Online-ul va cunoaste o evolutie in perioada urmatoare pentru ca este cel mai dinamic si accesibil mediu de comunicare, este concluzia raportului elaborat de echipa Internetics. Raportul a fost realizat pe baza intrebarilor adresate celor mai importanti jucatori din industria de online de la noi din tara, despre actuala situatie economica si felul in care va afecta piata de online. ”In urma setului de intrebari lansat unora dintre cei mai importanti jucatori din piata de online, am constatat ca parerile sunt foarte diferite, osciland intre o atitudine pozitiva, conform careia mediul online este si va fi avantajat de situatia economica, si una negativa, conform careia evolutia pietei de online va stagna sau chiar va intra, la randul ei, intr-o recensiune”, a precizat Andrei Bortun, General Manager Millenium Communications.
O buna parte dintre cei intervievati considera ca mediul online va cunoaste o evolutie in ceea ce priveste eficienta campaniilor. “Este sansa ca agentiile interactive, dezvoltatorii de online si regiile de media sa isi demonstreze eficienta”, este parerea lui Mihai Dragan, Manager, MB Dragan.
In acelasi timp exista si voci care afirma ca aceasta criza va afecta toate domeniile, inclusiv online-ul. “Problema este ce va urma. Lipsa lichiditatilor pe o piata de servicii este cea care ne afecteaza pe toti”, afirma Marius Dosinescu, General Manager Avantaj NET.
“ Parerea mea este ca aceasta criza o sa o depaseasca in gravitate si lungime pe cea din ‘29-’32. Iar bugetele deja au suferit modificari”, declara Catalin Tenita, Managing Partner, TreeWorks.
Bugetele pietei de online sunt puternic sustinute din mediul offline. In contextul crizei financiare care provoaca o reducere a bugetelor totale, cum vor mai fi sustinute campaniile online anul viitor? Aceiasi specialisti spun ca acesta este motivul pentru care piata de online va creste, pentru ca se va investi mai mult in campanii online decat offline. “O sa existe si clienti mai prudenti in ceea ce priveste strategiile de marketing, dar tocmai aceasta prudenta va creste mediul de comunicare online”, spune Alin Chiriac, General Manager, Twenty.
Ce masuri impotriva crizei ar trebui aplicate pentru a se mentine nivelul actual al pietei de online? Unii jucatori de pe piata spun ca ar trebui sa se puna accentul pe Client Service pentru o mai buna coeziune intre agentie, client si furnizor, in vreme ce altii cred ca este necesara o maturizare a pietei si cresterea interactivitatii sau un control mai eficient asupra costurilor.
Chiar si in cadrul agentiilor au fost luate astfel de masuri. Una dintre aceste masuri este introducerea sistemului de cost per click, considerat mai rentabil decat sistemul folosit pana acum, de cost per numarul de afisari. O alta solutie este reducerea costurilor, insa “cel mai important lucru pe care il facem este imbunatirea cunostintelor din agentie si inovatia, pentru a oferi clientilor campanii bine gandite, cu un concept creativ bun si rezultate clare. Asa castigam increderea in noi ca agentie, si in piata de interactiv, ca industrie”, declara Mihai Dragan, Manager, MB Dragan.
Concuzia generala a interviurilor este ca indiferent de felul in care sunt afectate celelalte domenii, online-ul va cunoaste o evolutie in perioada urmatoare pentru ca este cel mai dinamic si accesibil mediu de comunicare, mai ieftin decat offline-ul, generand, in acelasi timp, rezultate reale intr-un timp foarte scurt si feedback-ul este usor de controlat. Chiar si in cazul in care piata de online va fi atinsa de criza financiara, resimtind o reducere de buget, tot va avea sansa sa creasca, dovedindu-si eficienta.
Raspunsurile integrale ale tuturor persoanelor intervievate de echipa Internetics se gasesc pe website-ul www.internetics.ro.
{mosloadposition user10}