Siemens lansează noul slogan al companiei – Ingenuity for Life – în România, pe 26 mai. Sloganul reprezintă elementele definitorii ale brandului Siemens: expertiză în inginerie, inovație, responsabilitate și încredere.
Campania de lansare a noului slogan în România se va derula pe mai multe canale de comunicare, incluzând activități de PR, evenimente și publicitate outdoor, print și online. În viitor, logo-ul Siemens va fi însoțit de slogan în toate materialele de comunicare ale companiei, iar noul design de brand va fi actualizat astfel încât să reflecte mai bine domeniile cheie din portofoliul companiei : electrificare, digitalizare și automatizări.
Ingenuity for Life va fi lansat oficial la nivel local pe 26 mai în cadrul Bucharest Technology Week, eveniment dedicat inovației prin tehnologie. Siemens va prezenta modul în care mediul Business-to-Business este transformat fundamental datorită digitalizării și impactul tehnologiei în viața de zi cu zi. În același timp, participanții la eveniment vor putea « experimenta » noul slogan la cabina foto amenajată la standul Siemens.
“Ingeniozitatea este cea datorită căreia, astăzi, orașele sunt din ce în ce mai inteligente, producția de energie mai curată, oamenii pot parcurge distanțe lungi cu trenul, în condiții de transport confortabile și sigure. Tot ingeniozitatea este responsabilă pentru software-ul ce dirijează eficient producția într-o fabrică sau pentru tehnologia medicală inovatoare care ne ajută să detectăm din timp bolile. Ingenuity for life este promisiunea că tehnologiile Siemens vor marca și generațiile următoare”, a spus George Costache, CEO Siemens SRL.
Lansarea noului slogan la nivel global, pe parcursul anului 2016, coincide cu aniversarea de 200 de ani a fondatorului companiei, Werner von Siemens, născut pe 13 decembrie 1816. Imaginea lui Werner von Siemens ca fondator al Siemens este prezentă în campania de lansare globală a Ingenuity for Life, drept simbol al spiritului inovator ce definește compania.
Sloganul a fost prezentat la nivel global în ianuarie 2016, iar primele piețe care au adoptat noua declarație de brand Siemens au fost Germania, SUA și China.
Siemens SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 157 milioane Euro și a ajuns la 1.780 de angajați în anul fiscal 2015, încheiat la 30 septembrie 2015. Cu o istorie locală de 111 ani, Siemens deține patru fabrici în Sibiu și Buziaș, alături de patru centre de cercetare-dezvoltare în București, Brașov și Cluj-Napoca. Compania a deschis primul birou din România în 1905, sub denumirea “Societatea Română de Electricitate – Siemens Schuckert Societate Anonimă”. Pentru mai multe informații, vizitați: www.siemens.ro.