Editata de Christine Alexander si Mason Kunze
METEOR Publishing
Razboiul este o experienta teribila, deopotriva pentru soldati si pentru familiile lor. „Infernul de pe Frontul de Est. Jurnalele unui Panzerjäger german 1941-1943” este o carte care include trei jurnale ale unui soldat german si acopera perioada 1941-1943.
Christine Alexander mentioneaza faptul ca jurnalele ii apartin bunicului ei, Hans Roth – iar bunica ei nu s-a indurat sa le citeasca niciodata. Paginile infatiseaza dramele razboiului, modul in care acesta a fost resimtit de participantii directi, din prima linie, pe front.
Primul jurnal acopera Operatiunea Barbarossa si Batalia pentru Kiev, al doilea marsul spre est si iarna 1941-1942, iar cel de-al treilea prezinta razboiul din linia intai si retragerea dupa Stalingrad.
Inainte de fiecare jurnal exista cateva precizari menite a ajuta cititorul sa inteleaga mai bine contextul scrierilor. Cartea include si cateva fotografii, trimiteri bibliografice, o Prefata si un Cuvant inainte, precum si trimiteri bibliografice si documente. Christine Alexander marturiseste ca au fost necesari cinci ani si mai multi traducatori pentru ca toate jurnalele bunicului ei sa fie traduse (ea nu vorbea limba germana, asa ca a trebuit sa apeleze la terti). Din cauza relatarilor prea „vii”, multi traducatori renuntau repede – si trebuiau inlocuiti.”Observatiile lui ofera o imagine tulburatoare a vietii cotidiene a soldatilor germani care participau la un razboi disperat.” (p. 11)
„(…) jurnalele sale au un caracter comemorativ atat pentru el insusi, cat si pentru milioanele de soldati ale caror vieti si-au gasit sfarsitul tragic in razboi, departe de casa.” (p. 13)
Citind jurnalele veti vedea impactul pe care un razboi il are asupra psihicului soldatilor. Atrocitatile vazute – moartea colegilor, impuscarea dusmanilor – lasa urme adanci. Baza pare a fi mereu familia – ganduri catre parinti si copii regasindu-se adesea:
„Gandurile mele se indreapta spre tata si spre mama, aceste doua fiinte blande; dragostea dintre noi e puternica. Ma gandesc cu recunostinta la toate lucrurile bune pe care le-au facut pentru Rosel si pentru mine. Cu voia lui Dumnezeu, voi trece si peste saptamanile care vin – de dragul lor.” (p. 25)
Cand vedea imagini ale unor trupuri macelarite, se gandea la familie:
„Sunt silit sa ma gandesc la voi. Rosel si Erika, atunci cand sunt martor la astfel de imagini oribile. Ce minunat este ca putem extermina aceste bestii criminale. Ce bine ca le-am luat-o inainte; pentru ca in saptamanile viitoare acesti agenti s-ar fi aflat pe pamant german. E de neconceput ce s-ar fi intamplat atunci.
Am capturat primii prizonieri – lunetistii si dezertorii isi primesc rasplata meritata.” (p. 27)
Se ajunge insa la drame importante, chiar la dorinta de a muri pentru a scapa de realitatea razboiului, de toate greutatile aduse de acesta.
„M-a protejat chiar si in moarte – pe cel mai bun camarad al sau – cu propriul trup.
In mine totul e amortit. O pelicula imi acopera ochii. Nu-mi mai pasa. Chiar daca distrug si ce-a mai ramas din micul nostru grup, macar se termina. Pace, pacea eterna. Amintirile despre aceste ore de groaza nu ma vor mai tortura.” (p. 81)
