Q4 2022 a fost cel mai bun din punct de vedere al veniturilor din istoria companiei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în software development pentru e-commerce, anunță că noua linie de business bazată pe platforma globală de comerț digital VTEX a generat în 2022 venituri de cca 1 milion de lei, respectiv 10% din cifra de afaceri pentru întregul an. Cele două companii au încheiat un parteneriat în vara anului trecut prin care Innobyte va dezvolta aplicații și va implementa soluțiile VTEX pentru clienții din România. De asemenea, compania românească a înregistrat în Q4 2022 cel mai bun trimestru din istorie din punct de vedere al veniturilor încasate.
Noua linie de business VTEX are un rol strategic în dezvoltarea Innobyte, compania demarând în ultimele luni mai multe proiecte de amploare pentru dezvoltarea de platforme digitale utilizând soluțiile VTEX pentru clienți din România.
„2022 a fost un an în care ne-am concentrat pe dezvoltarea unei noi linii de business și extinderea
capabilităților prin demararea parteneriatului strategic cu platforma globală VTEX. Astfel, în prezent, oferim soluții unui portofoliu mai vast de magazine online din diverse industrii și domenii. Una dintre provocările acestei direcții a fost atragerea specialiștilor și pregătirea lor pentru a implementa proiecte VTEX. Efectele pozitive nu au întârziat să apară, noua linie de business a reprezentat aproximativ 10% din cifra de afaceri a anului trecut. Ne propunem să fim un partener relevant și cu impact direct în strategia de e-commerce a clienților platformei VTEX”, a declarat Cătălin Bordei, Managing Director Innobyte.
Pentru a putea susține noile proiecte, compania derulează programe de specializare pentru a-și extinde, pe termen mediu și lung, echipa de specialiști și să suplinească lipsa de competențe din piața locală a forței de muncă. Innobyte a început anul 2023 cu 43 de specialiști e-commerce și are în plan creșterea echipei cu peste 20% până la finalul anului. Firma are în prezent poziții deschise pentru developeri mid și seniori familiarizați cu tehnologiile Node.js, Typescript, React.js, Magento și specialiști QA.
Noua strategie bazată pe VTEX a generat în 2022 cel mai bun Q4 din istoria Innobyte
Una dintre principalele provocări cu care s-a confruntat Innobyte în 2022 a vizat menținerea performanței financiare a companiei în raport cu investițiile în noua linie de business VTEX. Strategia internă a început să dea primele semne de reușită, astfel că în 2022 Innobyte a înregistrat cel mai bun Q4 din istoria companiei, respectiv venituri cu cca 15% mai mari decât ultimul trimestru din anul precedent, aprox. 3.5 milioane de lei.
Modelul de business Innobyte presupune prestarea de servicii de dezvoltare software pentru clienți mari și dezvoltarea de proiecte complexe care se întind pe perioade extinse. Compania colaborează cu un număr relativ mic de clienți activi, însă cu bugete considerabile pentru e-commerce. Numărul de clienți noi a crescut în 2022 cu 20%, iar portofoliul urmează un trend ascendent de la an la an.
„Adăugăm 2-3 proiecte noi anual astfel încât să putem genera valoarea adăugată pentru partenerii noștri și să creștem împreună. În 2022 am urmat același trend de creștere și am reușit să adăugăm inclusiv industrii noi precum retail și bricolaj, industrii care generează creșteri interesante în această perioadă. Pentru 2023 vizăm în continuare atragerea de clienți noi și industrii în plină expansiune. De asemenea, suntem încrezători și în parteneriatul și colaborarea noastră cu unele dintre cele mai importante platforme de e-commerce din lume, VTEX și Magento”, a menționat Cătălin Bordei.
Innobyte este partener la cele mai mari evenimente e-commerce din România în 2023
Rolul asumat de Innobyte este de oferi clienților cele mai bune practici și tehnologii pentru a-și optimiza și crește afacerile online. În acest sens, compania participă în calitate de partener la două dintre cele mai relevante evenimente din domeniul e-commerce din Europa: EDC (Ecommerce Developers Conference) și Meet Magento, care vor avea loc în luna mai a acestui an.
Innobyte este Partener Principal în cadrul EDC 2023, eveniment marcant pentru întreaga industrie de retail din regiune și va avea doi speakeri cu experiență, Cătălin Bordei – Managing Partner și Alin Alexandru – CTO Innobyte, care vor prezenta ultimele noutăți și tendințe în materie de securitate, performanță, scalabilitate și integrare a soluțiilor de e-commerce. Innobyte va împărtăși experiența acumulată în proiectele complexe dezvoltate pentru clienți din diverse industrii și țări.
Meet Magento este un eveniment dedicat întregii comunități Magento din România și locul de întâlnire pentru reprezentanți din e-commerce, branduri și developeri. Innobyte este Silver Sponsor la ediția din 2023. Participarea la Meet Magento este deja o tradiție pentru Innobyte, compania fiind printre primii susținători ai conferinței și comunității locale de e-commerce încă de la prima ediție din 2014.
Prin participarea la aceste evenimente, Innobyte își asumă un rol activ în industria românească de e-commerce și reușește să fie mereu la curent cu cele mai noi soluții și provocări din domeniu.