitate. Suprizele cred că vor fi cel puțin două traduceri în zona Mystery & thriller: primul autor pakistanez de crime fiction tradus în România, Awais Khan, cu romanul „No Honour” și deja clasicul autor francez Franck Thilliez cu „1991”, poate să avem și un nou volum semnat Johana Gustawsson și alții…
Pe prin zona academică: După „Mass media din comunism pe înțelesul tinerilor” (Bardan, Momoc, Anghel, coordonatori) sperăm să avem și manuscrisul „Mass media în anii 90 pe înțelesul tinerilor” – anii 90 au fost anii nebuni ai presei libere din România. Vom vedea… Și desigur un nou volum de istorie a jurnalismului românesc semnat de profesorul Marian Petcu. Și vor fi volume noi în sociologie, asistență social, științe politice șamd… Stați cu ochii pe noi…
Cum se promovează editura?
Dacă ar fi să fim autocritici… greu.
Pentru că publicurile sunt felii înguste, mai ales cele din colecțiile academice, promovarea e destul de țintită – mailing, participarea la conferințe și congrese din domeniile respective, standuri de carte în facultăți, dar și social media nișat. De exemplu Colecția Comunicare Media are cont de Instagram, cu puțini urmăritori, dar importanți pentru că sunt specialiștii din domeniu…
Pe zona de ficțiune e mai complicat, mergem pe metodele clasice – social media, media culturală, blogging… cam tragem în toate direcțiile… Există totuși un nucleu de promotori afiliați în social media care lucrează cu noi.
Care e tactica folosită de editură care generează cele mai mari vânzări?
Nu există o tactică unitară pentru toate tipurile de carte. Cred că fiecare public are alt tip de… împrietenire cu un volum nou. Și nici nu cred că jucăm în paradigma celor mai mari vânzări, ci cea a unor vânzări sigure… Mai exact, așa cum am mai zis, suntem mai încântați când la un volum academic previzionăm o vânzare de 300 de exemplare pe an și chiar așa se întâmplă, față de speranțele ca un roman polițist bun să vândă 1000-1500 exemplare pe an și la final să număram doar câteva sute…
Să încheiem cu 3 lucruri neștiute despre Editura Tritonic!
Neștiute de mine? Sau de Rebeca Cojocaru, redactorul șef de la Tritonic Books, de acum? Sau de publicul larg, cititor?
Așadar să ne aruncăm în istorie:
1. În 1993, prima firmă se numea „Agenția de publicitate Tritonic Media SRL”, dar e rămas repede doar editură.
2. Într-o vreme am avut mica noastră tipografie, într-un apartament de bloc… Inclusiv cu o mașină de broșat a cărei freză făcea un zgomot infernal. Din fericire eram la parter… O nebunie.
3. Și cea mai împortantă informație (pentru că de multe ori sunt întrebat): Tritonic nu vine de la nimic și nu înseamnă nimic, nici,,, de trei ori tonic, nici altceva… E doar o invenție a unui anumit moment. Nu vine nici măcar de la un triton, deși cândva ne-am gândit să ne alegem ca siglă chiar un triton… Apoi am renunțat, T-ul cu 3 puncte e deja, cred, destul de cunoscut.
Care este cuvântul anului 2023 pentru Editura Tritonic?
Stabilitate. E cuvântul pe care ni-l dorim noi… Și ar mai fi unul un pic mai dur, mai brutal, pe care ni-l bagă pe gând vremurile pe care le trăim: Supraviețuire. Adică sperăm să supraviețuim și să avem un pic mai multă stabilititate și predictibilitate. Vom alege căile sigure și drumurile știute, asta înseamnă mai multă carte academică și mai puțină ficțiune, dar ne vom întoarce puțin și spre traduceri. Dar am tot repetat chestiunea.. Asta-i.
Și mulțumesc mult pentru interviu, de multă vreme nu m-am mai chinuit atât, mai greu ca la un examen.
