Agnès Martin-Lugand, autoarea bestsellerului Oamenii fericiți citesc și beau cafea, se întâlnește cu cititorii români joi 11 mai 2017, la ora 19.00, la Cărturești Verona. Alături de scriitoarea franceză, la eveniment se vor afla Alice Năstase Buciuta – editor revista Marea Dragoste – și Magdalena Mărculescu – director editorial Grupul Editorial Trei.
Agnès Martin-Lugand vine, în perioada 10-13 mai 2017, într-o vizită la București, pentru a lansa cea mai recentă carte a sa publicată în limba română Îmi pare rău, sunt așteptată.
Îmi pare rău, sunt așteptată este un roman emoționant despre alegerile pe care le facem în viață, fiind scris cu aceeași naturalețe care a devenit o marcă a scrisului lui Agnès Martin-Lugand.
Îmi pare rău, sunt așteptată este povestea lui Yaël, o femeie care trăiește doar pentru munca ei. Yaël este interpretă de excepție la o agenție renumită, își împarte timpul între întâlniri și cine de afaceri. Nu știe ce înseamnă o vacanță și e dependentă de adrenalină. Își vede rar familia și prietenii. Nu ține cont de sfaturi, pentru că simte că a făcut alegerea potrivită, animată de dorința neclintită de a reuși.
La Editura Trei a mai apărut bestsellerul Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în 2016, și continuarea acestuia, Viața e ușoară, nu-ți face griji.
Profund și emoționant, romanul Oamenii fericiți citesc și beau cafea sondeazã cu luciditate cea mai cumplită tragedie din viața unui om. Este o poveste despre împăcarea cu sine, o carte care te marchează, care conține dialoguri convingătoare și e spusă într-un stil simplu, nepretențios, având chiar și accente de umor. În Viața e ușoară, nu-ți face grijicititorii află deznodământul poveștii personajului principal, Diane.
După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională.
Astfel, Agnès Martin-Lugand a cunoscut un succes uriaș, cărțile sale s-au vândut în Franța în peste 2 milioane de exemplare și au fost traduse în peste 30 de țări.
Drepturile de ecranizare pentru primele două romane au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein.