Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Intalnirea UE pentru combaterea saraciei: “Startul unui nou parteneriat”

· Dialog direct între iniţiatorii politicilor şi reprezentanţii persoanelor afectate de sărăcie.
· Definitivarea planului de activităţi pentru următorii 10 ani.

Lupta pentru combaterea sărăciei în UE va fi subiectul principal al unei întâlniri între liderii de opinie ai UE şi oamenii care se confruntă cu sărăcia în Europa, ce va avea loc la Bruxelles, pe 25 şi pe 26 iunie. Această întâlnire, cu tema “Startul unui nou parteneriat” este organizat de Reţeaua Europeană Anti-Sărăcie (European Anti-Poverty Network, EAPN) împreună cu Comisia Europeană şi Preşedinţia Spaniolă a UE. Este cea de-a 9 ediţie anuală a Întâlnirii europene a persoanelor care se confruntă cu sărăcia şi se desfăşoară la mijlocul Anului European pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale.

Scopul acestei întâlniri este de a le oferi celor care trăiesc în sărăcie şi care se confruntă cu excluziunea socială o şansă de a îşi exprima direct grijile şi aspiraţiile în cadrul unui forum, alături de persoane aflate în funcţii de decizie şi organizaţii care luptă pentru combaterea sărăciei.

Delegaţiile provin din 26 state membre şi vor prezenta iniţiatorilor politicilor publice testimoniale ale celor care suferă din cauza sărăciei. Aceasta va reprezenta o oportunitate excepţională pentru o mai bună analiză a condiţiilor de viaţă curente şi a diferenţelor naţionale.

Planul de acţiune pentru următorii 10 ani

Întâlnirea din acest an se va concentra pe definitivarea priorităţilor pentru un plan de acţiune pe 10 ani pentru a scădea nivelul sărăciei în toate statele membre ale UE. Participanţii vor discuta modalităţi de a creşte nivelul de conştientizare a problemei sărăciei la nivel naţional şi de a contribui la identificarea soluţiilor în domenii cum ar fi: incluziunea financiară, locuinţe, oferirea de servicii, participarea în societate şi locuri de muncă.

Pe lângă participanţii care se confruntă cu sărăcia, grupul delegaţilor va include reprezentanţi ai guvernelor naţionale, ai Parlamentului European, ai Comisiei Europene şi ai ONG-urilor. Printre invitaţii speciali se numără şi László Andor, Comisarul European pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Politici Sociale şi Incluziune, Trinidad Jiménez Garcia-Herrera, Ministrul Spaniol al Sănătăţii şi Politicii Sociale, Philippe Courard, Secretarul de Stat Belgian pentru Integrarea Socială şi Combaterea Sărăciei, Pervenche Berès, Preşedintele Comitetului de Ocupare a Forţei de Muncă din cadrul Parlamentului European, Robert Verrue, Director General al Directoratului General pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Fintan Farrell, Director al Reţelei Europene Anti-Sărăcie (EAPN).

“Unul dintre obiectivele Anului European pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale este de a reactiva parteneriatele existente şi de a crea unele noi la nivel european, naţional, regional şi local”, a declarat Comisarul European, László Andor. “Întâlnirea « Startul unui nou parteneriat » ne oferă informaţii directe din partea celor care se confruntă şi suferă din cauza sărăciei. Sperăm ca acest eveniment să contribuie la găsirea unor soluţii pe termen mediu şi lung pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale şi coordonarea acţiunilor şi a resurselor a tuturor celor implicaţi. Lupta împotriva sărăciei nu este o problemă numai pentru autorităţile guvernamentale, ci implică, de asemenea, şi societatea civilă.”

Bucuresti, 24.06.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.