Ole S. Hansen, Senior Manager, Commodity Analyst, Saxo Bank
OPEC se întâlnește astăzi la Viena, pentru prima oară în 2011, în contextul tensiunilor politice și al temerilor cu privire la impactul prețului ridicat al petrolului asupra economiei globale.
Petrolul Brent, care deja se tranzacționează la mai mult de 40 la sută peste media din 2010, a crescut ieri cu două procente brute, iar țițeiul SUA WTI abia ține pasul. Acest lucru a dus la împărțirea între cele două la 17 dolari cu Brent, care este prețul de referință pentru mai mult de jumătate din toate tranzacțiile mondiale, apropiindu-se încă o dată de 120 de dolari pe baril.
Pierderea de aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi a producției libiene de petrol, combinată cu cererea puternică, în special din partea Chinei, a condus OPEC și, nu în ultimul rând, Arabia Saudită, la creșterea producției peste targetul pe care l-au declarat, aproximativ 1,3 milioane de barili pe zi. Oare își vor aduce cota în aceeași linie cu producția actuală, o vor ridica mai sus sau o vor lăsa neschimbată cu înțelegerea că limita inferioară va fi acceptată?
Recent, am văzut rezultate economice mai proaste decât ne așteptam, mai ales din partea SUA. Aceasta a perturbat piața de energie, întrucât atenția a început să treacă de la insuficența stocurilor, la riscul ca cererea să fie serios afectată, din cauza perioadei prelungite de prețuri ridicate. OPEC, care deține cel mai mult din capacitatea actuală a rezervei globale, trebuie să găsească echilibrul fragil între optimizarea veniturilor, fără a afecta redresarea economică.
Conform rapoartelor, indiferent de rezultatul întâlnirii OPEC, Arabia Saudită planifică să crească producţia în luna iunie. Prin urmare, cererea crescută a benzinei i-a determinat pe analiști să dezbată incapacitatea rezervelor de a satisface cererea în lunile următoare.
Fondurile de Hedging și marii speculatori continuă să creadă că prețurile petrolului vor continua să crească, întrucât aceștia dețineau, marțea trecută, 247,350 de loturi Long pe WTI Crude futures. Datele furnizate săptămânal de Comisia U.S. Commodity Futures Trading au arătat că vânzările din prima jumătate a lunii mai au redus cu doar 18% pozițiile de cumpărare speculative, de la un vârf de peste 300,000 de loturi la sfârșitul lunii aprilie.
Un exces al ofertei ar însemna un nivel și mai scăzut al capacității de rezervă. Cu o piață orientată spre viitor, acest lucru ar putea avea un impact negativ, întrucât abilitatea de a gestiona alte șocuri de producție (ca Libia) va fi redusă semnificativ. Pe de altă parte, chiar și în cazul în care ar reuși să surprindă piața și să oprească creșterea prețurilor, aceasta ar putea determina o nouă rundă de reducere a riscului precum cea din prima jumătate a lunii mai, în special având în vedere că poziții de cumpărare speculative se mențin la un nivel ridicat. Deocamdată, noua depreciere a dolarului, combinată cu tensiunile curente din Orientul Mijlociu, susțin nivelul actual al prețurilor, lăsând OPEC-ul cu decizii interesante de luat.
Ole Sltoh Hansen este specialist în piața Futures, cu o experiență de peste 20 de ani în cumpărare și vânzăre. Hansen s-a alăturat Saxo Bank în 2008 și astăzi conduce echipa de CFD-uri și produse listate, concentrându-se pe o gamă variată de produse, de la venituri fixe, la mărfuri. Anterior a lucrat timp de 15 ani la Londra, cel mai recent pentru un fond de hedging pe Future și Forex, unde a fost responsabil de echipa de execuție a tranzacțiilor. Este disponibil pentru comentarii pe majoritatea mărfurilor, în special energie și metale prețioase.