În weekendul 25-27 aprilie va avea loc, la Palatul Cesianu-Racoviță, o nouă sesiune de cursuri dedicate pieței de artă românești, în cadrul cărora Institutul de Management al Artei oferă oportunitatea participanților de a afla cum se explică cifrele pieței de artă și cum funcționează acest domeniu aflat încă în stadiu emergent în România.
Această ediție a cursurilor îl are invitat special pe reputatul galerist, Hans Knoll. Cu o experiență de peste 25 de ani pe piața de artă, proprietar al unei galerii în Viena încă din 1985 și fondatorul primei galerii comerciale internaționale din Ungaria, în anul 1989, Knoll s-a remarcat pe scena pieței de artă internaționale drept un important purtător de cuvânt al artei Europei de Est. Inițiator al proiectului de cercetare "Eastern European Collectors", Hans Knoll este totodată organizatorul unor tururi de artă pentru colecționari în Moscova, St. Petersburg, București și Budapesta.
Cursul din aprilie, cel de al 2-lea dintre cele doar 4 cursuri de management al artei pe care IMA le organizează anual la București, are o conotaţie deosebită întrucât reprezintă momentul în care Institutul aniversează doi ani de când și-a deschis porțile. Au fost doi ani în care IMA s-a impus în mediul educației culturale și a reușit să familiarizeze, în mod structurat, publicul cu vasta paletă de aspecte ce formează piața de artă românească. Peste 40 de conferențiari, nume importante ale scenei artistice românești și internaţionale, au împărtășit cunoștințele si experiența lor celor peste 400 de participanţi interesaţi de fenomenul pieţei româneşti de artă.
Din 2014, ca urmare a interesului crescut al publicului național pentru acest gen de programe educaţionale, Institutul de Management al Artei îşi extinde activitatea în ţară. În luna martie IMA a organizat primul curs regional, în inima Transilvaniei, la Cluj. Evenimentul, ce a avut loc la Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Spațiu Intact din incinta Fabricii de Pensule a reprezentat debutul unei serii de programe ce își propune să întrețină și capaciteze la nivel național pasiunea pentru arta românească.
Absolvenţii cursurilor primesc un Atestat de participare. Programul complet pentru 2014, lectorii invitați, precum și detalii privitoare la înscrieri pot fi consultate pe site-ul IMA, www.alegearta.ro.