INNA își bucură fanii cu un nou album în limba spaniolă care se numește “El Pasado”.
Cele unsprezece piese de pe “El Pasado” au fost compuse integral de INNA cu Andres Alcaraz, producție David Ciente, mix și master Sergiu Musteață. Tracklistul include piesele “Primera Vez”, “Como Tu”, “Enferma”, “Hechizo”, “En la Cama”, “LaLaLa”, “El Tiempo”, “Dame la Mano”, “Que Importa”, “Cora”, “Yo Sigo Aqui”.
“El Pasado” se lansează cu un mini-film care spune povestea lui Dolores, personajul principal care este o artistă seducătoare care se îndrăgostește adesea de spectatorii pentru care performează. Practic, albumul vorbește despre idilele, poveștile și situațiile care i-au frânt inima lui Dolores, iar mini filmul este creat de Bogdan Daragiu cu INNA și filmat la Marmorosch, producție Loops Production, styling Domnica Mărgescu, make-up Anca Buldur, hair Adonis Enache.
“El Pasado” este un album de suflet la care a lucrat 5 ani, o continuare a lui “YO”, primul album scris în spaniolă de INNA, care a fost lansat cu Roc Nation, casa de discuri a lui Jay-Z.
“El Pasado este cel de-al doilea album din cariera mea, scris în limba spaniolă. Procesul a durat aproximativ 5 ani. Albumul vorbește despre o poveste de dragoste petrecută în trecut, de aici și numele El Pasado. Fiecare piesă reprezintă trăiri și emoții de-a lungul întregii perioade.
El Pasado este, în opinia mea, cel mai complex album pe care l-am scris vreodată! Sper să vă stârnească emoție!”, a spus INNA.
INNA este în Mexic în turneul de promo, unde a participat la festivalul Tecate Pa’l Norte, In Monterrey, unde a cântat pe aceeași scenă cu artiști precum Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo, Anitta, Sum 41, Lost Frequencies, dar și Alok și R3hab cu care artista a colaborat.
Albumul “El Pasado” a fost prezentat în premieră în cadrul unui eveniment privat în Mexic, la care au fost invitați fani de-ai artistei care au ascultat în exclusivitate cele 11 piese.
INNA a lansat la începutul lunii martie prima parte a albumului “Everything or Nothing”, 6 piese compuse în Dance Queen’s House, deja o tradiție pentru fanii artistei care sunt obișnuiți cu piese noi compuse și produse în cadrul acestui proiect, ajuns deja la cel de-al patrulea sezon. Dance Queen’s House înseamnă o sesiune de 16 zile într-o casă unde INNA, alături de songwriteri și producători, compune muzică, iar procesul creativ este prezentat pe canalul de YouTube al artistei în 8 episoade.
Prima parte a albumului “Everything or Nothing” include 6 piese, printre care “Cheeky”, care are peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube, “Love Me”, “I Follow”, “Everything or Nothing”, “Imagination” și “Be My Lover”, cu un sound electrizant.
INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.