Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic îi invită pe tinerii muzicieni născuți între 1 ianuarie 1991 si 31 decembrie 2001 să se înscrie la cea de-a VII-a ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”, singura competiţie muzicală din România în care rolul tinerilor spectatori – juraţi este determinant.
Competiția se va desfăşura în perioada 18 – 22 aprilie 2016 în spaţiile încărcate de istorie şi frumuseţe ale Palatului Mogoşoaia.
Concursul Drumul spre celebritate, este singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare a tinerilor muzicieni, primii trei clasaţi fiind invitaţi să susţină un concert cu Orchestra de Cameră Radio (sala Radio) şi cu Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” (Ateneul Român), precum şi două recitaluri la Palatul Mogoşoaia şi la Castelul Peleş. Totodată evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural.
În acest an vor avea loc şase etape şi o finală, iar printre invitaţii speciali, care au rolul de a introduce tinerii spectatori în fascinanta lume a artei sunetelor, se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.
La cele şase etape, pe post de spectatori, dar si de jurati şi-au anuntat participarea peste 600 de elevi ai şcolilor şi liceelor bucurestene, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.
Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: //drumulsprecelebritate.wordpress.com/.
Organizatori: Radio Romania Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti şi ExcesMusic
Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităti la tine acasă.