· Agenţia şi-a adjudecat trofeul categoriei Best Use of Banners pentru campania "Canicula face bine la reducere!" dezvoltată pentru Orange România
· În cadrul aceleiaşi gale, Orange a fost desemnat webvertiserul anului
· Aceeaşi campanie a câştigat premiul de „Cea mai bună campanie de marketing online a anului” la Premiile E-Commerce
"Toate aceste recunoaşteri aduse campaniilor dezvoltate cu şi pentru Orange sunt o confirmare a noii poziţionări asumate de Initiative: media, marketing & digital! Iar dacă în media şi marketing dovedim calitate si profesionalism de 15 ani, iată că în 2009 Initiative dobândeşte recunoaştere şi pentru competenţele sale digitale. Mulţumim Orange pentru că aceste performanţe nu ar fi fost posibile fără aportul unui client care pune marketingul şi comunicarea online pe un asemenea palier de performanţă şi profesionalism!", spune Octavian Popescu – Managing Director Initiative.
“Canicula face bine la reducere!" este de departe una dintre cele mai inovative şi eficiente campanii online derulate în a doua jumătate a anului 2009.
Pornind de la un mecanism dinamic creat de Orange, dezvoltată şi implementată de Initiative, campania promovează Magazinul Online Orange într-un mod inedit, bazat pe un sistem de reduceri acordate prin corelare cu temperatura înregistrată afară.
Aşa se face că, în lunile caniculare de iulie şi august românii nu au mai fost stresaţi de gradele Celsius în plus, ci le-au monitorizat îndeaproape în căutarea reducerilor din Magazinul Online Orange. Fiecare grad înregistrat peste 25 a adus reduceri la preţurile produselor din magazinul online şi, implicit, mai mulţi vizitatori şi mai multe produse vândute!
Campania a beneficiat de promovare exclusiv în mediul online, pe site-uri româneşti importante de ştiri şi meteo, portaluri cu secţiuni meteo, reţele sociale şi bloguri, dar şi pe site-uri meteo externe cum ar fi accuweather.com şi weather.com.
Echipa implicată în dezvoltarea campaniei “Canicula face bine la reducere!” este formată din: Răzvan Dragomirescu, Iuliana Stere, Alina Gruianu, Vlad Ciocan – Initiative şi Andreea Beleneş, Robert Anghel, Mirela Bosoi, Anca Stancov, Ruxandra Neagu – Orange.
Personajul animat prezent pe materialele campaniei şi numele campaniei au fost create de Publicis.
În plus, campania "Canicula face bine la reducere!" a fost desemnată Campania de Marketing Online a anului în cadrul galei e-Commerce.
Initiative este agentia de media a companiei Orange încă din 2004, iar în 2008 agenţia şi-a reconfirmat parteneriatul cu liderul pieţei de telefonie mobilă din România.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}