Honda Trading România, împreună cu agenția de brand Infinit Solutions, a dat startul competiției naționale GreenChallenge 2010, decizie luată în urma succesului înregistrat la prima sa ediţie din 2009.
Campania de comunicare GreenChallenge s-a lansat cu un spot tv ce va fi difuzat pe postul de televiziune Sport.ro începând cu luna martie a acestui an și este susţinută de spoturi radio la Pro FM şi activităţi de BTL, POSM și bineînțeles de o componentă puternică online.
Ovidiu Repanovici, Sales and Marketing Manager, Honda Trading România: „Am ajuns la cea de-a doua ediție a competiției implementată de Infinit Solutions și suntem încântați de faptul că am reușit să construim un adevarat trend pe piață locală și totodată să atragem un număr mare de amatori alături de noi. Anul acesta venim cu o serie de elemente ce vor face competiția mult mai interesantă – de la platforma online la traseu și modelele participante.”
Conceptul GreenChallenge a fost realizat ca urmare a alinierii reprezentanței locale Honda la tendințele internaționale, definindu-se ca unul dintre brandurile cele mai apropiate de comunitatea șoferilor „verzi”. Honda Trading România promovează un concurs eco-educativ organizat cu scopul de a aduce în atenţia participanților la trafic stilul eficient de a conduce, atât din punct de vedere al consumului de carburant cât și din acel al emisiilor și impactului asupra naturii.
Alex Cernătescu CEO & President Infinit Solutions: „Infinit Solutions a implementat competiția organizată de Honda încă de la prima sa ediție care s-a dovedit a fi un real succes – aproape 38.000 vizitatori, din care peste 2.400 au luat parte la concurs. Ne așteptăm ca toți cei care doresc să experimenteze tehnologia Honda printr-un stil de condus eficient să vină alături de noi la competiția Green Challenge 2010. Am pregătit o serie de surprize care cu siguranță vor face deliciul participantilor.”
Pentru ediția Honda GreenChallenge 2010 s-a dezvoltat o platformă online complexă, unde participanții pot lua contact cu lumea Honda și abordarea sa unică în ceea ce privește mediul și tehnologiile verzi. Una dintre probele competiției este cea de condus eficient în mediul virtual, pentru care Infinit Solutions a pregătit un joc online pe www.greenchallenge.ro, prin care participanții își vor dovedi abilitățile.
Un eveniment concentrat asupra stilului eficient de a conduce, GreenChallenge contribuie la dezvoltarea comunităţii şoferilor eco din România. Concursul Honda GreenChallenge este susţinut de Rompetrol, Sport.ro şi desigur de agenția full service Infinit Solutions.
Echipa Infinit Solutions implicată în implementarea competiției este: George Man – Client Service Director, Raluca Oltean – Account Director, Razvan Soroceanu – Account Executive, Cristian Pavel – Interactive Account Manager, Vlad Soroceanu – Interactive Flash Developer, Csaba Nacu – Graphic Web Designer, Alexandru Gheorghe – Art Director.
Fondată în 1948, compania Honda este în prezent liderul mondial în producerea echipamentelor motorizate, oferind o gamă vastă de produse şi tehnologii, cu o preocupare constantă faţă de mediul înconjurător.
{mosloadposition user10}