Institutul Cultural Român, Consulatul General al României la Montreal și Editura anunță evenimentul ,,O seară cu renumitul regizor și scriitor Alexander Hausvater”, care se va desfășura pe data de 27 iulie 2023, ora 18.00, la Montreal, în Canada.
Evenimentul se va desfășura în prezența artistului Alexander Hausvater, cu participarea teatrologului Simona Hodoș, Doctor în Filosofie.
Alexander Hausvater este unul dintre cei mai mari regizori contemporani, considerat un adevărat fenomen artistic. Născut în București, a părăsit de mic România, stabilindu-se împreună cu părinții săi în Israel. A studiat Teatru, Literatură și Științe Politice. La Dublin a urmat cursuri de scriere dramatică, unde a și debutat ca regizor, în anul 1971. În anii 70 la Monreal a fondat mai multe companii artistice și a preluat conducerea mai multor Teatre, abținând numeroase premii pentru cele peste 150 de spectacole regizate. A predat la multe universități de prestigiu din lume și a realizat numeroase programe de teatru TV și teatru radiofonic. După anul 1989 a fost invitat să monteze și în România, unde a primit de asemenea numeroase premii prestigioase, printre care și premiul UNITER pentru întreaga carieră.
După succesul extraordinar al volumului de povestiri ,,Ce dacă”, tradus deja în limbile: engleză, germană, franceză și chineză, cunoscutul regizor Alexander Hausvater a debutat în roman, cu trei volume lansate în anul 2020 la Editura Integral: ,,Penumbra”, ,,Aici, Radio Eros” și ,,Dor Călător”.
Toate volumele semnate Alexander Hausvater pot fi comandate online, cu livrare rapidă atât în România cât și peste hotare, de pe site-ul Editurii Integral – www.eIntegral.ro
,,Penumbra” este un roman-document, care te poartă în două perioade istorice diferite prin intermediul a două evenimente majore, revoluția din Ungaria din 1956 și eclipsa de soare din 1999. Prin nenumărate planuri narative, autorul ne transportă în diferite epoci, sisteme politice, culturi într-o obsesivă căutare de sine.
În romanul ,,Aici, Radio Eros” acțiunea are loc în preajma celui de-al doilea război mondial, într-un orășel de provincie, cu o singură stradă principală. Bibliotecara, impunătoare în rochia ei neagră, are ideea unei emisiuni erotice nocturne, la un post de radio clandestin, construit într-un subsol. Orașul va înnebuni pur și simplu.
,,Dor călător” este de asemenea un roman cu fir intrigant, în care o camionetă cu numărul de înmatriculare X2S5Y20 a dispărut la vest de orașul Ramon. Forțele poliției și a jandarmeriei locale au pornit acțiunile de căutare a unui tânăr de 20 de ani și a tatălui acestuia, care se afla în stare gravă. Doctorul Meir, directorul Spitalului de Urgență a declarat că lipsa de îngrijire medicală ar putea fi fatală pentru pacientul în vârstă de 56 de ani.