Nu m-am oprit să văd locul crimei, pentru că tocmai atunci intra Violeta Loredana Pascal şi Marinescu mi-a atras atenţia asupra ei. De obicei mai întâi mă duc să adun toate probele de la locul faptei, pentru a şti ce întrebări să pun şi unde să caut, dar femeia mi s-a părut nervoasă şi pe picior de plecare, iar eu n-am vrut s-o pierd. Trebuia să-i pun în vedere măcar faptul că nu are voie să părăsească oraşul şi ori de câte ori va fi chemată la interogatoriu e obligată să se prezinte.
Mihai era deja acolo privind cu luare aminte spre echipa abia formată ce strângea probele şi făcea fotografiile. Am stat o clipă pe gânduri înainte de-a o urma pe Loredana în biroul ei.
Loredana e o femeie frumoasă, înaltă, cu păr închis la culoare. Ochelarii îi dau un aer de intelectuală, aproape ascunzându-i feminitatea. Mi-a părut dură la început. Privirea ei m-a perpelit pentru o clipă. Ne-am contrat din ochi până când ea s-a întors la filtrul ce şuiera nervos.
– Cafea? mă întreabă.
O cercetez. Nu zic nimic. Se întoarce spre mine şi mă întreabă prin semne arătându-mi cana şi filtrul.
– Se fumează? o iscodesc.
– Nu.
Scot ţigara şi o bag în gură. În timp ce o aprind o privesc în ochi. Nu zice nimic, doar îmi toarnă cafea în cană şi mi-o aruncă în faţă. Mă aşez în faţa ei şi sorb din licoarea neagră.
– Dumnezeule, ai putea ucide un taur cu asta.
A zâmbit şi s-a aşezat strâmbând din nas atunci când fumul de ţigară îi lovea chipul.
– Iolanda Ştireanu, mă prezint eu.
– Violeta Loredana Pascal, dacă mai e nevoie de prezentări.
– Nu mai e.
– Bine, puneţi-mi întrebările, nu pot aştepta toată ziua.
Mă fac comodă în scaunul directorial din piele şi privesc prin birou. Nu am văzut biroul lui Petcu, dar nici acesta nu îmi pare a-i aparţine unui simplu angajat. Aşa că mă arunc în supoziţii.
– Sunteţi următoarea la conducere, după Petcu.
Soarbe din cafea şi-mi zâmbeşte cu privirea.
– Asta se va hotărî în consiliul director. Nu pot decide acum dacă sunt sau nu următoarea.
– Nu, dar el aşa ar fi vrut.
– Nu cred că-i pasă nimănui de ceea ce ar fi vrut el, spune şi trânteşte cana de cafea pe birou.
Abia atunci îmi sare în ochi verigheta şi-mi amintesc că citisem despre ea că e măritată.
– Măritată!
Mă priveşte uimită pentru o clipă apoi pufneşte în râs.
– În ciuda a ceea ce se spune nu am fost amanta lui Ştefan. Am lucrat doar foarte bine împreună. Nici prieteni nu eram, dar nici nu ne călcam pe bătături. Şi ştiam să ne recunoaştem meritele.
Ridicarea din sprânceană a venit spontan, lucru care a enervat-o.
– Nu fiţi ironică, doamnă comisar. N-am nici un motiv să mint în privinţa asta.
– Nu păreţi prea afectată.
– Pentru că nu sunt. Nu l-am plăcut niciodată pe Ştefan. Ca om era un nimic, ca specialist era cel mai bun. Nu îmi puteţi cere să-mi pară rău dacă nu simt asta.
– Nu vă cere nimeni nimic.
– Bine.
Mai aprind o ţigară tocmai pentru a o scoate din sărite. Dar pare să nu-i pese. Priveşte pe fereastră încercând să prindă un gând, dar nu îi iese, pentru că imediat îşi aţinteşte privirea într-a mea.
– Nu l-am omorât eu, dacă asta aşteptaţi să vă spun.
Ridic nepăsătoare din umeri.
– Nu asta aşteptam să-mi spuneţi. Şi momentan nici nu mă interesează lucrul ăsta. Petcu era însurat, nu?
Aprobă printr-o mişcare a capului.
– Soţia lui a fost aici aseară?
Neagă tot printr-o mişcare a capului.
– A fost cu altcineva?
Se ridică.
– Petcu are o amantă de acum trei ani. Una oficială. Pe ea o aduce întotdeauna la recepţii, petreceri, întâlniri, etc. Nevastă-sa e internată într-un sanatoriu. E alcoolică. Nu cred că ştie prea bine pe ce lume trăieşte. Ultima oară când am văzut-o făcea avioane de hârtie…
– Aţi văzut-o?
– Nu e nici un secret, Ştefan mă trimitea uneori, când el nu avea timp, să-i plătesc spitalizarea. Treceam şi pe la ea, pentru că femeia aia mi-a inspirat întotdeauna milă. După părerea mea el a adus-o în starea în care e. Şi îi convenea de minune. Tatăl ei e unul din acţionarii acestei firme. Dacă divorţa se duceau şi acţiunile lui.
Îmi dau ochii peste cap. Lumea asta se învârte în jurul aceloraşi clişee. Fără nici o jenă sau milă faţă de noi cei ce trebuie să trăim în ea.
Loredana îmi dă numele amantei şi pe cel al socrului. Nu mă interesează pentru moment soţia, dar îmi notez să nu uit s-o verific. Atunci, dacă lucrurile se văd din lumina asta, de ce l-ar fi ucis Victor Blid pe Ştefan Petcu?
Dau să ies, dar mă întorc.
– Îl cunoşti pe Victor Blid?
Dă afirmativ din cap şi spune:
– Cum să nu-l cunosc? Victor e vărul lui Ştefan. Iar gurile rele spun că ar fi iubit, un timp, aceeaşi femeie. Nu ştiu dacă e adevărat sau nu. Dar se spune că s-ar fi şi bătut pentru ea. Doar că Ştefan a câştigat ca de fiecare dată. Puterea banului…
Ies fără să mai ascult continuarea. Mă lipesc de primul perete ce-mi iese în cale. Aud zgomot venind din biroul lui Petcu, dar nu reuşesc să-mi îndrept atenţia înspre acel loc. Încerc să-mi amintesc cum am ajuns la petrecere. Probabil că Victor m-a invitat. Dar dacă lucrurile stau aşa, de ce dracului m-am dus? Nu aş fi acceptat niciodată o invitaţie din partea lui. Şi cum de nu-mi amintesc decât frânturi. Îmi e greu să cred că mi-am băut minţile. Nu beau niciodată mai mult de un pahar de gin, şi asta atunci când mă simt mult prea bine pentru a-mi mai păsa. Sunt convinsă că nu a fost cazul.
Scot mobilul din buzunar şi formez numărul din memorie.
– Lala, mă bucur să te aud.
Închid ochii încercând să scap de senzaţia de vomă.
– Am nevoie să-mi faci nişte analize. Crezi că dacă am fost drogată substanţa mai e în corp? Au trecut aproximativ douăsprezece ore.
Liniştea de la capătul celălalt îmi apasă timpanele.
– Vino acum şi vom încerca să aflăm.
Închid şi dau să plec când Mihai mă ia în primire.
– Ei, ai vorbit cu doamna?
– Da.
– Şi?
Trec pe lângă el aproape împingându-l.
– Cine se ocupă de caz să-mi lase toate datele pe birou, mă întorc într-o oră. Trebuie neapărat să plec. Şi vreau să-l văd pe Victor.
– Lala, ce se întâmplă? strigă Mihai în urma mea.
Dar deja mă arunc în lift şi apăs butonul. Mintea mi se zvârcoleşte. Nu e altă explicaţie logică. Eu nu beau până la refuz, şi nici nu uit de la mână până la gură. Şi dacă am fost drogată, cine a făcut-o? Până la parter îmi dau seama că trebuie să-mi răscolesc memoria. Criminalul se află în mintea mea, doar că eu nu-l pot desconspira.
