Rezultatul analizelor stă în faţa mea. Atât eu cât şi Victor Blid am fost drogaţi, asta îl disculpă? Nu prea. Îmi dau seama că o să am mult de lucru, în plus mai e şi dispariţia Loredanei. Nu ştiu cum să mă învârt. Cam stau pe loc fără să înţeleg ce şi cum. Nu reuşesc să fac conexiunile. Loredana putea să dispară din două motive: ori ştie prea multe şi cineva a ţinut să-i închidă gura, ori, din nou, ştie prea multe şi a vrut să fie sigură că nu pune nimeni mâna pe ea.
În ambele variante ea ştie prea multe. Rememorez discuţia pe care am avut-o cu ea. M-a minţit pe alocuri, dar n-au fost minciuni atât de grave încât să mă enerveze. Dar nu ea e de vină, ci eu, pentru că n-am ştiut să pun întrebările care trebuie.
Privesc încă o dată analizele. N-am mai auzit de drogul ăsta, dar doctorul explică în raport că e suficientă o linguriţă într-un pahar cu apă pentru a-ţi provoca amnezie. Întrebarea mea revine: Blid e disculpat?
Mă frământ un timp învârtindu-mă în scaun. Pereţii mi se par dintr-o dată prea albi. Mă gândesc la biroul mortului. Petele plin de sânge. Amprentele. Ceva nu se leagă. Cineva nu face parte din ecuaţie.
Mă reîntorc asupra dosarelor. Întreaga viaţă a decedatului se află în faţa mea, dar eu nu mă simt în stare s-o citesc. Ăsta e momentul în care trebuie să-mi urăsc cu toată sinceritatea meseria pe care mi-am ales-o. Să faci pe recenzorul într-un caz de crimă nu e tocmai amuzant.
Mă pun pe citit.
Când îmi ridic privirea din foi îmi dau seama că mi-a înţepenit gâtul. În plus s-a înnoptat. Privesc dincolo de fereastră într-o beznă absolută. Neonul lung, slab luminat, îmi ţine companie. În secţie e linişte, doar agentul de serviciu se mai aude uneori răspunzând la telefon, gata să readoarmă în scaunul lui.
Mă ridic şi îmi întind picioarele. Recapitulez. Lucruri simple. Nimic deosebit în viaţa celui ucis, dacă nu pun la socoteală povestea care-l leagă de Blid, dar asta nu e trecută în raport, lucru care mă nelinişteşte. Loredana ar fi putut la fel de bine să mă şi mintă. Poate că e o actriţă mai bună decât am crezut eu. Cu toate astea nu cred că a făcut-o, iar instinctul îmi spune că e într-un pericol real.
Îmi privesc ceasul fără să văd de fapt cât e ora, dar e al dracului de târziu şi o vizită la sanatoriu unde e internată soţia lui Petcu nu ar fi tocmai o treabă sănătoasă din partea mea. Decid să aştept până dimineaţă. Pun de-o cafea şi mă sprijin de pervaz. Cu greu zăresc picăturile de ploaie ce se aşează liniştite pe sticlă. Deschid fereastra şi un aer rece, înţepător, îmi intră în nări.
Tresar când stropii îmi ating mâinile şi îmi amintesc că n-am citit declaraţia lui Blid, dar nu mă grăbesc, am nevoie de puţin aer să-mi destind mintea. Poate că ar fi mai bine să-l mai interoghez încă o dată. Care e legătura dintre el şi Loredana? De unde o ştie?
Îmi vine o idee şi caut prin documentele de relaţii publice. Nu mă ocup de obicei de PR-ul secţiei, nu mă pricep la asta, aşa că nu e treaba mea. Dar întotdeauna am copii după documentele lui Mihai. Trebuie să le semnez mai întâi eu înainte de-a ajunge la el. Încerc să-mi aduc aminte cum se numeşte firma. Vizualizez cu ochii minţii şi îmi amintesc că undeva pe un banner imens scria ceva de genul: „PRwave e ceea ce îţi trebuie”. Fişetul mă duce direct la litera „P”. Mă uit cu atenţie iar numele firmei îmi sare în ochi.
Iau documentul şi îl citesc. Cu trei ani în urmă Mihai încheiase un contract public-privat cu firma de PR. I se desemnase un domn pentru a ocupa această funcţie în cadrul poliţiei şi un consultant: Violeta Loredana Pascal.
Mâna aproape că-mi tremură violent. Hârtia îmi scapă, iar în capul meu se aprinde un beculeţ. Dumnezeule mare, firma a avut tot timpul legătură cu poliţia. Oamenii lor le-au oferit consultaţii şi celor de la Poliţia Capitalei. Au lucrat pentru SRI şi SIE, de acolo bunăstarea firmei, pentru că oricine ştie că un parteneriat public-privat îţi aduce o grămadă de bani. Şi dacă e aşa… Răspunsul e evident. Trebuie să caut în rândurile poliţiei. E singura logică în acest caz. Evenimentul organizat de ei a adus mulţi poliţişti.
Mă învârt în jurul biroului. Aveam impresia că cerusem o listă a celor prezenţi, nu înţeleg de ce nu o am pe birou. Mă prăbuşesc pe scaun şi mă gândesc la Loredana. Dacă a fost răpită, atunci şansele sunt minine pentru ea, mai ales dacă în joc e cariera vreunui poliţist corupt.
Decid că trebuie să fac ceva chiar acum, doar că nu ştiu în ce parte s-o apuc. De unde să încep… Oftez îndelung şi trag aer în piept.
