Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici informează că în perioada 5- 6 noiembrie 2009, a avut loc ceremonia de premiere a celor mai bune practici din sectorul public european, în cadrul proiectului Premiul European pentru Sectorul Public ( EPSA 2009).
Premiile EPSA 2009 au fost acordate cu ocazia unui simpozion, organizat la Maastricht, Olanda, eveniment care s-a bucurat de o participare numeroasă din rândul reprezentanţilor de marcă ai spaţiului administrativ european şi ai Comisiei Europene.
La ediţia din acest an, România s-a situat pe locul I, în ceea ce priveşte numărul de proiecte depuse, cu un total de 45 de iniţiative de succes depuse de către 32 de instituţii şi autorităţi publice, după cum urmează:
Instituţia Prefectului Bihor ( 4 proiecte),Primăria Călimăneşti, judeţul Vâlcea (2 proiecte), Instituţia Prefectului judeţul Constanţa, Instituţia Prefectului judeţul Caraş Severin, Consiliul Local Popeşti, judeţul Vălcea, Primăria Sectorului 2 (2 proiecte), Consiliul Judeţean Caraş Severin, Consiliul Judeţean Bacău (2 proiecte), Ministerul Mediului, ANFP (3 proiecte), Ministerul Sănătăţii, Primăria Sibiu, Universitatea Ovidius Constanţa – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative (2 proiecte), Primăria Galaţi, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, Primăria Timişoara, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, Consiliul Local Giurgiu, Consiliul Judeţean Botoşani, Instituţia Prefectului judeţul Suceava, Primăria Timişoara (2 proiecte), Instituţia Prefectului judeţul Sălaj, Instituţia Prefectului Bucureşti (2 proiecte), Instituţia Prefectului Neamţ, Instituţia Prefectului Timiş, Consiliul Judeţean Bacău (2 proiecte), Primăria Cluj, Consiliul Judeţean Timiş, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Consiliul Judeţean Harghita, Instituţia Prefectului Harghita, Consiliul Concurenţei.
Din totalul de 300 de proiecte considerate eligibile, 20 au fost nominalizate la premiul EPSA şi 40 au beneficiat de certificate de cele mai bune practici.
Proiectele administraţiei publice româneşti s-au bucurat de apreciere, reuşind să obţină 4 certificate de bune practici şi o nominalizare la premiu. Nominalizarea s-a concretizat prin conferirea unui premiu special Instituţiei Prefectului judeţul Neamţ pentru proiectul Prezent la şcoală, Absent în închisoare depus în cadrul Pilonul III, Leadearship şi managementul schimbării.
Având în vedere succesul pe care l-a înregistrat acest proiect, în cele două ediţii, organizatorii EPSA 2009 au întărit ideea continuării tradiţiei şi organizării Premiul European pentru Sectorul Public şi în anul 2011.
„Felicităm iniţiativele tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice care şi-au înscris proiectele în competiţie, popularizând exemplele reale implementate cu succes şi contribuind în mod vizibil la îmbunătăţirea imaginii administraţiei publice româneşti pe plan european. Doresc, în acelaşi timp, să încurajez participare instituţiilor şi autorităţilor publice româneşti la evenimentele viitoare ale EPSA” a afirmat preşedintele ANFP, domnul Andras Szakal.
{mosloadposition user10}