Ȋncepand de astăzi, 30 septembrie și până în data de 19 octombrie, lucrările pot fi înscrise în competiția Internetics, online, prin completarea formularului disponibil pe www.internetics.ro.
Jurizarea proiectelor înscrise se va face la finalul lunii octombrie, iar gala de premiere va avea loc în data de 21 noiembrie, la Ateneul Român.
Președintele juriului de anul acesta este Ajay Naqvi, Marketing Manager Airbnb India. Înainte de a se ocupa de lansarea primelor campanii globale de branding pentru Airbnb in India, Ajay a condus departamentul de Marketing al Coca-Cola India South. Cu o experiență de peste 17 ani ȋn domeniul creativității, Ajay s-a poziționat drept un creativ revoluționar lucrând de-a lungul timpului cu agenții și branduri renumite. De asemenea, Ajay investește în techstartup-uri din India, unul dintre startup-urile în care deține equity fiind stayuncle.com
Începând cu această ediție, pentru încurajarea pieței de publicitate și marketing online, organizatorii au decis să acorde un număr mai mare de trofee, astfel că pentru fiecare categorie din competiție se vor acorda trofee de Aur si Argint. În consecință se schimbă și sistemul de acordare a punctelor pentru obținerea titlului de Agenția Anului. Organizatorii și juriul vor acorda și câteva premii speciale, astfel: Best Use of Technology și Most Creative Client of the Year. Agenția anului 2015 a fost Webstyler.
O altă noutate a celei de-a XVI-a ediții e faptul că în continuarea proiectului început anul trecut – expoziția Digital Artists, Internetics 2016 va fi integrat în Internetics Digital Week, un eveniment amplu dedicat industriilor creative digitale. Internetics Digital Week va găzdui o expoziție și o serie de conferințe și alte serii de evenimente conexe care au ca scop să aducă mai aproape industriile conexe de publicitate, tehnologie, IT & gaming.
Competiţia este deschisă agenţiilor şi diviziilor de online, dar şi companiilor care dezvoltă proiecte în zona digitală ori sunt beneficiari ai lucrărilor.
Pentru mai multe informaţii despre structura competiţiei şi despre juriul de anul acesta, puteţi accesa site-ul oficial al festivalului, www.internetics.ro. Site-ul a fost creat de Three și implementat de Netvibes.
Festivalul este susținut de Grolsch, Absolut, Illy și Tastemakers.
Fondat şi organizat de către The Institute, Internetics este un festival de branding, marketing şi advertising online, care fixează standardele în comunicarea online din România prin premierea celor mai bune campanii interactive, tehnologii, site-uri şi tool-uri de promovare online şi încurajarea creativităţii şi a strategiei. Internetics a apărut în 2001, încă de la începutul conturării industriei de online din România, contribuind pe parcursul acestor ani la creşterea şi dezvoltarea acesteia. Începând cu cea de-a XVI-a ediție, gala de premiere, expozițiile, conferințele converg în susținerea scopului festivalului – acela de reuni și promova businessurile creative digitale.
The Institute reprezintă ecosistemul industriilor creative. Inițiază și organizează evenimente de 17 ani și aduce împreună antreprenorii, profesioniștii și publicul acestor industrii din România. Prin tot ceea ce face contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional.
institute.ro
facebook.com/Institute.ro