Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Inteligențe multiple. Noi orizonturi

Inteligențe multiple

Howard Gardner
Editura Sigma, carte oferită de Libris.ro

În 1900, în Paris, un psiholog era asaltat de mulțimea de clienți. Foarte multe familii veneau pentru ca ai lor copii să fie testați de acest psiholog care avea un sistem ce putea să prevadă care dintre copii vor reuși și care nu în clasele primare din Paris.

Lucrurile au evoluat și a apărut o testare mai complexă pentru măsurarea IQ-ului. Dar aceasta este o modalitate unidimensională de măsurare a inteligenței unei persoane, a arătat Howard Gardner în prima ediție a cărții sale dedicată inteligențelor multiple.

În principal, metoda unidimensională spune care este IQ-ul unei persoane în funcție de cât de bine rezolvă niște teste.

Gardner a arătat că există mai multe tipuri de inteligență care trebuie luate în calcul și, de la prima ediție a lucrării, ideea inteligențelor multiple a fost adoptată de foarte multe persoane și au apărut multe cărți.

Inteligențe multiple

Ideea de bază este că poate o persoană nu rezolvă perfect testele de IQ, însă poate avea o inteligență muzicală ieșită din comun, o inteligență logico-matematică excepțională și așa mai departe. Este, așadar, important să vedem care inteligență predomină în viața copiilor – și a noastră, de asemenea.

Concluziile autorului sunt că noi dispunem de toate inteligențele pe care le-a indentificat, însă nu există doi indivizi, nici măcar gemenii, care să aibă exact același profil intelectual. De asemenea, dacă o persoană are o inteligență aparte puternică, nu întotdeauna înseamnă că are succes în acel domeniu, întrucât poate alege să îți pună în valoare acea inteligență sau să o irosească.

Howard Gardner consideră că este important ca toți să ne îngrijim toate tipurile de inteligență.

Lucrarea conține informații despre evoluția teoriei inteligențelor multiple în cei 25 de ani de la lansarea ei. Sunt oferite informații detaliate despre tipurile de inteligență.

Partea a doua a cărții se concentrează asupra perspectivelor educaționale – importanța educării inteligențelor în copilăria timpurie, diferite sisteme de testare, rezultatele unor studii, modul în care muzeele pot ajuta la dezvoltarea inteligențelor multiple și oferă chiar o alternativă la evaluarea standardizată.

Există și un capitol care arată modul în care inteligențele multiple influențează rezultatele la locul de muncă și sunt și trimiteri la alte lucrări dedicate subiectului, într-un capitol separat.

Inteligențe multiple. Noi orizonturi este o lucrare de interes pentru fiecare, părinți sau nu, pentru că aduce în atenție tipurile de inteligență existente și poate ajuta pe oricine să înțeleagă inteligența dincolo de testele IQ. Mai mult, orice persoană poate descoperi cum să își “antreneze” diferitele tipuri de inteligență pentru a avea mai mult succes în viața de zi cu zi. Părinții își pot ajuta copiii să aibă un alt fel de start în viață și să își dezvolte, de mici, mai multe tipuri de inteligență, ceea ce îi va ajuta, ulterior, în viață și carieră.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.