Luni, 11 iunie, de la ora 19.00, în Grădina secretă de la Cărturești Verona, ne întâlnim cu poeții Andra Rotaru, Tara Skurtu și Mihai Ignat, alături de Svetlana Cârstean și invitații Paul Cernat și Răzvan Țupa.
Vor vorbi și vor citi din cele mai recente cărți din colecția de poezie Vorpal: Tribar, Jocul de-a amiba, Frigul (o elegie) – trei formule poetice extrem de diferite, dar consonante prin originalitatea și prospețimea limbajului poetic.
Despre Tribar: „Ideea cu scrisul poeziei este că toți avem câte un presentiment legat de cum ar trebui să arate un lucru din zonă. În Tribar, Andra se îndepărtează cel mai mult de ceea ce a arătat în volumele ei de până acum și face loc elementelor din spatele discursului propriu-zis. Invocând «legătura precară cu trupul și vârsta», poezia ei își asumă statutul unui obiect a cărui suprafață continuă în interiorul construcției pentru a reveni, în cele din urmă, în zonele în care corpul dobândește deopotrivă «grafia pentru mine și grafia pentru el». De obicei, genul acesta de obiect este numit experimental, dar în poezie, procesul însuși tinde să fie spectacolul formulării & obiect articulat, «zgomotul așezării sale».” Răzvan Țupa
Despre Jocul de-a amiba: „Deasupra distanței care unește locul de origine cu cel de adopție, se înalță ca un curcubeu, în tot timpul acestui joc de-a amiba, un zâmbet. Acel zâmbet Skurtu. Ghiduș, uneori cinic, sigur de el, senzual, alteori rece, tehnic, ambiguu, ca al unei pisici de Cheshire, plutind între două lumi. Există Dumnezeu și într-o lume și în alta, există cruzime, există ea, fetița Skurtu, și există poezie. Iar cu poezia poți trece dintr-un spațiu în altul, așa cum face, în această carte despre dragoste, limbaj, apartenență și rădăcini posibile, poeta americană Tara Skurtu, stabilită de câțiva ani în București.” Svetlana Cârstean
Despre Frigul (elegie): „Expresia cea mai pregnantă a corporalității virează hipnotic înspre pictograme de o frumusețe stranie, dintr-o scriere necunoscută. Un flux al memoriei care rămâne până la capăt insuportabil de liber. Ceea ce, la început, resimțim ca asociere paradoxală, se preface, subtil, într-un aleatoriu narcotic, într-un jazz în egală măsură cerebral și senzual. Dar fluxul memoriei nu este, aici, o simplă tehnică, ci un exercițiu de supraviețuire în contextul entropiei insidioase ce pare să împingă lumea spre moarte termică. Iar aceste eforturi de salvare degajă, vă vine să credeți?, cea mai pură și totodată cea mai carnală poezie de dragoste. Acest volum ne dovedește că dramaturgul Mihai Ignat (unul dintre cei mai importanți ai României de astăzi) și, iată, din nou, revenind în forță, poetul Mihai Ignat, ies amândoi învingători.” Caius Dobrescu
