Rompetrol şi Infinit Solutions Agency au lansat în ianuarie noua platformă online a companiei pentru România, www.rompetrol.ro, dar şi noul portal internaţional www.rompetrol.com.
Platforma www.rompetrol.ro include widget-uri şi utilitare de ultima oră pentru şoferi, redesenarea şi implementarea noii strategii de social media, aplicaţii de mobile IOS şi Android dar şi varianta de mobil a site-ului. Abordarea Infinit a luat în calcul elemente de la funcționalitatea tehnică a platformelor, până la structurarea informațiilor și designul accesibil, cu un grad mare de uzabilitate.
Noua platformă reflectă imaginea complexă a Grupului Rompetrol dar, în acelaşi timp, este utilă pentru şoferi şi reprezintă un loc „virtual” în care aceştia să se simta bine şi în largul lor.
”Am lansat aceste platforme deoarece ne dorim să acoperim cât mai multe din nevoile clienţilor noştri şi să interacţionăm cât mai eficient cu ei şi în mediul digital. Toate acestea fac parte dintr-un proiect mai amplu, de integrare a tuturor sectoarelor implicate și, pentru că suntem mereu în mișcare, și clienții noștri la fel, mediul digital reprezintă o modalitate în plus de a oferi fiecărui tip de client serviciul de care are nevoie la calitatea pe care o merită. Alături de agenţia noastră de tradigital am reuşit să realizăm cu succes prima parte a acestui proiect imens care va însemna un brand mult mai digitally-opened”, declară Gabriel Corbu, Digital Margeting Manager în cadrul Grupului Rompetrol.
Platforma www.rompetrol.ro a fost gândită în așa fel încât compania să fie mai aproape de clienţi şi de parteneri cu ajutorul unei structuri uşor de navigat, cu mai multe informaţii dar şi printr-un design proaspăt şi plăcut. Agenţia a dezvoltat instrumente foarte utile şoferilor şi managerilor cum ar fi Planificatorul de rute, prin care orice traseu prin ţară devine mai simplu. De asemenea, a fost facilitat și accesul către servicii pentru administrarea flotelor auto, cum sunt Fill&Go Fuel Control şi Fill&Go Vehicle Control.
„Suntem agenţie parteneră Rompetrol de aproape patru ani de zile şi mă mândresc cu faptul că am fost alături de ei de la început în drumul către deschiderea brandului către online. Am dezvoltat multe proiecte frumoase, dar, fără nicio îndoială această reconstrucţie totală a prezenţei în online, printr-o strategie completă de tradigital, este unul dintre cele mai ambiţioase şi de anvergură. Rompetrol are la început de 2013 unele dintre cele mai moderne interfeţe digitale cu consumatorul şi unul dintre cele mai active branduri în online. Ne bucurăm că până acum şi răspunsul utilizatorilor a fost unul pe măsură”, declară Alex Cernătescu, CEO şi Head of Strategy Infinit Solutions Agency.
www.rompetrol.com este un portal multi-language care oferă o gamă completă de informaţii adresate atât clienţilor din zona business, cât şi celor individuali. Scopul agenţiei în realizarea portalului a fost acela de a face din Rompetrol o entitate nu numai recunoscută, ci şi accesibilă. Astfel, site-ul centralizează informaţii de ordin tehnic dar se doreşte a fi, mai presus de toate, şi un portal de comunicare cu publicul.
“Experienţa ultimilor ani ne-a demonstrat că interfaţa digitală devine vitală pentru consummator, de aceea considerăm că orice brand are nevoie de o comunicare complexă şi extinsă în acest mediu. Platformele Rompetrol sunt instrumente esenţiale, atât în cadrul companiei cât şi în exterior, orientate către clienţii corporaţiei. Volumul de muncă şi resursele alocate reflectă în mod direct complexitatea şi importanţa distingerii în mediul online a grupului Rompetrol”, declară Bogdan Dobre, Account Manager Infinit Solutions Agency.
Echipa Infinit Solutions Agency implicată în proiect este: Alex Cernătescu – Strategie, Bogdan Dobre – Account Manager, Vlad Popa – Junior Account Executive, Project Manager – Alexandru Sucher, Adrian Gheorghe şi Tiberiu Bucovei – Senior Web Developers, Marian Voicu – Senior Web Designer, Marius Goleanu – Web Designer, Silvia Grădinaru şi Marius Eftimie – Copywriter.
Echipa Rompetrol a fost coordonată de Gabriel Corbu – Digital Marketing Manager şi Raluca Mihalcea – Brand Manager Rompetrol.