Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Intalnirea comisarului Corina Cretu cu viceprim-ministrul Costin Borc

Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu a avut astăzi, 22 ianuarie 2016, la Bruxelles, o întâlnire cu viceprim-ministrul și ministrul Economiei, Comerțului și Relația cu Mediul de Afaceri, Costin Borc.

Cele două părți au discutat despre situația actuală a absorbției fondurilor europene în România, programul operațional pentru competitivitate pentru perioada 2014-2020, precum și despre oportunitatea folosirii fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI).
   

Înaltul oficial european a transmis părții române necesitatea implicării imediate a Ministerului Economiei în folosirea eficientă a fondurilor ESI, mai ales în direcția sprijinirii creșterii competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), care reprezintă motoarele economiei europene, cât și ale celei românești. Pentru perioada 2014-2020, România va beneficia, prin fondurile ESI, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), de peste 30 de miliarde de euro. Din această sumă, 4,6 miliarde de euro vor fi direcționate – prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC) și Fondul social european (FSE) – pentru creșterea competitivității economice, în domenii precum cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, tehnologia informației și comunicațiilor, dar și încurajarea antreprenoriatului și adaptabilitatea și competitivitatea IMM-urilor. 2,2 miliarde de euro din acești bani provin din FEDR.

Corina Crețu i-a solicitat viceprim-ministrului Borc sprijinul pentru promovarea și facilitarea folosirii în România a acestor instrumente financiare. „Este vorba în special de Inițiativa pentru IMM-uri, care urmează să fie adoptată în viitorul apropiat de către Comisia Europeană. Utilizarea acestor instrumente financiare multiplică impactul investițiilor europene, iar în cazul acestei inițiative, oferă garanții pentru acordarea de împrumuturi în condiții preferențiale, oferind astfel mediului de afaceri acces mai ușor la finanțare,” a precizat oficialul european.

În cadrul întâlnirii, comisarul Crețu a subliniat importanța pregătirii la timp a proiectelor pentru perioada de programare 2014-2020, în paralel cu îndeplinirea condiționalităților ex-ante, printre care și Strategia de Specializare Inteligentă, cu termen limită de finalizare la 31 decembrie 2016. Totodată, înaltul oficial european a încurajat autoritățile române să fructifice șansa utilizării complementare a Fondului european pentru investiții strategice cu fondurile ESI și FEADR, în cadrul Planului Juncker: „Fondul european pentru investiții strategice poate fi accesat de către statele membre pentru atingerea obiectivelor Planului de Investiții. Folosirea fondului european pentru investiții strategice împreună cu fondurile ESI este posibilă așadar în cazurile în care este demonstrată valoarea adăugată a folosirii efective a celor două resurse financiare. Vorbim de complementaritatea acestor fonduri, iar utilizarea împreună a acestora poate fi valorificată atât la nivel de proiecte, cât și de finanțare.”

Context

Pentru perioada de programare 2007-2013, prin Programul Operațional sectorial “Creșterea competitivității economice”, FEDR a acordat sprijin în valoare de peste 1,5 miliarde de euro pentru cercetare-inovare și pentru sisteme de producție. Sprijinul a constat în investiții în IMM-uri, precum și în întreprinderi mari.

În perioada 2014-2020, FEDR sprijină competitivitatea economiei românești investind peste 2,2 miliarde de euro prin intermediul a trei Programe Operaționale:

1. Programul Operațional pentru Competitivitate
– axa prioritară 1: cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare pentru sprijinirea competitivității economice și dezvoltarea afacerilor;
– axa prioritară 2: tehnologia informațiilor și comunicațiilor pentru sprijinirea unei economii digitale competitive.

2. Programul Operațional Regional
– axa prioritară 1: promovarea transferului tehnologic;
– axa prioritară 2: creșterea competitivității IMM-urilor.

3. Programul Operațional privind Inițiativa pentru IMM-uri.

În plus, pentru îmbunătățirea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării în România, FEADR va aloca 93,5 milioane de euro. Pentru creșterea competitivității IMM-urilor românești din sectoarele agricol și piscicol, FEADR și FEPAM alocă împreună aproape 2,29 miliarde de euro.

Pagini Utile   

Fotografiile din timpul întâlnirii

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.