Dezvoltatorul a vândut deja 20% din proiectul Smart Home de lux Pajurei 3 Residence și 25% din proiectul nZEB SunLight Residence.
InteRo Property Development, deținut de familia canadiană de investitori Topolinski, a primit autorizația de construcție pentru proiectul rezidențial de lux Smart Home, Pajurei 3 Residence, urmând să demareze lucrările în următoarele săptămâni. Dezvoltatorul așteaptă, de asemenea, să primească în următoarele luni și autorizația de construcție pentru SunLight Residence, un proiect rezidențial nZEB ce promite investitorilor randamente atractive la închiriere.
În paralel, InteRo Property Development va finaliza curând și achiziția unui teren de 4,5 hectare din zona Otopeni, care are și PUZ. Aici va fi dezvoltat în următorii ani MoonLight Meadows, un proiectul rezidențial de anvergură cu peste 400 de apartamente, valoarea investiției fiind estimată la peste 80 de milioane de euro.
Cele trei proiecte reprezintă o investiție totală de peste 170 de milioane de euro în zona de nord a Capitalei.
Michael Topolinski III, Fondator InteRo Property Development, spune: „Este un moment bun pentru construcții, deoarece costurile sunt mai controlate, iar imobiliarele rămân o investiție solidă pe o piață în curs de maturizare cum este România. În perioade dificile, proiectele de calitate câștigă teren. Cumpărătorii au o abordare mult mai pragmatică față de investițiile pe care le fac pe termen lung, căutând cea mai bună valoare de achiziție. De-a lungul anilor, ne-am consolidat reputația că dezvoltăm proiecte de calitate, cu design eficient și inovator, ce generează randamente atractive de două cifre. Baza noastră de investitori s-a extins în mod constant, cu fluxuri de capital din întreaga lume. Deja am vândut aproximativ 20% din unitățile locative prevăzute în Pajurei 3 Residence (30 de apartamente) și aproximativ un sfert din cele din SunLight Residence (48 de apartamente). Interesul investitorilor este ridicat și avem încredere că echipa noastră de vânzări va fi foarte ocupată pe parcursul anului”.
Răzvan Nica, Managing Partner BuildGreen și arhitectul coordonator pentru certificarea BREEAM Excellent, spune: „Derulăm procesul de certificare BREEAM pentru proiectul Pajurei 3 Residence și suntem încrezători că vom îndeplini standardele necesare pentru obținerea certificării BREEAM Excellent, printr-o abordare dedicată și atenția deosebită acordată elementelor de sustenabilitate. Construcțiile ecologice nu mai sunt opționale, ci devin treptat o cerință esențială pentru dezvoltările rezidențiale moderne, aducând beneficii tangibile în ceea ce privește eficiența energetică, responsabilitatea față de mediu și sustenabilitatea”.
Ashton Topolinski, Partener, Director Marketing & Branding și Sustainability Lead în cadrul InteRo Property Development, adaugă: „Strategia noastră de dezvoltare se concentrează pe proiecte care generează valoare pentru economia bucureșteană, cresc nivelul de trai al rezidenților și sunt atractive pentru investitori. Ne aliniem la Strategia României de Dezvoltare Durabilă 2030 prin crearea de comunități frumoase, care sunt eficiente din punct de vedere energetic prin utilizarea surselor regenerabile. Pajurei 3 Residence este un proiect nZEB, în curs de certificare BREEAM Excellent, care oferă apartamente echipate standard cu pachetul complet de caracteristici Smart Home. Prin standardul BREEAM Excellent, rezidenții au acces, printre altele, la stații de încărcare electrică, sisteme de gestionare a utilităților cu costuri reduse prin utilizarea energiei solare, sisteme de ventilație ce reduc poluarea din aer. Funcțiile Smart Home – precum camerele de securitate la intrarea în clădire și la ușa apartamentului, citirea contorului de utilități, gestionarea sistemelor de iluminat, încălzire și răcire – pot fi accesate printr-o aplicație. SunLight Residence este un proiect cu emisii de carbon aproape zero, cu 125 de panouri solare, fațadă ventilată, încălzire prin pardoseală, apartamente spațioase cu terase generoase, spații verzi în aer liber și un parc pentru copii”.
Cu o valoare estimată a investiției de 65 de milioane de euro, Pajurei 3 Residence este primul proiect de lux din Pajura, Bucureștii Noi. Proiectul poate genera investitorilor un randament mediu la închiriere de aproximativ 7% (luând în considerare toate nivelurile de preț).
Complexul, aflat la 3 minute de mers pe jos de stația de metrou Jiului și în inima zonei Bucureștii Noi, va cuprinde 160 de unități locative de lux, inclusiv penthouse-uri cu 3 și 4 camere, grădină privată pe acoperiș, plus facilități comune, cum ar fi un spațiu în aer liber, piscină cu zonă de grătar, un centru de fitness, o sală de petreceri, English Courtyard, un loc de joacă pentru copii, parcuri pentru câini și un spațiu pentru proiecții de film.
Prin intermediul platformei digitale InteRoVerse, clienții pot vizita apartamentele din Pajurei 3 Residence, printr-o experiență virtuală exclusivistă oferită de primul showroom imobiliar hi-tech lansat în România.
Cu o investiție estimată de 25 milioane de euro, SunLight Residence va fi un complex dedicat clasei de mijloc și investitorilor care caută randamente ridicate. Cumpărătorii se pot aștepta la un randament de închiriere de aproximativ 7% (la nivelul al treilea preț) și la o rentabilitate estimată de 30%-40% din valoarea apartamentului, în câțiva ani.
SunLight Residence va avea 5 blocuri cu 180 de apartamente spațioase (2, 3 și 4 camere cu grădini de apartament de peste 100 mp), un loc de joacă pentru copii, spații verzi, spații pentru biciclete, precum și 360 de locuri de parcare. Acest proiect rezidențial situat la marginea orașului Pipera este proiectat să genereze aproape zero emisii (nZEB), cu costuri de utilități foarte mici, având în vedere că 30% din energia regenerabilă va fi produsă de 125 de panouri solare amplasate pe acoperișul clădirilor. În plus, toate apartamentele vor avea încălzire prin pardoseală, ceea ce va genera confort sporit locatarilor.
Proiectul are PUZ și va obține autorizația de construcție în următoarele luni. Situat într-o zonă cu dezvoltare rapidă din afara Bucureștiului, SunLight Residence are acces ușor la Băneasa Shopping City, Cosmopolis Retail Park și American International School of Bucharest, și este la o mică distanță de mers cu mașina de zonele de nord ale Capitale (Aviației și Obor). Având acces ușor la autostrada DNCB din apropiere și viitoarea stație de metrou Otopeni, la doar 15 minute de mers cu mașina, locatarii complexului vor avea acces facil spre oraș.