– Studiile evidenţiază nevoia eliminării barierelor din calea inovaţiei –
GE a publicat rezultatele „Barometrului inovaţiei GE”, un studiu independent la care au participat 240 de lideri de opinie din Bruxelles şi care a vizat politicile privind inovaţia în Uniunea Europeană. Studiul a fost lansat de către Comisarul European pentru Cercetare, Inovaţie şi Ştiinţă, Maire Geoghegan-Quinn, în cadrul unui eveniment care a avut loc în Bruxelles şi a fost găzduit de Sean Kelly, membru al Parlamentului European.
Studiul, realizat de StrategyOne, este publicat înaintea de prezentarea Strategiei Comisiei Europene privind Inovaţia şi este asociat „Competiţiei ecomagination”. ,,Competiţia ecomagination”, în valoare de 160 de milioane EUR (200 milioane USD), este derulată de GE la nivel global şi reprezintă o iniţiativă menită să contribuie la accelerarea dezvoltării tehnologiei printr-o colaborare deschisă.
Iată câteva constatări cheie:
– 90% dintre participanţii la studiu cred că inovaţia este principalul factor în crearea unei economii mai competitive şi ecologice.
– 86% consideră că investiţiile în inovaţie reprezintă cea mai bună modalitate de creare a noi locuri de muncă în UE.
– 91% dintre participanţii la studiu şi-ar dori ca UE să folosească fondurile structurale pentru accelerarea procesului de adoptare a produselor şi serviciilor inovatoare.
– 78% cred că industria energetică ar putea fi sectorul care creează cele mai multe locuri de muncă dacă ar fi sprijinită printr-o politică îmbunătăţită privind inovaţia; sectorul medical s-ar situa pe locul al doilea, conform unui procent de 66%, iar telecomunicaţiile pe locul al treilea, cu 57%.
– 83% dintre participanţii la studiu consideră că parteneriatul public-privat este esenţial pentru construirea unei Europe mai inovatoare.
– Numai 41% dintre participanţii la studiu consideră că sistemele IP actuale permit dezvoltarea inovaţiei în UE.
– De asemenea, s-a constatat existenţa unui sprijin puternic privind crearea unui brevet UE unic.
– Dincolo de creşterea economică, se consideră că inovaţia dispune de potenţialul necesar pentru a permite îmbunătăţirea mai multor dimensiuni ale vieţii cetăţenilor Uniunii Europene, în special în ceea ce priveşte locurile de muncă, calitatea mediului şi sănătatea.
„Barometrul inovaţiei” a analizat barierele şi mecanismele identificate în legătură cu crearea unei „Uniuni Inovatoare” prospere. Conform unei majorităţi copleşitoare a respondenţilor, sunt necesare mai multe parteneriate public-private, o mai mare consecvenţă la nivelul politicilor şi stimulentelor din statele membre, precum şi abordarea birocraţiei la toate nivelurile. Cu toate acestea, cel mai important aspect evidenţiat a fost nevoia de schimbare a proceselor pentru a permite sectorului privat să acceseze fondurile structurale.
În urma analizării barierelor aflate în calea absorbţiei fondurilor structurale în vederea dezvoltării serviciilor şi produselor inovatoare la nivel naţional, studiul a arătat că 88% dintre participanţi au observat că „procedurile birocratice au dus la încetinirea ratei de absorbţie”, 64% au menţionat „lipsa de experienţă sau lipsa de competenţe la nivel local”, în timp ce 63% au menţionat „incapacitatea statelor membre de a asigura fondurile corespunzătoare”. 49% dintre participanţi consideră că motivul este reprezentat de lipsa proiectelor sau incapacitatea de a identifica proiecte.
Pe lângă dimensiunea politică şi cea legată de politici, participanţii s-au axat şi pe nevoia de schimbare a mentalităţii pentru a permite dezvoltarea inovaţiei, inclusiv prin abordarea culturii de „aversiune la risc” prezentă în UE cu privire la inovaţie, atât la nivel personal, cât şi la nivel de finanţare.
Studiul evidenţiază preocuparea participanţilor cu privire la apetitul insuficient pentru capitalul de risc în administrarea fondurilor şi faptul că procedurile birocratice îi împiedică pe jucători să aloce şi să folosească eficient resursele disponibile astfel încât să sprijine inovaţia. În 2009, Biroul European de Brevete a acordat 52.000 de brevete, adică mai puţin cu 13% decât în 2008.
Nani Beccalli-Falco, Preşedinte şi Director Executiv al GE International, a declarat; Crearea unei „Uniuni Inovatoare” va fi un aspect esenţial în menţinerea rolului de forţă puternică şi competitivă al Europei în economia globală în deceniile următoare. Inovaţia poate fi catalizatorul reînnoirii economice a Europei, dar acest lucru nu poate apărea într-un vid. Trebuie să creăm un mediu care promovează, stimulează şi recompensează inovaţia în cel mai larg sens al cuvântului, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Europa are de luat o decizie clară: să inoveze sau să stagneze. În calitatea de angajator a peste 90.000 de persoane în Europa, GE susţine intenţia Comisiei de a crea o Uniune Inovatoare, conform celor specificate în Strategia UE 2020.”
„Competiţia ecomagination” a GE, lansată în luna iulie, a atras deja aproape 2.000 de înscrieri, dintre care 250 provin din Europa. Competiţia se încheie la sfârşitul lunii septembrie, 2010. Vorbind despre iniţiativă, Tore Land, liderul GE pentru ecomagination în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, a declarat „Prin lansarea „Competiţiei ecomagination”, GE intenţionează să joace un rol în susţinerea inovaţiei deschise şi să acţioneze în calitate de catalizator care sprijină introducerea noilor tehnologii ce vor încuraja dezvoltarea unei economii mai curate, mai inteligente şi mai eficiente. Există multe tehnologii şi inovaţii abandonate care nu au fost comercializate niciodată, iar Competiţia GE va contribui la eliberarea potenţialului existent.”